2 intrări

26 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

LIBERÁRE, liberări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) libera și rezultatul ei; eliberare; lăsare la vatră. ◊ (Jur.) Liberare condiționată = punerea în libertate a unui deținut, înainte de executarea în întregime a pedepsei, cu condiția să fie muncitor, disciplinat și să dea dovezi de îndreptare. – V. libera.

LIBERÁRE, liberări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) libera și rezultatul ei; eliberare; lăsare la vatră. – V. libera.

LIBERÁRE s. f. Acțiunea de a (se) libera. 1. (Mil., învechit) Lăsare la vatră. 2. Eliberare (1). Au luptat pentru liberarea Greciei. GHICA, S. A. 119.

liberáre (pop.) s. f., g.-d. art. liberắrii; pl. liberắri

liberáre s. f., g.-d. art. liberării; pl. liberări

LIBERÁRE s. 1. v. eliberare. 2. v. dezrobire. 3. v. ieșire. 4. (MIL.) eliberare, lăsare la vatră. (~ unui ostaș în termen.) 5. v. desfacere. 6. v. evacuare.

LIBERÁRE s.f. Acțiunea de a libera și rezultatul ei; (spec.) eliberare din armată, lăsare la vatră. [< libera].

liberare f. 1. congediare definitivă a unui soldat care și-a împlinit serviciul; 2. Jur. descărcare de o datorie, de o obligațiune; 3. punere în libertate a unui condamnat care și-a sfârșit pedeapsa.

LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). 3. (Jur.) A ierta un debitor de datorie. – Din fr. libérer, lat. liberare.

LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasă după efectuarea stagiului militar, a unei concentrări etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o țară, un popor). – Din fr. libérer, lat. liberare.

LIBERÁ, liberez, vb. I. Tranz. 1. (Mil.; în trecut) A lăsa la vatră. (Refl.) Te faci la anul caporal. El se liberează sergent și rămîi in locul lui. SADOVEANU, M. C. 55. Să veniți îndată ce vă veți libera, să-mi dați mînă de ajutor. BUJOR, S. 69. Hora se mărea... cu rezerviști ce se liberaseră în toamna aceea. SANDU-ALDEA, D. N. 197. 2. (Învechit, cu privire la țări) A elibera (I). Jurăm Francia s-o liberăm ! ALECSANDRI, P. II 84. ♦ (Cu privire la părți ale corpului, obiecte etc.) A face liber. A voit să-și libereze mîinile care țineau ceva. GALACTION, O. I 202.

liberá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 libereáză

liberá vb., ind. prez. 1 sg. liberéz, 3 sg. și pl. libereáză

líberă práctică adj. + s. f.

líberă trécere adj. + s. f. (sil. tre-)

LIBERÁ vb. 1. v. elibera. 2. v. dezrobi. 3. v. ieși. 4. a (se) elibera, a scăpa, (înv. și pop.) a (se) slobozi. (Te-ai ~ din armată?) 5. v. desprinde. 6. v. desface. 7. v. evacua.

LIBERÁ vb. I. tr. 1. (În trecut) A lăsa la vatră. 2. A elibera. [< fr. libérer, it., lat. liberare].

LIBERÁ vb. tr. 1. a lăsa la vatră. 2. a elibera. (< fr. libérer, lat. liberare)

liberà v. 1. a pune în libertate; 2. a emite: a libera mandat de plată.

*liberațiúne f. (lat. liberátio, -ónis). Acțĭunea de saŭ de a se libera: liberarea unuĭ deținut, unuĭ soldat, uneĭ țărĭ. Jur. Plătirea uneĭ datoriĭ. – Și -áție, dar ob. -áre.

Intrare: liberare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular liberare liberarea
plural liberări liberările
genitiv-dativ singular liberări liberării
plural liberări liberărilor
vocativ singular
plural
Intrare: libera
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) libera liberare liberat liberând singular plural
liberea liberați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) liberez (să) liberez liberam liberai liberasem
a II-a (tu) liberezi (să) liberezi liberai liberași liberaseși
a III-a (el, ea) liberea (să) libereze libera liberă liberase
plural I (noi) liberăm (să) liberăm liberam liberarăm liberaserăm, liberasem*
a II-a (voi) liberați (să) liberați liberați liberarăți liberaserăți, liberaseți*
a III-a (ei, ele) liberea (să) libereze liberau libera liberaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)