LEAPȘĂ, lepșe, s. f. Lovitură dată cuiva cu palma. ◊ De-a leapșa = numele unui joc de copii. – Formație onomatopeică.

leapșă sf [At: ISPIRESCU, U. 83 / Pl: lepșe și (reg) lepși / E: cf lip, pad fleașcă și cleapșă] 1 (Pop) Palmă. 2 (Pop; îcs) De-a ~șa Joc de copii în care unul dintre jucători trebuie să lovească în fugă cu palma pe oricare alt jucător. 3 (Îcs) ~șa pe ouate Leapșă (2) în care jucătorii se pot feri de pedeapsă așezându-se pe vine. 4 (Pcf) Leaț. corectat(ă)

LEAPȘĂ, lepșe, s. f. (Pop. și fam.) Lovitură dată cuiva cu palma. ◊ De-a leapșa = numele unui joc de copii. – Formație onomatopeică.

LEAPȘĂ, lepșe, s. f. (Popular) Lovitură cu palma, izbitură. ◊ De-a leapșa = numele unui joc de copii. Dacă s-ar putea, ei s-ar juca de-a leapșa. ARGHEZI, P. T. 25. Cine vrea d-a leapșa. DELAVRANCEA, S. 225. Zgomotul ce făceau ei zbeguindu-se și jucîndu-se, cînd d-a baba-oarba, cînd d-a leapșa. ISPIRESCU, U. 83. – Pronunțat: leap-.

LEAPȘĂ lepșe f. pop. Lovitură cu palma. ◊ De-a leapșa joc de copii. /Onomat.

leápșă (ea dift.) f., pl. epșĭ (V. lepșesc). Fam. Fleașcă, palmă aplicată cuĭva. De-a leapșa, un joc în care un copil care fuge trebuĭe să-ĭ lovească cu palma pe alțiĭ care fug. Cine e lovit, trebuĭe să alerge el după alțiĭ pînă-l lovește pe unu. – Și leapșcă, pl. șcĭ (Bz.).

cleapșă sf vz leapșa

leapșa f. (de a) un fel de joc de copii: când d’a leapșa ori d’a fețele ISP. [Origină necunoscută].

leapșă (pop.) s. f., art. leapșa, g.-d. art. lepșei; pl. lepșe

leapșă s. f., art. leapșa, g.-d. art. lepșei; pl. lepșe

leapșă s. f., g.-d. art. lepșei; pl. lepșe

leapșă

LEAPȘĂ s. v. palmă.

leapșă s.f. (constr. cu vb. ca „a arde”, „a cârpi”, „a da”, „a mânca”, „a primi”, „a rade”, „a șterge”, „a trage”; pop. și fam.) v. Palmă.

leapșă s. v. PALMĂ.

leapșă, lepșe s. f. 1. (deț.) individ care iese bătut din toate altercațiile la care ia parte. 2. (pop.) palmă; lovitură dată cu palma.