LER interj. Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. [Var.: léroi, léroloi, lérui, lérului interj.] – Probabil lat. [Ha]llelu[iah, Domine].

LER interj. Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. [Var.: léroi, léroloi, lérui, lérului interj.] – Probabil lat. [Ha]llelu[iah, Domine].

LER interj. Grup de sunete care, repetat, servește ca refren în poeziile noastre populare, mai ales în colinde. Astă-seară-i seara mare, Florile dalbe, Ler, de măr. TEODORESCU, P. P. 17.

LER² s. n. (Reg.) Vreme, timp, (în special) timpul în care cineva este în floarea vârstei. ◊ Expr. A(-i) trece (cuiva) lerul = a îmbătrâni, a nu mai avea căutare; a nu mai avea nici o valoare, a nu mai fi bun de nimic.

LER¹ interj. Cuvânt care servește ca refren în colinde. [Var.: lerói, lerolói, lerúi, lerulúi interj.] – Lat. [Ha]llelu[iah Domine].

ler/lérui/lérului (pop.) interj.

ler/lérui/lérului interj.

ler³ sn [ At: PAMFILE, DUȘM. 10 / V: leriu / Pl: (rar) leruri / E: nct ] (Reg) 1 Timp de care dispune cineva. 2 (Spc) Moment de apogeu, de plină vigoare din viața unui om. 3 (Prc) Vârstă a căsătoriei. 4 (Îe) A-i trece lerul (cuiva) A fi trecut de vârsta tinereții. 5 (Spc) Perioadă de rut la animale. 6 Calitate de a plăcea, de a atrage Si: farmec (7), haz (3).

ler⁴ sn vz left

ler² sn [ At: Dr II, 901 / V: (reg) lieriu (Pl: lierie), rel, ren, rer, rern, rernă sf, rien / Pl: leruri / E: mg ler ] (Reg) Cuptor la mașina de gătit.

ler¹ [ At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) dalerolei, dalerom, holeroiu, lăr, lelui, lenoi, leo, lererui, leronda, leroi, leroilio, leroimdai, õloi, lerom, leromi, leron, lerui, lerului, lerumi, oilârând, oileranda, oler, oleranda, olerom, valerum, voilerole, voilerom / Pl: (2) leruri / E: pbl ml (Ha)llelu(iah, Domine) ] 1 i (Are; cu formă schimbată) Cuvânt care apare ca refren în colinde. 2 sn (Trs) Melodie după care se cântă o colindă.

LER interj. (se folosește, ca refren, în colinde pentru a le da un anumit colorit eufonic) [Var. lerui] /Probabil din [Ha]llelu[iah] Doamne

ler² s.n. (reg.) 1. vreme, timp; floarea vârstei. 2. farmec, haz.

ler¹ interj. (pop.) 1. cuvânt-refren în colinde. 2. (înv., s.n.) gust, plac, dorință; și leroi, leroi interj.

ler, leru-i! int. refren în cântecele populare: Ler, Lerui Doamne! [Onomatopee].

ler n., pl. urĭ. Mold. Munt. Rar Gust, plac, dorință. Mĭ-am făcut leru mĭ-am făcut gustu. Mĭ-a trecut leru mĭ-a trecut gustu saŭ și „vremea mea”, adică „am îmbătrînit” (rev. I. Crg. 8,87).

ler n., pl. urĭ. Mold. Munt. Rar. Gust, plac, dorință. Mĭ-am făcut leru, mĭ-am făcut gustu. Mĭ-a trecut leru, mĭ-a trecut gustu saŭ și „vremea mea”, adică „am îmbătrînit” (rev. I. Crg. 8, 87).

LÉROI interj. v. ler.

LÉROLOI interj. v. ler.

LÉRUI interj. v. ler.