9 definiții pentru lexem


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

lexem sn [At: SCL, 1954, 295 / Pl: ~e / E: fr lexème] (Lin) Cuvânt sau parte de cuvânt considerată ca suport minimal al semnificației.

LEXÉM, lexeme, s. n. Unitate de bază a lexicului, având o semnificație autonomă. – Din fr. lexème.

LEXÉM, lexeme, s. n. Cuvânt sau parte de cuvânt care servește ca suport minimal al semnificației. – Din fr. lexème.

LEXÉM s.n. (Parte a unui) cuvânt care servește ca suport al semnificației; cuvânt, unitate lexicală. [< fr. lexème].

LEXÉM s. n. morfem lexical; semantem. (< fr. lexème)

LEXÉM ~e n. 1) Cuvânt sau parte de cuvânt care servește ca suport minimal al semnificației; morfem lexical. 2) Unitate de bază a vocabularului care reprezintă asocierea unuia sau a mai multor sensuri; cuvânt; unitate lexicală. /<fr. lexeme


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

LEXÉM (SEMANTÉM) s. n. (< fr. lexème): parte dintr-un cuvânt sau cuvânt care servește ca suport minimal al semnificației, care constituie purtătorul de sens lexical; unitate minimă de expresie cu sens lexical. Se identifică de obicei cu rădăcina, cu radicalul cuvântului sau cu orice cuvânt autonom. Astfel: roș- în roșeală, roșeață, roșietic, înroși; lemn- în lemnărie, lemnar, lemnos, înlemni; căd-(căz-) în cădea, recădea și căzătură; vânt- din vântișor și vântuleț; copil- din copilaș, copilărie, copilăresc, copilăros și copilandru; om, casă, nor, bun, acei, cinci etc. În terminologia lingvistului francez André Martinet l. este un monem (v.) cu înțeles, al cărui loc este în dicționar, ca de exemplu casă, frumos, acesta, zece, trece, aici etc.

Intrare: lexem
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lexem
  • lexemul
  • lexemu‑
plural
  • lexeme
  • lexemele
genitiv-dativ singular
  • lexem
  • lexemului
plural
  • lexeme
  • lexemelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

lexem

  • 1. Unitate de bază a lexicului, având o semnificație autonomă; morfem lexical.
    surse: DEX '09 MDN '00 sinonime: semantem
  • diferențiere Cuvânt sau parte de cuvânt care servește ca suport minimal al semnificației.
    surse: DEX '98 DN

etimologie: