8 definiții pentru semantem


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SEMANTÉM, semanteme, s. n. (Lingv.) Unitate de bază a cuvântului, în cadrul unei familii lexicale (egală, de obicei, cu rădăcina cuvântului), considerată ca purtătoare a sensului lexical. – Din fr. sémantème.

SEMANTÉM, semanteme, s. n. (Lingv.) Unitate de bază a cuvântului, în cadrul unei familii lexicale (egală, de obicei, cu rădăcina cuvântului), considerată ca purtătoare a sensului lexical. – Din fr. sémantème.

SEMANTÉM, semanteme, s. n. (Lingv.) Unitate semantică de bază a cuvîntului.

SEMANTÉM s.n. Unitate de bază a unui cuvânt în cadrul unei familii lexicale, purtătoare a sensului lexical. [< fr. sémantème, cf. gr. semainen – a însemna].

SEMANTÉM s. n. (lingv.) cea mai mică unitate semantică a unui cuvânt, identificabilă adesea cu rădăcina acestuia, care constituie suportul semnificației lexicale; lexem. (< fr. sémantème)

SEMANTÉM ~e n. lingv. Parte de cuvânt considerată ca purtătoare a sensului lexical. /<fr. sémanteme


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

semantém s. n., pl. semantéme

semantém s. n., pl. semantéme


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SEMANTÉM s. n. (< fr. sémanthème, cf. gr. semainen – a însemna): v. lexém.

Intrare: semantem
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • semantem
  • semantemul
  • semantemu‑
plural
  • semanteme
  • semantemele
genitiv-dativ singular
  • semantem
  • semantemului
plural
  • semanteme
  • semantemelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)