4 intrări

208 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

le (vechĭ și ), pron. personal neaccentuat la dativ m. și f. pl. și la ac. f. pl. (de aceĭașĭ orig. cu el și lor, și anume d. lat. ĭllos, ĭllas). Lor: le-am dat și lor ceva. Pe ele: le-am văzut pe ele.

EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Ține locul persoanei despre care se vorbește) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Soț, bărbat; soție, nevastă. 2. (La genitiv, în formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesivă) Casa lui.Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumită persoană. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l în ale lui! 3. (La dativ, în formele lui, ei, îi, i, lor, le li, cu funcție de complement indirect sau de atribut) Prietenul îi iese înainte. ◊ (În forma i, cu valoare neutră) Dă-i cu bere, dă-i cu vin. 4. (În acuzativ, în formele îl, l, o, îi, i, le, cu funcție de complement direct) Cartea pe care o citesc. ◊ (Precedat de prepoziții, în formele el, ea, ei, ele) Pe el îl caut. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma o, cu valoare neutră) Au mai pățit-o și alții. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.

EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Ține locul persoanei despre care se vorbește) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Soț, bărbat; soție, nevastă. 2. (La genitiv, în formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesivă) Casa lui.Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumită persoană. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l în ale lui! 3. (La dativ, în formele lui, ei, îi, i, lor, le li, cu funcție de complement indirect sau de atribut) Prietenul îi iese înainte. ◊ (În forma i, cu valoare neutră) Dă-i cu bere, dă-i cu vin. 4. (În acuzativ, în formele îl, l, o, îi, i, le, cu funcție de complement direct) Cartea pe care o citesc. ◊ (Precedat de prepoziții, în formele el, ea, ei, ele) Pe el îl caut. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma o, cu valoare neutră) Au mai pățit-o și alții. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.

LER interj. Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. [Var.: léroi, léroloi, lérui, lérului interj.] – Probabil lat. [Ha]llelu[iah, Domine].

LER interj. Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. [Var.: léroi, léroloi, lérui, lérului interj.] – Probabil lat. [Ha]llelu[iah, Domine].

LÉROI interj. v. ler.

LÉROLOI interj. v. ler.

LÉRUI interj. v. ler.

LÉRULUI interj. v. ler.

el, ea ppr [At: (a. 1521) HURMUZACHI XI, 834 / P și: iel, ia / Pl: ei, ele / E: ml illum, illa] 1-2 Înlocuiește persoana (sau obiectul) despre care se vorbește. 3 (La nominativ) Înlocuiește numele subiectului propoziției, marcând adesea insistența. 4 (Pfm) Soț. 5 (Pfm; îf ea) Soție. 6 (Pop; îf el; euf) Dracul. 7 (Reg; îf el; euf) Șezut. 8 (La genitiv; îf lui, ei, lor; precedat de articolul „al”, „a”, „ai”, „ale”) Înlocuiește numele posesorului. 9 (Pfm; în legătură cu verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.; îe) Pe-a lui (sau pe-a ei, pe-a lor) După dorința persoanei despre care se vorbește. 10 (Îae) După părerea persoanei despre care se vorbește. 11-13 (Îs) Ai lui (sau ai ei) Persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de persoana despre care se vorbește. 14 (Îs) Ale lui (sau ale ei; sau ale lor) Proprietate a cuiva. 15 (Îas) Preocupările cuiva. 16 (Îas) Obiceiurile cuiva. 17 (Îas) Părerile cuiva. 18-19 (Îas) Capriciile sau toanele cuiva. 20 (La genitiv) Indică posesia. 21 (La genitiv) Indică apartenența. 22 (La genitiv) Indică o valoare partitivă. 23 (Îs) Domnia lui (ori domnia ei sau domniile lor) Si: domnie. 24-25 (La dativ; îf lui, ei, îi, i, lor, le, li) Indică persoana în favoarea sau în detrimentul căreia se realizează o acțiune. 26-27 (La dativ) Înlocuiește numele obiect indirect, arătând persoana (sau obiectul) despre care se vorbește. 28-29 (La acuzativ; îf îl, l-, a, îi, i, le) Înlocuiește numele obiectului direct, indicând persoana (sau obiectul) despre care se vorbește. 30-31 (Îlav) Ei între (ori, reg, ei în de) ei (sau ei în de eiși, sau, reg, ele în de ele) Între ai (sau ale) lor. 32 (Reg; îlav) Ca pe el (sau pe ea, pe ei, pe ele) Așa cum trebuie. 33 (Reg; îlav) Foarte tare. 34 (Pfm; îe) Fie la el (sau la ea, sau la ei) acolo Ducă-se pe pustiu Cf pustiu. corectată

ler1 [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) dalerolei, dalerom, holeroiu, lăr, lelui, lenoi, leo, ~erui, ~onda, ~oi, ~oilio, ~oimdai, ~oloi, ~om, ~omi, ~on, ~ui, ~ului, ~umi, oilârând[1], oileranda, oler, oleranda, olerom, valerum, voilerole, voilerom[2] / Pl: (2) ~uri / E: pbl ml (Ha)llelu(iah, Domine)] 1 i (Are; cu formă schimbată) Cuvânt care apare ca refren în colinde. 2 sn (Trs) Melodie după care se cântă o colindă. corectată

  1. Referința încrucișată recomandă pentru această variantă forma: oilarând LauraGellner
  2. Unele variante, neaccentuate în original; am adăugat accentele așa cum apar acestea în trimiterile coresp. — LauraGellner

miza vt(a) [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pzi: ~zez / E: fr miser] 1 A depune ca miză1. 2 A juca pe... 3 (Fig) A se bizui pe...

mugitor, ~oare a [At: CANTEMIR, IST. 89 / V: (înv) ~iu, ~găt~ / Pl: ~i, ~oare / E: mugi + -tor] 1 (D. unele animale) Care mugește (1). 2 (Pan; d. elemente ale naturii) Care mugește (5). 3 (Pan; d. instrumente muzicale) Care mugește (6).

oiler[1] i vz ler1 corectată

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

EL, EA, ei, ele, pron. pers. III sg. 1. (Ține locul unui nume, în special de ființă, alta decît cea care vorbește sau cu care se vorbește) De-acum, de-acum ei sînt scăpați. COȘBUC, P. I 110. Din cărți de joc, din hîrtioare, Ea-și face parcuri și palate. VLAHUȚĂ, O. A. 47. De nu era el, te mîncam fript. ISPIRESCU, L. 5. Ea își aruncă fără voie ochii asupra ciocoiului. FILIMON, C. 89. ◊ (Marchează o opoziție) Eu știu munții, dar mai bine Mă știu ei întregi pe mine! COȘBUC, P. II 169. ◊ (Urmează după predicat, cu valoare afectivă de întărire, repetînd subiectul exprimat printr-un substantiv) Plopii! mă cunosc ei bine! COȘBUC, P. I 261. Și-a da el spînul peste om vrodată. CREANGĂ, P. 227. Las’ c-o veni ea vara. BIBICESCU, P. P. 166. ◊ (Uneori fără acordul genului) Mi-a spus el baba și, drept să-ți spun, tare mi-o venit rău. CONTEMPORANUL, VI1 495. ◊ (Uneori pe lîngă un verb sau o construcție impersonală) După vreme rea, a fi el vreodată și senin. CREANGĂ, P. 235. ♦ (Familiar, la nominativ sg.) Soț, bărbat (respectiv: soție, nevastă). 2. (La genitiv, în forma (al, a, ai, ale) lui, ei, lor, cu valoare posesivă) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. SADOVEANU, V. F. 17. Căprioarele, ciutele, țapii și cerbii ies în poieni ca într-o domnie a lor. id. ib. 17. Și încîlcit e părul lui negru. EMINESCU, O. I 88. El vede de departe pe mîndra lui Marie. id. ib. 97. Lîngă trupul iubitei ei surioare. CONACHI, P. 87. ◊ Expr. Ai lui (ai ei) = persoane legate prin interese comune, prietenie etc., (în special) rude foarte apropiate. Ale lui (ale ei) = a) lucrurile personale. Se îmbracă și se înarmează Ivan cu toate ale lui. CREANGĂ, P. 304; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l într-ale lui. 3. (La dativ, în forma lui, ei, îi, i, lor, le, li) Murgulețul e adăpat. Toma i-a grămădit în iesle un braț de fîn. SADOVEANU, V. F. 36. Căprarul vechi îi iese-n prag. COȘBUC, P. I 100. De Radu-i este mai cu grabă, Că Radu-i este cel mai drag. id. ib. ◊ (Cu funcție de complement indirect, indicînd posesia) E o căsuță puțintică și scundă; îi ajungem cu palma la streșină. SADOVEANU, V. F. 39. Nevasta i-a murit. COȘBUC, P. I 229. Barba-n pămînt i-ajunge. EMINESCU, O. I 99. ◊ (Cu funcție de atribut, indicînd posesia) Ea-nlănțuiește gîtu-i. EMINESCU, O. I 95. Dar ochii-i ard în friguri. id. ib. 96. ◊ (În forma i cu valoare neutră, în expr. ca dă-i, zi-i) Pe urmă dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere... A făcut cinste d. Nae. CARAGIALE, O. I 119. 4. (La acuzativ, în forma Îl, l, o, îi, i, le) Fiecare cotlon pe care-l cercetam adăugea retragerii mele distanțe incomensurabile. SADOVEANU, V. F. 18. Cînd am văzut că a apucat-o [pe junincă]... m-am dus asupra lui cu bîta. id. ib. 27. Se coborî în grădină ca să-și răcorească pieptul de flacăra ce-l ardea. Filimon, C. 67. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma el, ea, ei, ele) S-a pus între el și noi depărtarea și lenea soarelui. SADOVEANU, V. F. 26. Fata s-a-ndrăgit de el. COȘBUC, P. I 54. Mult era frumos și bine aici, în fața valurilor ce se tăvăleau, greoaie, spre șesul depărtat. Venea cu ele și o adiere primăvăratică. SLAVICI, O. II 11. ◊ (În forma o cu valoare neutră) Cînd era de făcut ceva treabă, o cam răream de pe-acasă. CREANGĂ, A. 70. Pune mîna pe iapă... și tunde-o. id. P. 47. Au mai pățit-o și alții. NEGRUZZI, S. I 69. – Pronunțat: ieu, iel, iei, iele. – Forme gramaticale: gen. (al, a, ai, ale) lui, ei, lor; dat. lui, ei, îi, i, lor, le, li; acuz. el, îl, l, ea, o, ei, îi, i, le, ele.

LER interj. Grup de sunete care, repetat, servește ca refren în poeziile noastre populare, mai ales în colinde. Astă-seară-i seara mare, Florile dalbe, Ler, de măr. TEODORESCU, P. P. 17.

LER1 interj. Cuvînt care servește ca refren în colinde. [Var.: lerói, lerolói, lerúi, lerulúi interj.] – Lat. [Ha]llelu[iah Domine].

ler1 [ At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) dalerolei, dalerom, holeroiu, lăr, lelui, lenoi, leo, lererui, leronda, leroi, leroilio, leroimdai, õloi, lerom, leromi, leron, lerui, lerului, lerumi, oilârând, oileranda, oler, oleranda, olerom, valerum, voilerole, voilerom / Pl: (2) leruri / E: pbl ml (Ha)llelu(iah, Domine) ] 1 i (Are; cu formă schimbată) Cuvânt care apare ca refren în colinde. 2 sn (Trs) Melodie după care se cântă o colindă.

EL ea (ei, ele) pron. pers. 3 1) (substituie numele persoanei despre care se vorbește) ~ învață. A fost și ~ la țară. 2) Soț (respectiv soție). 3) (formele de genitiv lui, ei, lor au valoare posesivă) Cartea lui. A lor a fost inițiativa. 4) (formele de dativ lui, ei, îi, i, lor, le, li se folosesc cu funcție de complement indirect sau atribut) Fusul îi scapă ei din mână. 5) (formele de acuzativ îl, l, o, îi, i, le se folosesc cu funcție de complement direct) Cartea pe care o citesc. Pe el îl caută. 6) (formele i și o se folosesc cu valoare neutră) Au mai pățit-o și alții. /<lat. illum, illa

LER interj. (se folosește, ca refren, în colinde pentru a le da un anumit colorit eufonic) [Var. lerui] /Probabil din [Ha]llelu[iah] Doamne

Abd-el-Kader m. celebru emir arab, apără 15 ani Algeria în contra Francezilor (1807-1883).

el pr. m. de a III persoană (fem. ea). [Lat. ILLUM, ILLAM (v. ăl)].

ler, leru-i! int. refren în cântecele populare: Ler, Lerui Doamne! [Onomatopee].

o num. feminin dela unu: o femeie. ║ pr. în loc de pe ea: am văzut-o. [Lat. ULLAM].

sine pr. servind de complinire: 1. el însuș: se gândi în sine; 2. ființă, fire: a-și veni în sine. [Lat. SE (cu acelaș sufix intensiv ca la mine, tine)].

Șat-el-Arab m. fluviu aziatic, format prin confluența Tigrului și Eufratului, se varsă în golful Persic: 145 km.

pron. Greșit scris îld. ĭa = dînsa.

2) -ĭ pron. m. și f. la dativ sing. Enclitică îld. îĭ: luĭ, eĭ nu-ĭ daŭ nimica.

2) i, pron. personal de pers. III sing. m. și f. la dativ în ainte de le, -l, se: i le dă luĭ saŭ eĭ, i-l dă luĭ saŭ eĭ, i se dă luĭ saŭ eĭ. V. mi, ți, și.

1) -ĭ pron. m. la acuz. pl. Enclitică îld. îĭ: nu-ĭ daŭ pe eĭ.

1) ĭa, pron. f. de la ĭel, pl. ĭele, gen. al ĭeĭ. – Greșit scris ea. V. ĭel.

ĭel (vechĭ el), ĭa, pron. pers., pl. ĭeĭ, ĭele, vechĭ eĭ, ele (lat. ĭlle, ĭlla; it. ello, ella; pv. sp. el; fr. il. – Gen. dat. sing. [al] luĭ, [al] ĭeĭ, eĭ, pl. [aĭ] lor, [ale] lor). Dînsu (nu tu, nicĭ eŭ). – Ca art., în limba de azĭ (deja în Cod. Vor. 97, 14), nu se maĭ zice luĭ, ci lu: lu Ĭon. Luĭ e numaĭ pronume: casa e a luĭ, dă-ĭ și luĭ. În Ps. S. lă = le (dativ): dă-lă lor, Doamne!

iĭ, pl. d. ie 1 și 2 și (est) dativu d. ĭa 1 îld. ĭeĭ și pl. d. ĭel îld. ĭeĭ (dînșiĭ).

1) îĭ, pron. m. și f. la dativ sing.: acestuĭ om, acesteĭ femeĭ îĭ dăruĭesc asta; aceluĭa, aceleĭa nu-ĭ dăruĭesc. V. mi, ți, și, i.

-l și l-, pron. personal de pers. III sing. m. la ac. (aceĭașĭ origine cu pron. el). Pe el, pe dînsu: du-l, nu-l duce. Cînd nu se poate lega de o vocală, devine îl: îl duc. – Fals ’l.

leróĭ (cp. cu aleluia) interj. care se întrebuințează ca refren într’o colindă: Leróĭ, Doamne (saŭ Velerím și velér, Doamne!)

leróĭ (cp. cu aleluĭa) interj. care se întrebuințează ca refren într’o colindă: Leroĭ, Doamne (saŭ Velerim și velér, Doamne!).

4) o (lat. ĭllam, *ellam, „pe ĭa”, care, pin disparițiunea luĭ ll [ca în stea, nuĭa, purcea, din stella, novella, porcella], s’a redus la ă: rugatu ă am s’a prefăcut în rugatu-ŭă-am [ca și în nuiaŭa îld. nuĭaa]. Apoĭ ŭă s’a redus la o și s’a zis rugat-o-am, apoĭ o am rugat [ca l-am rugat], apoĭ am rugat-o) pron. pers. f. sing. pentru acuzativ fără accent îld. pe ĭa, pe dînsa, ca: o văd, am văzut-o, las’o (din lasă-o), bate-o, n’o lăsa, auzind-o. Masc. îl, l-.

1) și pron. personal enclitic la dativ (lat. sibi). Luĭ, eĭ: și le face el singur, și-l ĭa ĭa singură. (Cînd nu urmează le saŭ e legat cu linioară, devine îșĭ, ĭar ășĭ se reduce la și cînd e o vocală înainte: îșĭ face, nu-șĭ face). V. șie; mi, ți, i.

șie pron. personal de pers III acc. la dativ (lat. *sîbi îld. sĭbi, ca și mie, ție). Luĭ, eĭ: cine dă, șie-șĭ dă. – Și sie, ĭar în limba vorbită numaĭ luĭ și eĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

le pron. dat. m. și f. și acuz. f. pl. (le dau fetelor; le-am dat băieților; le văd pe fete).

!Domniile Lor (despre domnitori, boieri) (înv.) (desp. -ni-i-) loc. pr. pl., g.-d. Domniilor Lor

!ler/lerui-ler (pop.) interj.

v-o2 pr. + vb. aux. (V-o fi.)

!Domnia Lui loc. pr., g.-d. Domniei Lui; pl. Domniile Lor

ea [pron. ia] pr., g. ei [pron. iei]; d. acc. ei, neacc. îi, i, i- (iam dat), -i (dându-i), -i- (dându-i-se); ac. acc. ea (prep. + ea), neacc. o, o- (o-nvață), -o (am dat-o), -o- (da-o-ar); pl. ele [pron. iele], g. lor; d. acc. lor, neacc. le- (le-am dat), -le (dă-le), -le- (da-le-ar), li, li- (li-i dă), -li- (dându-li-se); ac. acc. ele (prep. + ele), neacc. le, le- (le-am dat), -le (dându-le), -le- (da-le-ar)

el [pron. iel] pr. m., g. lui, d. acc. lui, neacc. îi, i, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (dându-i-se); ac. acc. el (prep. + el), neacc. îl, l- (l-a dat), -l (dându-l), -l- (da-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le- (le-am dat), -le (dă-le), -le- (dându-le-o), li, li- (li-i dă), -li- (dându-li-se); ac. acc. ei (prep. +ei), neacc. îi, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (da-i-ar)

i-i2 (reg.) pr. + vb. (i-i frig)

l-ai pr. + vb. aux. (l-ai mâncat, l-ai mânca)

l-ar pr. + vb. aux. (l-ar mânca)

l-aș pr. + vb. aux. (l-aș mânca)

lui1 art. hot. g.-d. sg. (lui Ion, lui Lili, lui gură-cască)

s-o1 conjcț. + pr. (s-o ducă)

și-i2 pr. + pr. (în tempo rapid) (și-i închipuie)

și-l2 pr. + pr. (în tempo rapid) (și-l închipuie)

și-o2 pr. + pr. (în tempo rapid) (și-o închipuie)

Domnía ei s. f. art. + pr., g.-d. Domníei ei; abr. D-ei

Domnía lui s. f. art. + pr., g.-d. Domníei lui; abr. D-lui

Domníile lor s. f. art. + pr., g.-d. Domníilor lor; abr. D-lor

ea pr. [pron. ia], g. ei [pron. iei]; d. acc.ei, neacc. îi, i (i se dă), i-, -i, -i- (dându-i-se); ac. acc. ea, neacc. o, o- (o-nvață), -o, -o- (lua-o-ar), pl. ele [pron. iele]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se dă), li-, -li-; ac. acc. ele, neacc. le, le-, -le, -le-

el pr. [pron. iel], g. lui; d. acc. lui, neacc. îi, i (i se dă), i-, -i, -i- (dându-i-se); ac. acc. el, neacc. îl, l-, -l, -l- (lua-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se dă), li-, -li-; ac. acc. ei, neacc. îi, i-, -i, -i- (lua-i-ar)

Excelénțele lor s. f. art. pl. + pr.

găína-lui-Dumnezéu (insectă) s. f.

Înălțímile lor s. f. art. pl. + pr.

Maiestățile lor s. f. pl. art. + pr., g.-d. Maiestăților lor

Măríile lor s.f. pl. art. + pr., g.-d. Măríilor lor

nelalócul lui (ei, său etc.) loc. adj.

Scáunul-lui-Dumnezéu (astron.) s. pr. n.

Sfințíile lor s. f. pl. art. + pr.

îi pron. acuz. pl. m. (îi văd, dar: nu-i văd, nu i-am văzut).

îl pron. acuz. sg. m. (îl văd, dar: nu-l văd, nu l-am văzut).

li pron. dat. pl. (numai în legătură cu un l, cu un se sau, rar, cu un le următor : li-l dau lor, li se pare, li le-am dat).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CALEA-LUI-TROIÁN s. v. calea lactee, calea-laptelui.

CARUL-LUI-DUMNEZÉU s. v. vizitiul.

CONSTANTA LUI PLÁNCK s. (FIZ.) cuantă de acțiune.

EA pron. dânsa, dumneaei. (~ ce zice?)

EL pron. dânsul, dumnealui, (pop.) dumneasa, (înv.) nusul. (~ m-a invitat.)

LUI pron., adj. său. (Vorba ~.)

EL pron. dînsul, dumnealui, (pop.) dumneasa, (înv.) nusul. (~ m-a invitat.)

ucigă-l-toaca s. v. AGHIUȚĂ. ALCOR. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

alelúia, interj. – Exclamație care figurează în cîntările bisericești. – Var. aliluia. Mgr. ἀλληλούια (din ebr. hallelū Jah), direct din gr. în cazul var., iar la cealaltă formă prin intermediul sl. aleluja.Der. ler, interj. proprie poeziei pop. cu caracter religios, cum sînt colindele (D. Dan, apud Bogrea, Analele Dobrogei, XV, 171); dacă această ipoteză este exactă (cf. var. ailerui, lerui, leroi) este cuv. contemporan cu cele care alcătuiesc fondul lat. al rom.

eá (éle),pron. – Pronume personal de pers. 3 sing. f.; ține locul persoanei despre care se vorbește. – Mr. ea, ia, megl. ea, istr. io. Lat. ĭlla (Pușcariu 764; REW 4266). Pl. ele < ĭllae, gen. ei < ĭllaei (pl. lor < ĭllorum), acuz. o < *eaua < ĭllam. Cf. el, iele.

el (-ei), pron. – Pronume personal de pers. 3, sing. m.; ține locul persoanei despre care se vorbește. – Mr. el, megl. ĭel, istr. ĭe. Lat. ĭlle (Diez, I, 161; Pușcariu 764; Candrea-Dens., 531; REW 4266), prin intermediul unei forme vulgare *ĭllus; cf. it. el, ello, egli, fr. il, sp., port. él.Gen. lui < ĭlluĭ (pl. lor < ĭllōrum), dat. îi < ĭllĭ (pl. le < ĭllis), acuz. l < ĭllum, nom. pl. ei < ĭlli. Vocala inițială are, ca aproape toate e inițiale, un timbru ușor palatal; ar fi însă o greșeală să fie transcrisă ie, cum face Scriban. Lui se folosește și ca art. propriu al gen. la nume proprii (vulg. lu) și, prin extindere incorectă, la mai multe substantive comune care desemnează persoane. Acuz. l în poziție tare a primit un î protetic (› îl), care apare numai în textele de la 1630 la 1650 (Găzdaru 30).

o pron. – Acuzativul sing. al pron. pers. f., forma atonă. Lat. illam, cf. ea. Probabil la origine se distinge de o, pron. neutru (ace(a)st(a), acela), cu care astăzi se confundă complet (cf. prin mari furtuni trecut-ai, o știu, Alecsandri; fără să mi-o ceară nimeni, Camil Petrescu) și care pare să provină din lat. hoc, cf. poitev. o (elle était belle, elle o savait, cîntec popular din Parthenay). După Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 461, acest pron. ar fi de origine dacică. Der. din lat. ullam (Crețu, R. pentru Istorie, VI, 72-88), nu e probabilă.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ler1 interj. (pop.) 1. cuvânt-refren în colinde. 2. (înv., s.n.) gust, plac, dorință; și leroi, leroi interj.

ler (< alleluia*, aler-l.) 1. Cuvânt de compunere a refrenului* întâlnit în colinde, mai rar în cântece de nuntă (ex. lerunda, ler fetița), ca atare sau în cuvinte derivate, în forme simple sau compuse: l., doamne; lerului; hai l.; leroi; aleroi; lerolui; lerui l.; l. floare dalbă de măr; hai lerul daler, doamne leroi lerumi, doamne; hai lerundai leroi, doamne; hai leruida, lerumi, doamne; ieroi și reliu (Densușianu); leruia lerui; oleroi, doamne; voleronda lerului, doamne; oileronda lerolui, doamne (Pamfile); leroileo; lină milină (melină), leroi milină. 2. Melodia colindului (ex. „leru colindei” sau „o colindă poate avea mai multe leruri” – Densușianu). ♦ Cuv. derivat aleruit desemnează: a) un cântec ceremonial funebru, practicat în trecut într-o zonă limitată din Transilvania; b) un cântec ceremonial de nuntă din Bihor; c) acțiunea colindatului (ex. „se leruie” – Reteganul).

ler, (lar, lăr, leroi, lerui, lenui), interj. – Termen identificat în legende, basme și refrenele colindelor: „Lerui și-a mărului”; „Hai lin, hai lar și flori de măr”; „Oi, leroi, leroi”; „Hai, leru-i, Doamne”. – „Ler este un evident mitologem (= formă mitică elementară și pură, considerată cea mai mică unitate, indivizibilă, din structura unui mit, a unei narațiuni mitologice, care nu mai are nevoie de interpretări și explicații, întrucât se exprimă singură), iar identificarea cu Dumnezeu sau cu un împărat fabulos trimite la un mit arhaic, preroman” (Kernbach,1989: 297). Din numele împăratului Aurelian: „Un voinic… din țara Munteniască… ne spunea, precum (că) în Țara Românească, aproape de Dunăre, pe malul Oltului, să să fi văzând niște temelii ca de cetate, cărora țăranii de pe acolo lăcuitori, din batrânii lor apucând și din colindele anului, și astăzi au luat de pomenesc: Ler Aler Domnul…” (D. Cantemir, Hronicul, 1717). Din sg. lat. al numelui divinității domestice Lar, venerați ca divinități protectoare ale Romei (I. G. Sbiera). „Unii văd în Ler numele unui zeu tracic” (I. Popescu – Sireteanu,1983). „În anii ’90 ai veacului XIX, pentru patru informatori, Ler Domnul era omologat cu Dumnezeu («Mântuitorul»), de un alt informator însă Leroi este stimat și respectat, pentru că el a făcut toate cântecele și colindele referitoare la nașterea lui Cristos” (A. Fochi, 1976). Probabil din lat. (Ha)llelu(iah, Domine) (DLRM, DEX, MDA).

ler, (lar, lăr, leroi, lerui, lenui), interj. – Termen identificat în legende, basme și refrenele colindelor: „Lerui și-a mărului”; „Hai lin, hai lar și flori de măr”; „Oi, leroi, leroi”; „Hai, leru-i, Doamne”. – După V. Kernbach (1989), ler este un mitologem – element mitologic prim, forma mitică elementară și pură, considerată cea mai mică unitate, indivizibilă, din structura unui mit, a unei narațiuni mitologice, care nu mai are nevoie de interpretări și explicații, întrucât se exprimă singură (356). „Ler este de fapt un evident mitologem, iar identificarea cu Dumnezeu sau cu un împărat fabulos trimite la un mit arhaic, preroman” (297). D. Cantemir derivă termenul din numele împăratului Aurelianus: „Un voinic… din țara Munteniască… ne spunea, precum (că) în Țara Românească, aproape de Dunăre, pe malul Oltului, să să fi văzând niște temelii ca de cetate, cărora țăranii de pe acolo lăcuitori, din batrânii lor apucând și din colindele anului, și astăzi au luat de pomenesc: Ler Aler Domnul…” (D. Cantemir Hronicul: 1717). Rosetti (1920), reluând teza lui Dimitrie Dan, derivă sintagma „Hailerui Doamne” din halleluiah (Domine). După V. Kernbach (1989) etimologia este imposibilă, deoarece „colindele românești, în structura lor de bază, preced cu mult (fapt demonstrat de cercetători) răspândirea creștinismului în Dacia romană, iar intruziunile creștine în colinde sunt târzii (de origine ecleziastic-cărturărească, din etapa slavonă) și nu au suferit modificări fonetice.” Cu toate acestea, DEX reține doar această ipoteză: „Ler, cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic; probabil din lat. (Ha)llelu(iah, Domine).” I. G. Sbiera îl derivă din sg. lat. al numelui divinității domestice Lar (cf. Kernbach). Lari (Lares) – sg. Lar; lat. arhaic Lares; etrusc. lar, lars – căpetenie militară, doi zei din mitologia romană, preluați din mitologia etruscă; fiii nimfei Lara și ai zeului Mercurius. Venerați ca divinități protectoare ale Romei. În fiecare casă romană, un altar special din atrium, numit laralia, era împodobit cu imaginea Larilor casnici, cărora li se puneau ghirlande de flori la sărbătorile familiale, ca unor apărători ai vetrei. I. Popescu – Sireteanu (1983): „Unii văd în Ler numele unui zeu tracic”; „Ler, după opinia unui cercetător (A. Balota) este probabil un zeu autohton.” A. Fochi (1976): „În anii ’90 ai veacului XIX, pentru patru informatori Ler Domnul era omologat cu Dumnezeu («Mântuitorul»), de un alt informator însă Leroi este stimat și respectat, pentru că el a făcut toate cântecele și colindele referitoare la nașterea lui Cristos.”

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Aea (sau Ea) 1. Nimfă urmărită de zeul apei, Phasis, și metamorfozată într-o insulă, cu același nume. 2. Cetatea de scaun a lui Aeetes, regele Colchidei.

ANTHROPOS PHYSEI ZOON POLITICON (Aυθρωποζ φὑσει ξωου πολιτιϰόυ) (gr.) omul este prin natura lui o ființă socială – Aristotel, „Politica”, I, 9.

AUTOS EPHA (Aὑτός ἔφα) (gr.) el însuși a spus – Formulă utilizată de discipolii lui Pitagora pentru a pune capăt unei dispute. Argument fără replică. V. și Ipse (magister) dixit.

AVARITIA OMNIA VITIA HABET (lat.) avariția întrunește în ea toate viciile – Cato, „de moribus”, 1, 82, 10.

EA, divinitate asiro-babiloniană. Zeu al înțelepciunii, patron al apelor pământene și subpământene. Una dintre cele trei divinități supreme, alături de Anu și Enil.

EL CANO (ELCANO, DEL CANO), Juan Sebastián (c. 1476-1526), navigator spaniol. A participat la prima expediție maritimă în jurul lumii, inițiată și condusă de Magellan (1519-1522), pe care a continuat-o după moartea acestuia, fiind, de fapt, primul care a încheiat înconjurul Pământului.

EL FERROL DEL CAUDILLO (EL FERROL) [del caudiλo], oraș în NV Spaniei (Galicia), pe țărmul Oc. Atlantic; 86,3 mii loc. (1990). Port militar. Constr. și reparații navale. Prelucr. metalelor și a lemnului; produse chimice; conserve de pește.

EL PASO [el pæsou], oraș în SE S.U.A. (Texas), port pe Rio Grande; 650 mii loc. (1991, cu suburbiile). Aeroport internațional. Metalurgia cuprului, prelucr. petrolului, conf., ind. alim. (carne). Centru comercial (bumbac, legume și fructe). Turism. Universitate.

GISEH (EL GÂZA, AL-JῙZAH) [el ghízəl], oraș în Egipt, pe Nil, în apropiere de Cairo; 2,2 mil. loc. (1990, cu suburbiile). Important centru de comunicații și comercial. Fabrici de țigarete, încălț., băuturi. În apropiere se află vestitul complex de monumente antice: piramidele lui Kheops, Khefren, Mykerinos și Marele Sfinx. Turism.

GLORIA FUGIENTES MAGIS SEQUITUR (lat.) gloria se ține după cei ce fug de ea – Seneca, „De beneficiis”, 5, 1, 4.

GRECO, El ~ (Domenikos Theotokúpulos, zis ~) (1541-1614), pictor spaniol de origine greacă. A studiat în Italia. Influențat mai ales de Tintoretto. În 1577 s-a stabilit în Spania, la Toledo. Sub înrâurirea artei bizantine și a misticismului Contrareformei, se depărtează de de realismul Renașterii și se apropie de preocupările formale și de spiritul manierismului. Caracteristica operelor sale este transfigurarea realului prin coloritul rece, intens și strălucitor, ritmul ascensional și expresivitatea dramatică a personajelor alungite, simțul ascuțit al observației, darul de a scruta și caracteriza în adâncime o fizionomie („Înmormântarea contelui de Orgaz”, „Sf. Mauriciu sau Martiriul celor 10.000 de tebani”, „Apostolii Petru și Pavel”, „Laocoon”, „Adorația păstorilor”, „Logodna fecioarei” – ultimele două aflate în Muzeul Național de Artă al României).

HALQ EL-QUÉD (HALQ AL-WᾹDI), oraș în Tunisia, la NE de Tunis, port la M. Mediterană; 67,7 mii loc. (1989). Reparații navale. Pescuit. Export de min. de fier și fosfați. Stațiune balneară. Vechiul nume: La Goulette.

HAMᾹDET el-HAMRA (al-Hammādah al Hamrā’), podiș deșertic și pietros, nepopulat, în NV Libiei; c. 100 mii km2. Se întinde de la E la V, pe 700 km și de la N la S, pe 200 km. Alt. med.: 500 m. Alt. max.: 968 m.

HUDA LUI PĂPARĂ, peșteră în NV M-ților Trascău, la 567 m alt., pe versantul dr. al văii Arieș. Lungime: 2.022 m. Prezintă numeroase săli (cea mai mare fiind Sala Minunilor), cascade și sifoane. Adăpostește stalactite uriașe și depozite de cheropterit (excremente de liliac). Temp. aerului: 10-20°C. Faună cavernicolă bogată (lilieci, păianjeni, melci, insecte etc.). Greu accesibilă.

IPSE (MAGISTER) DIXIT (lat.) el însuși (magistrul) a spus – Scolasticii, în lipsă de alte argumente, recurgeau în discuțiile lor la autoritatea necondiționată a magistrului lor Aristotel. V. și Autos epha.

ÎLE DE LA CITÉ [il de la sité], insulă pe Sena, constituind nucleul antic al Parisului. Aici se află numeroase monumente: catedrala Notre-Dame, Sainte Chapelle, Conciergerie, Palatul de Justiție etc.

ÎLE-DE-FRANCE [il də frã:s] 1. Provoncie istorică în N Franței Centrale, în zona bazinului parizian, centrul unificator al Regatului Francez, constituind astăzi o regiune ce regrupează Parisul și departamentele vecine; supr.: 12.012 km2; 10,9 mil. loc. (1993). 2. Denumirea ins. Mauritius între 1715 și 1814.

ÎNVĂȚĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE, operă de mare valoare literară și istorică a lui Neagoe Basarab (paternitate contestată de unii cercetători). Păstrate în manuscris slavon și în mai multe copii în traducere românească, dintre care cea mai veche datează din sec. 17. Lucrarea, cu o structură complexă, are o serioasă amprentă de originalitate, decurgând din trăsăturile specifice ale mediului și ale epocii în care a fost scrisă (sec. 16). Î. îmbină paginile moralizatoare cu cele de teorie politică (formulează concepția conducerii autoritare a statului fundamentată pe dreptate), gândirea socială, izvorâtă din experiența trăită, cu adevărate capitole de manual diplomatic, strategic și militar, cu reflecția filozofică și meditația lirică, fiind totodată un breviar de dogmatică și morală creștin-ortodoxă; ele se constituie într-un îndreptar pentru viitorul domn Teodosie, fiul lui Neagoe.

JÉRID sau CHOTT EL-DJERID, depresiune în partea central-vestică a Tunisiei, la marginea Saharei, la 16 m alt.; 4,9 mii km2; lungime: 120 km; lățime: 60 km. În timpul ploilor de iarnă se transformă într-un lac sărat, iar în anotimpul secetos seacă. Izv. subterane alimentează oaza Tozeur, unde se cultivă curmali, legume și se cresc ovine.

LACUL LUI BABAN v. Gura Caliței.

LE CHAPELIER [lə ʃapəlié], Isaac René Guy (1754-1794), jurist și om politic francez. Unul dintre întemeietorii (1794) Clubului Iacobinilor. Președinte al Adunării Constituante (1789); a propus o lege (1791) prin care se interzicea dreptul la asociere și de întrunire. Ghilotinat.

LE CHATELIER [lə ʃapəlié], Henry-Louis (1850-1936), chimist și metalurg francez. Prof. univ. la Paris. Cercetări în domeniul echilibrelor chimico-fizice, domeniu în care a formulat legea generală a echilibrului termodinamic (principiul lui Le Chatelier-Braun), al metalurgiei și al materialelor de construcții.

LE CLÉZIO [lə klézio], Jean-Marie Gustave (n. 1940), scriitor francez. Reprezentant al Noului roman. Începând cu „Cartea subterfugiilor”, folosește o tehnică liberă (colaje, substituiri de personaje etc.) și un ton personal (descrieri meticuloase, metafore vizionare) pentru a exprima revolta împotriva societății tehnocratice, ce are ca efect înstrăinarea umană („Proces-verbal”, „Giganții”, „Războiul”, „Profețiile lui Chilam Balam”). Romanul „Căutătorul de aur” urmat de „Jurnalul Căutătorului de aur”, reprezintă cheia universului său întunecat. Nuvele și povestiri („Febra”, „Potopul”, „Deșertul”).

LE CORBUSIER [lə korbüzié] (pseud. lui Charles Édouard Jeanneret-Gris) (1887-1965), arhitect, designer, pictor și teoretician de artă francez, de origine elvețiană. Adept al funcționalismului. Unul dintre maeștrii arhitecturii moderne. A aplicat principiile unei arhitecturi raționaliste, folosind formele geometrice simple și unele elemente structurale inedite (piloți, ferestre în bandă cu ramă metalică, peretele de sticlă, acoperișul în terasă) cu scopul de a realiza un maximum de confort în clădirile moderne (vila Savoye din Poissy, locuințe la Marsilia, biserica Notre-Dame-du-Haut din Ronchamp, Pavilionul elvețian din Cetatea universitară din Paris, Palatul Congreselor din Strasbourg). Planurile orașului indian Chandigarh. Și-a expus principiile asupra arhitecturii moderne în numeroase lucrări („Manieră de a gândi urbanismul”, „Orașul radios”, „Modulorul”). Împreună cu A. Ozenfant, a inițiat purimul în pictură (1918).

LÉ DUC THO (1911-1990), om politic vietnamez. Fondator al Partidului Comunist din Indochina (1930) și al Vietminh-ului (1941). Unul dintre conducătorii războiului de independență. Din 1968, a condus tratative cu S.U.A. pentru încetarea războiului (Tratatul de la Paris, 1973). Premiul Nobel pentru pace (pe care l-a refuzat), împreună cu H. A. Kissinger (1973).

LE FANU [léfənju:], Joseph Sheridan (1814-1873), ziarist și romancier irlandez. Considerat unul dintre maeștrii literaturii horror. Balade, povestiri și romane fantastice, în care se relevă ca fin și abil evocator al unei atmosfere de suspans („Casa de lângă cimitir”, „Unchiul Silas”).

LE FLEM, Paul (1881-1984), compozitor și critic muzical francez. Elev al lui Lavignac și Roussel. Muzică impregnată de influența ținuturilor natale (Bretagne), marcată de Debussy și d’Indy, caracterizată de lirism și de coloritul armonic poetic. Culegeri pentru pian, muzică de cameră, orchestrală.

LE FORT [lə fo:r], Gertrude Frein von (1876-1971), scriitoare germană. Descendentă a unei familii protestante, s-a convertit (1926) la catolicism, care i-a marcat opera. Romane de inspirație religioasă și istorică („Giulgiul Veronicăi”, „Papa ieșit din ghetou”, „Nunta de la Magdeburg”). Poeme („Imnuri pentru Germania”) și nuvele („Ultima pentru eșafod”).

LE GOFF [lə gof], Jacques (n. 1924), istoric francez. Prof. univ. la Paris. Studii asupra civilizației medievale, în special asupra aspectelor politice, economice, și antropologice („Europa medievală și lumea modernă”, „Civilizația Occidentului medieval”, „Apogeul creștinătății”, „Ficțiunea medievală”).

LE GUIN [lə gwin]. Ursula (n. Kroeber) (n. 1929), scriitoare americană. Se afirmă cu trilogia „Fantezie”, apoi se dedică romanului științifico-fantastic, prezentând stările conflictuale apărute ca urmare a inegalităților sociale sau a tehnologizării abuzive, ce duc la distrugerea naturii („Mâna stângă a întunericului”, „Planeta iernii”, „Planeta dezmoșteniților”).

LE JEUNE [lə ʒön], Claude (c. 1530-1600), compozitor francez. Proeminent reprezentant al muzicii corale a cappella din epoca Renașterii (mise, motete, chansons, psalmi, madrigale). Stilul lui de maturitate se bazează pe un limbaj armonic de un modernism evident. Creație de sinteză deschizând calea noilor forme ale sec. 17.

LE MAIRE [lə me:r], Jakob (1585-1616), navigator olandez. Împreună cu Willem Schouten, a cercetat mările australe (1615-1616) și a descoperit insulele Tonga (din arhipelagul cu același nume), Staten (Estados), situată la E de Țara de Foc, New Irleand și New Hanover (din arh. Bismarck) și strâmtoarea care-i poartă numele (aflată între Țara de Foc și ins. Staten).

LE NAIN [lə nẽ], numele a trei pictori francezi, frați, ale căror opere semnate întotdeauna cu numele de familie sunt greu de atribuit cu precizie unuia sau altuia dintre ei: Antoine L. (c. 1588-1648). Scene de gen și portrete de grup, remarcabile prin finețea observației („Reuniune de familie”, „Binecuvântarea”). Louis L. (1593-1648). Unul dintre cei mai de seamă artiști realiști ai vremii sale. Scene de gen inspirate din viața țăranilor („Familia lăptăresei”, „Masa țăranilor”) și tablouri cu teme mitologice și religioase, caracterizate prin noblețea și simplitatea atitudinilor și prin finețea tonurilor. Mathieu L. (1607-1677). Scene mitologice („Venus în atelierul lui Vulcan”) și de gen din viața nobilimii („Corpul de gardă”, „Jucătorii de table”). Interpret delicat al scenelor cu copii („Lecția de dans”, „Femeia cu cinci copii”).

LE NÔTRE [lə nó:tr], André (1613-1700), arhitect francez. Creatorul stilului francez în peisagistică, bazat pe largi perspective evidențiate de cursuri și ochiuri de apă (gruparea geometrică a elementelor de compoziție se face în lungul unor axe: alei liniare, bazine, grote). A realizat planurile pentru parcurile de la Versailles, Tuileries, Saint-Cloud.

LE PEN [lə pεn], Jean-Marie (n. 1928), om politic francez. Președinte al Frontului Național (din 1972); partid de extrema dreaptă. Președinte al grupului de dreapta al Parlamentului European (1984-2000).

LE PLEY [lə ple], Pierre-Guillaume-Frédéric (1806-1882), inginer, economist și sociolog francez. Inițiator al metodei monografice în sociologie, a efectuat anchete asupra vieții muncitorilor („Muncitorii europeni”, „Reforma socială în Franța”). Principal reprezentant al catolicismului social de tendință conservatoare și tradiționalistă.

LE RICOLAIS [lə rikolé], Robert (1894-1977), inginer și arhitect francez. Stabilit în S.U.A. (1951). Prof. univ. la Urbana și Philadelphia. Unul dintre inventatorii structurilor spațiale; a experimentat procedee de construcție bazate pe triangulație tridimensională (Hangarul de avion de la Yaoundé, Camerun, structura bisericii Saint-Waudrille din Belleville-en-Caux). A brevetat sistemul de trasport în comun cu vehicule suspendate pe o singură șină „Skyrail” (1968).

LE ROY LADURIE [lə rua ladürí], Emmanuel (n. 1929), istoric francez. Prof. la Collège de Paris. Administrator general al Bibliotecii Naționale (1987-1994). Istoric al Revoluției Franceze. Studii de metodologie a cercetării istorice; unul dintre pionierii studiului culturii materiale. Lucrări: „Istoria climatului după anul o mie”, „Montaillon, sat occitan între 1294 și 1324”; „Banul, dragostea, moartea în ținutul Oc”.

LE SUEUR [lə süör], Eustache (1616 sau 1617-1655), pictor clasicist francez. Elev al lui S. Vouet. Unul dintre fondatorii Academiei Regale de Pictură (1648), unde a și predat. Decorații mitologice și alegorice pentru „Cabinetul muzelor” din Palatul Lambert (Paris) și ciclul de picturi cu subiecte religioase „Sf. Paul predicând în Efes”, „Viața Sf. Bruno”.

LE THANH-tong, împărat al Vietnamului (1460-1497). A introdus o administrație centralizată, de influență chinezească. În timpul său a fost elaborat un Cod civil și penal. Și-a extins stăpânirea spre sud.

LE VAU [lə vo], Louis (1612-1670), arhitect francez. Arhitect de curte al lui Ludovic XIV. Maestru al arhitecturii clasice civile, a realizat lucrări ce se disting prin monumentalitate, gustul pentru o scenografie somptuoasă și grija pentru comoditate (castelul de la Vaux-le-Vicomte, Colegiul celor patru națiuni – actualul Institut al Franței și o serie de reședințe particulare din Paris – Hôtel Lambert). Lucrări de modernizare și mărire la Luvru, Tuileries și Versailles. La unele dintre operele sale a fost ajutat de fratele său François (1613-1676).

LE VERRIER [lə verié], Urbain Jean Joseph (1811-1877), astronom francez. Prof. la Școala Politehnică din Paris. Director al Observatorului astronomic din Paris (1854; 1870; 1873-1877). Studiind perturbațiile din mișcarea planetei Uranus (1845), a descoperit prin calcul (1846), independent de J.C. Adams, existența celei de-a opta planete, Neptun, descoperire confirmată ulterior de astronomul german J.G. Galle. Lucrări în domeniul mecanicii cerești.

LESUEUR (sau LE SUEUR) [ləsüör], Jean François (1760-1837), compozitor francez. Capelmaistru la Notre-Dame (1786-1787). Prof. al lui Berlioz și Gounod la Conservatorul din Paris. Opere („Peștera”, „Paul și Virginia”, „Osian sau Barzii”), cântece și imnuri revoluționare („Marșul triumfal”), oratorii, mise. Promotor al romantismului francez.

LORRAIN [lorẽ] (LE LORRAIN), Claude (pe numele adevărat Claude Gellée) (1600-1682), pictor și gravor francez. Stabilit la Roma (1627). Unul dintre principalii reprezentanți ai clasicismului. Peisaje marine scăldate într-o lumină crepusculară, care accentuează lirismul viziunii („Port la mare în amurg”, „Dimineața”, „Seara”). Scene mitologice și biblice în care personajele se integrează armonios într-o riguroasă compoziție („Judecata lui Paris”, „Acis și Galateea”, „Iacob și fiicele lui Laban”). A exercitat o puternică influență asupra picturii franceze, dar și engleze, din epoca sa.

MINYA, EL ~, oraș în Egipt, pe dr. Nilului, la 235 km S de Cairo; 208 mii loc. (1995). Nod de comunicații. Aeroport. Ind. zahărului și a bumbacului. Piață agricolă. Centru turistic. Muzeu arheologic.

NIÑO, El ~, fenomen natural (curent cald), cu apariție ciclică (c. 3-4 ani), manifestat în partea central-sudică a Oc. Pacific, legat de prezența unor curenți calzi ecuatoriali care determină persistența (până la 12-18 luni), unor temperaturi ridicate, cu un maxim în perioada Crăciunului. Încălzirea apei oceanului determină o diminuare a intenstității alizeelor și, ca urmare, apa caldă nu mai este transportată spre partea de V a Oc. Pacific, iar cea rece din adânc nu se mai ridică la suprafață; această omogenizare a temperaturii apei determină încetarea aproape completă a vânturilor, iar masele de aer cald și umed provoacă averse violente pe țărmul de V al Americii de Sud. N. degajă o energie uriașă (comparativă cu cea a 3.000 de centrale atomice), cu consecințe catastrofale pentru emisfra sudică și și cu repercusiuni asupra climei întregului Glob. În 1997 s-a manifestat cel mai puternic N., care a provocat pagube incalculabile Mexicului (în oct. 1997, viteza uraganului Pauline a depășit 350 km/h), iar statele Chile și Perú au afectate de inundații devastatoare (nov.-dec. 1997). Europa a resimțit efectele sale printr-o iarnă caldă (la București, la 26 febr. 1998, s-au înregistrat 22°C, cea mai ridicată temp. a lunii febr. din ultimul secol), iar în deșertul Atacama din Chile a plouat abundent, ceea ce a înlesnit încolțirea și dezvoltarea a c. 200 de specii de plante ale căror semințe fuseseră îngropate în nisip de sute de ani. Se apreciază că efectul de seră, care în sec. 21 se va amplifica din cauza poluării excesive a atmosferei, va duce la o manifestare permanentă a N.

OBEID, EL ~ (AL-UBAYYID) 1. Oraș în centrul Sudanului, situat la 370 km SV de Khartoum; 229,4 mii loc. (1993). Capitala statului Shimal-Kurdufān. Punct terminus al c. f. Khartoum-Kūstῑ-El Obeid. Nod rutier. Aeroport. Centru comercial pentru bumbac, susan, vite și gumă arabică. Fundat în 1821. 2. Sit arheologic și de cultură materială din Neoliticul timpuriu (milen. 4 Î.Hr.) în Mesopotamia antică. Își trage numele de la așezarea mesopotamiană situată la E de orașul Ur (din Iraq-ul actual).

PĂCUIUL LUI SOARE, sit arheologic situat pe un ostrov al brațului Dunărea Veche, la 9 km în aval de com. Ostrov, pe terit. com. Lipnița, jud. Constanța, unde a fost descoperită o cetate bizantină, construită în sec. 10-11 și locuită până în sec. 13-15.

PEȘTERA LUI EPURAN, peșteră în pod. Mehedinți, situată pe pârâul Ponorăț, la 425 m alt., în raza com. Cireșu, jud. Mehedinți. Lungimea galeriilor: 3.604 m. Descoperită și explorată în 1964. Este o peșteră ramificată și meandrată, cu galerii dispuse pe două niveluri (superior – fosil și inferior – activ) care intersectează nenumărate săli. Conține bogate și variate concrețiuni, cristale albe de calcit, stalagmite, stalactite, blocuri de prăbușire etc. Monument al naturii. Greu accesibilă.

PEȘTERA LUI PAHOMIE v. Polovragi.

PRAVILA LUI VASILE LUPU, culegere de norme de drept civil, vamal, fiscal și economic, cunoscută și sub numele de „Carte românească de învățătură”, primul cod de legi tipărit în limba română, care apare la Iași în 1646. Are ca principale izvoare o serie de norme ale legislației bizantine din sec. 7-8 (ex. legea agricolă și tratatul de drept penal al juristului italian Prospero Farisiacci, 1554-1618).

SLOBOZIA LUI IANACHE v. Slobozia (1).

TEMPORA MUTANTUR ET NOS MUTAMUR IN ILLIS! (lat.) vremurile se schimbă și noi odată cu ele! – Cugetare a împăratului Lothar I, care și-a sfârșit viața în călugărie.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a fi cu mortul pe el expr. (intl.) a avea asupra sa obiectul furat.

a muri de pneumonie / de el încins / de glonțul rece 1. (glum.) a muri împușcat. 2. a muri în împrejurări dubioase.

a sta în banca lui / proprie expr. 1. a-și vedea de treabă, a nu se amesteca în treburile altuia. 2. a se mulțumi cu puțin, a nu emite pretenții nejustificate.

a-și da drumul pe el / pe ea expr. (eufem.) a urina sau defeca involuntar în haine / în așternuturi / în pat.

tragi de ele! expr. (adol.) exagerezi!

Intrare: Le
nume propriu (I3)
  • Le
Intrare: el
  • pronunție: iel, ia, iei, iele
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P56)
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • el
  • îl
  • ‑l
  • ea
  • o
plural
  • ei
  • i
  • îi
  • ‑i
  • ele
  • le
genitiv-dativ singular
  • lui
  • i
  • îi
  • ‑i
  • ei
  • i
  • îi
  • ‑i
plural
  • lor
  • le
  • li
  • lor
  • le
  • li
Intrare: île
île
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: ler (interj.)
ler1 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • ler
  • le
leroi interjecție
interjecție (I10)
  • leroi
leroloi interjecție
interjecție (I10)
  • leroloi
lerui1 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • lerui
lerului interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • lerului
lerom interjecție
interjecție (I10)
  • lerom
leroilio interjecție
interjecție (I10)
  • leroilio
leromi interjecție
interjecție (I10)
  • leromi
leron interjecție
interjecție (I10)
  • leron
leronda interjecție
interjecție (I10)
  • leronda
lerumi interjecție
interjecție (I10)
  • lerumi
oileranda interjecție
interjecție (I10)
  • oileranda
interjecție (I10)
  • oler
oleranda interjecție
interjecție (I10)
  • oleranda
oleram interjecție
interjecție (I10)
  • oleram
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

el, eapronume personal

  • 1. Folosit pentru persoana a 3-a, ține locul persoanei despre care se vorbește. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote El merge. DEX '09
    • format_quote De-acum, de-acum ei sînt scăpați. COȘBUC, P. I 110. DLRLC
    • format_quote Din cărți de joc, din hîrtioare, Ea-și face parcuri și palate. VLAHUȚĂ, O. A. 47. DLRLC
    • format_quote De nu era el, te mîncam fript. ISPIRESCU, L. 5. DLRLC
    • format_quote Ea își aruncă fără voie ochii asupra ciocoiului. FILIMON, C. 89. DLRLC
    • 1.1. Marchează o opoziție. DLRLC
      • format_quote Eu știu munții, dar mai bine Mă știu ei întregi pe mine! COȘBUC, P. II 169. DLRLC
    • 1.2. Urmează după predicat, cu valoare afectivă de întărire, repetând subiectul exprimat printr-un substantiv. DLRLC
      • format_quote Plopii! mă cunosc ei bine! COȘBUC, P. I 261. DLRLC
      • format_quote Și-a da el spinul peste om vrodată. CREANGĂ, P. 227. DLRLC
      • format_quote Las’ c-o veni ea vara. BIBICESCU, P. P. 166. DLRLC
      • format_quote (Uneori fără acordul genului) Mi-a spus el baba și, drept să-ți spun, tare mi-o venit rău. CONTEMPORANUL, VII 495. DLRLC
      • 1.2.1. Uneori este folosit pe lângă un verb sau o construcție impersonală. DLRLC
        • format_quote După vreme rea, a fi el vreodată și senin. CREANGĂ, P. 235. DLRLC
    • 1.3. familiar (la) singular Bărbat, nevastă, soț, soție. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. La genitiv, în formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, are valoare posesivă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Casa lui. DEX '09
    • format_quote Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. SADOVEANU, V. F. 17. DLRLC
    • format_quote Căprioarele, ciutele, țapii și cerbii ies în poieni ca într-o domnie a lor. SADOVEANU, V. F. 17. DLRLC
    • format_quote Și încîlcit e părul lui negru. EMINESCU, O. I 88. DLRLC
    • format_quote El vede de departe pe mîndra lui Marie. EMINESCU, O. I 97. DLRLC
    • format_quote Lîngă trupul iubitei ei surioare. CONACHI, P. 87. DLRLC
    • chat_bubble Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumită persoană. DEX '09 DLRLC
    • chat_bubble Ale lui sau ale ei = lucrurile personale ale cuiva. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Se îmbracă și se înarmează Ivan cu toate ale lui. CREANGĂ, P. 304. DLRLC
    • chat_bubble Ale lui sau ale ei = capriciile, toanele cuiva. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Lasă-l în ale lui!. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 3. La dativ, în formele lui, ei, îi, i, lor, le li, are funcție de complement indirect sau de atribut. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Prietenul îi iese înainte. DEX '09
    • format_quote Murgulețul e adăpat. Toma i-a grămădit în iesle un braț de fîn. SADOVEANU, V. F. 36. DLRLC
    • format_quote Căprarul vechi îi iese-n prag. COȘBUC, P. I 100. DLRLC
    • format_quote De Radu-i este mai cu grabă, Că Radu-i este cel mai drag. COȘBUC, P. I 100. DLRLC
    • format_quote E o căsuță puțintică și scundă; îi ajungem cu palma la streșină. SADOVEANU, V. F. 39. DLRLC
    • format_quote Nevasta i-a murit. COȘBUC, P. I 229. DLRLC
    • format_quote Barba-n pămînt i-ajunge. EMINESCU, O. I 99. DLRLC
    • format_quote Ea-nlănțuiește gîtu-i. EMINESCU, O. I 95. DLRLC
    • format_quote Dar ochii-i ard în friguri. EMINESCU, O. I 96. DLRLC
    • format_quote (În forma i, cu valoare neutră) Pe urmă dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere... A făcut cinste d. Nae. CARAGIALE, O. I 119. DLRLC
  • 4. În acuzativ, în formele îl, l, o, îi, i, le, are funcție de complement direct. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cartea pe care o citesc. DEX '09
    • format_quote Fiecare cotlon pe care-l cercetam adăugea retragerii mele distanțe incomensurabile. SADOVEANU, V. F. 18. DLRLC
    • format_quote Cînd am văzut că a apucat-o [pe junincă]... m-am dus asupra lui cu bîta. SADOVEANU, V. F. 27. DLRLC
    • format_quote Se coborî în grădină ca să-și răcorească pieptul de flacăra ce-l ardea. FILIMON,, C. 67. DLRLC
    • format_quote Precedat de prepoziții, în formele el, ea, ei, ele. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Pe el îl caut. DEX '09 DEX '98
      • format_quote S-a pus între el și noi depărtarea și lenea soarelui. SADOVEANU, V. F. 26. DLRLC
      • format_quote Fata s-a-ndrăgit de el. COȘBUC, P. I 54. DLRLC
      • format_quote Mult era frumos și bine aici, în fața valurilor ce se tăvăleau, greoaie, spre șesul depărtat. Venea cu ele și o adiere primăvăratică. SLAVICI, O. II 11. DLRLC
    • format_quote Precedat de prepoziții, în forma o, cu valoare neutră: DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Au mai pățit-o și alții. NEGRUZZI, S. I 69. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Cînd era de făcut ceva treabă, o cam răream de pe-acasă. CREANGĂ, A. 70. DLRLC
      • format_quote Pune mîna pe iapă... și tunde-o. CREANGĂ, P. 47. DLRLC
etimologie:

lerinterjecție

  • 1. Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Astă-seară-i seara mare, Florile dalbe, Ler, de măr. TEODORESCU, P. P. 17. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic