laudă sf [At: COD. VOR. 148/5 / Pl: ~de / E: lăuda] 1 Exprimare în cuvinte a prețuirii față de cineva sau ceva Si: elogiu. 2 (Îla) Vrednic (sau demn) de ~ (sau de toată ~da, ori de toate ~dele) Meritoriu. 3 (Îla) (Plin) de (mare) ~ (sau de ~de) Elogios. 4 (Îlav) Cu ~ Cu rezultate bune. 5 (Îal) Lăudabil. 6 (Îal) În mod elogios. 7 (Pex; construit cu genitivul obiectiv) Preamărire. 8 (Înv, îlv) A aduce ~ A lăuda. 9 (Îal; cu elipsa verbului) A preamări. 10 (Bis) Imn religios de preamărire a lui Dumnezeu. 11 (Pex) Venerație față de divinitate. 12 (Îvp; urmat de subordonate introduse prin „că”) Recunoștință. 13 (Pex; înv; în legătură cu verbele a dobândi, a câștiga, a agonisi) Glorie. 14 (Bis) Măreție a divinității. 15 Exagerare a unor merite. 16 Atribuire a unor merite inexistente, cu scopul de a trezi interes, de a linguși, sau de a flata Si: măgulire, lingușire, flatare.

lăuda [At: PSALT. HUR. 64²/1 / P: lă-u~ / Pzi: laud / E: lat laudare] 1 vt A exprima prin cuvinte prețuirea pentru ceva sau cineva. Si: a elogia. 2 vt (Pfm; irn) Laudă-mă gură că ți-oi da o bucătură (sau friptură) Se spune pentru a atrage atenția asupra lăudăroșeniei cuiva. 3 vt (Pfm; îe) A-și ~ marfa A vorbi cu ostentație despre lucrurile pe care le posedă sau despre meritele personale. 4 vt (Pop; îe) A ~ de rău A bârfi. 5 vt A exagera meritele, calitățile cuiva cu scopul de a induce în eroare. 6 vt (Îvr) A denunța. 7 vt (Pex) A stima. 8 vt (Bis) A glorifica. 9 vt (Bis) A binecuvânta. 10 vrp (Reg; îe) Laude-se lisus Hristos Formulă de salut folosită la întâlnirea unei persoane. 11 vt (Înv; îe) Cum lauzi pe Dumnezeu? Cum o mai duci? 12 vr A spune despre sine însuși lucruri de laudă Si: a se făli, a se mândri. 13 vr (Fam; îe) Cum te mai lauzi? Ce mai faci? 14 vr (Fam; îe) Nu că mă laud (sau ne lăudăm, nu ca să mă laud sau să ne lăudăm) Se spune pentru a sublinia adevărul, exactitatea, obiectivitatea celor relatate. 15 vr A se grozăvi. 16 vr (Îvp) A amenința.

loda^[1] v vz lăuda

LAUDATOR TEMPORIS ACTI (lat.) (Horațiu) = Cel ce laudă timpurile trecute. Obiceiul bătrînilor de a ponegri prezentul.

MAGNA CUM LAUDE (lat.) = Cu mare laudă. A trecut doctoratul magna cum laude.

LAUDĂ, laude, s. f. Prețuire exprimată prin cuvinte a unui lucru, a unei persoane sau a faptelor și meritelor ei; cuvinte prin care se exprimă această prețuire; elogiu. Să fiu răsplătit... prin laude meritate. ODOBESCU, S. III 10. Un glas unanim de laudă umplu toată sala. ALECSANDRI, O. P. 10. Pentru ca să dea o ațîțare mai vie acestor laude silite, defăimau... petrecerile holteiei. NEGRUZZI, S. I 75. Lauda de sine nu miroase bine. ♦ Mărire, slavă, cinste, glorie. Laudă, laudă pumnului strîns. Glorie celor ce merg către mîine. TULBURE, V. R. 28. Laudă poporului ce a știut să dobîndească drepturile Patriei. BOLINTINEANU, O. 247. – Pronunțat: la-u-.

LĂUDA, laud, vb. I. 1. Tranz. A-și exprima prin cuvinte prețuirea, a vorbi de bine, a aduce laude; a elogia. Leșii se grăbiră să-l laude pentru frumoasele lui cuvinte. SADOVEANU, O. VII 157. Ovanez începu să-i laude talentul de a cînta. BASSARABESCU, V. 11. L-a adus în grădină de dimineață, ca pe o femeie, să-i laude florile. ISPIRESCU, L. 20. 2. Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se făli, a se mîndri. Se laudă că e om milos. REBREANU, R. I 234. Să nu te lauzi... niciodată cu ce ai de gînd să scrii. VLAHUȚĂ, O. A. 336. Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?... Ce-i mîna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. (Familiar) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? cum o (mai) duci cu sănătatea? 3. Refl. A face pe grozavul, a se grozăvi. Se laudă că mă va reclama. – Pronunțat: lă-u-.

LAUDĂ ~e f. Apreciere prin cuvinte a meritelor, a calităților cuiva (sau a ceva). Demn de ~. ◊ ~a de sine nu miroase a bine nu e frumos să te lauzi. [G.-D. laudei; Sil. la-u-] /v. a lăuda

A SE LĂUDA mă laud intranz. A spune cuvinte de laudă despre sine însuși. /<lat. laudare

A LĂUDA laud tranz. (persoane, lucruri, fapte) A declara demn de admirație și prețuire, scoțând în evidență calitățile, realizările, avantajele. [Sil. lă-u-] /<lat. laudare

laudă f. cuvinte prin care se înalță meritul cuiva. [Lat. LAUDEM].

lăudà v. 1. a releva meritul cuiva; 2. a glorifica: lăudați pe Domnul; 3. a se făli: se laudă prea mult. [Lat. LAUDARE].

láud, a lăudá, v. tr. (lat. laudare, it. lodare, pv. lauzar, fr. louer, cat. lloar, sp. loar, pg. louvar). Relev meritu cuĭva: lăudațĭ pe Domnu (Dumnezeŭ). V. refl. Îmĭ relev singur meritele pe care le am orĭ cred că le am. Cum te lauzĭ?, cum te afli, ce maĭ facĭ? Prost te lauzĭ!, staĭ prost! nu eștĭ de invidiat!

láudă f., pl. e (lat. laus, laudis, it. lode și loda). Acțiunea de a lăuda. Elogiŭ, cuvinte pin care lauzĭ, pin care relevi meritu. Fig. A cînta laude, a glorifica. V. panegiric.

laudă (desp. la-u-) s. f., g.-d. art. laudei; pl. laude

lăuda (a ~) (desp. lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. laud, 2 sg. lauzi (desp. la-uzi), 3 laudă; conj. prez. 1 sg. să laud, 3 să laude; imper. 2 sg. afirm. laudă

laudă (la-u-) s. f., g.-d. art. laudei; pl. laude

lăuda (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 3 laudă (la-u-)

laudă s. f. (sil. la-u-), g.-d. art. laudei; pl. laude

lăuda vb. (sil. lă-u-), ind. prez. 1 laud, 3 sg. și pl. laudă

lăuda (laud, lăudat), vb. – 1. A elogia, a admira. – 2. (Refl.) A se făli. – 3. (Refl.) A se crede, a fi încrezut. – Mr. alavdu, alăvdare. Lat. laudāre (Pușcariu 953; Candrea-Dens., 962; REW 4938; DAR; Pascu, I, 31), cf. alb. lëvdoń (Philippide, II, 645), it. lodare, prov. lauzar, fr. louer, cat. lloar, sp. loar, port. louvar. – Der. laudă, s. f. (elogiu, lăudare, îngîmfare), postverbal sau direct din lat. laudem, cf. alb. laft, sp., port. loa; lăudoare, s. f. (înv., elogiu, laudă), din lat. pop. laudōrem (Candrea-Dens., 966); lăudărie, s. f. (înv., îngîmfare); lăudăroș(en)ie, s. f. (îngîmfare); lăudăciune, s. f. (înv., elogiu), din lat. laudatiōnem; lăudător (var. înv. lăudătoriu), adj. (elogios), din lat. laudatōrius (REW 4939); lăudăros (var. Banat lăuduros), adj. (îngîmfat); lăudabil, adj., după it. laudabile; prealăuda, vb. (înv., a se lăuda), după sl. pohvaliti.

lauda (cuv. lat.) 1. Imn, cântare de slavă. 2. Cântec pop. it., de factură polif., răspândit în special în sec. 13 și 14, prin intermediul mișcării franciscane, care utiliza melodii pop. accesibile și la care adapta texte noi, necesare serviciului religios. Contine o riturnelă* ce alternează cu o parte solistică. Drama profană a secolului 17 și oratoriul* provin din forma dialogată a l.

Lauda Sion (lat. „laudă Sionului”), secvență (I, 1) ce se cântă cu ocazia sărbătoririi „Corpus Domini”. Textul (24 de strofe a câte 3-5 versuri) a fost compus de Toma d’Aquino în 1264 iar melodia (în modurile VII și VIII) derivă din cea a unei alte secvențe, Laudes crucis attollamus, de Adam de St. Victor (sec. 12). L. este una din cele cinci secvențe păstrate în misă*. Melodia ei a stat la baza a numeroase elaborări polif. (de la organum* la motet*) printre care, mai cunoscute, sunt cele scrise de Palestrina [două la 8 voci (2) și una la 4 voci]. Mendelssohn-Bartholdy a scris o cantată* pentru cor și orch. intitulată L.

laudi spirituali (cuv. it. „proslăviri spirituale”), numele dat unor colecții de muzică bisericească, compilate pentru uzul „laudiștilor” (it. laudesi), confrerie religioasă întemeiată la Florența în 1310. Muzica la care era adaptat textul la origine scris în întregime în it., era extrem de simplă și interpretată la unison*, urmărind, prin accesibilitate, atragerea enoriașilor Cea mai veche colecție tipărită datează din anul 1485 iar cea mai nouă din 1935 când Knud Jeppesen editează la Copenhaga o colecție de l. intitulată: Die Mehrstimmige Italienische Laude im 16. Jahrhundert, incluzându-le pe acelea publicate de Peturcci și alții după manuscrise originale.

LAUDA, Andreas Nikolaus (Niki) (n. 1949), automobilist și om de afaceri austriac. Campion mondial de Formula 1 (1975, 1977 – cu Ferrari și în 1984, cu MacLaren). A câștigat mari circuite ale lumii (Indianapolis, 1982) și 25 de Grand Prix-uri. A fundat (1979) compania aeriană „Lauda Air Luftfahrtgesellschaft GMB”, cu sediul la Viena.

laudă, laude s. f. 1. Prețuire față de cineva sau ceva, exprimată prin cuvinte; cuvinte prin care se exprimă această prețuire; ♦ (În propoziții exclamative) Mărire! slavă! glorie! cinste! 2. (La pl.) Un grupaj de cântări din slujba utreniei; odă. 3. (La pl.) Laude bisericești = cele șapte slujbe prin care Bis. aduce lui Dumnezeu cinstire și laudă necurmată, zilnică, din partea tuturor credincioșilor: vecernia, pavecernița, mezonoptica, utrenia (cu ceasul I), ceasurile III, VI și IX, având în centrul lor Sfânta Liturghie, cea mai importantă slujbă a cultului Bisericii. – Din lăuda (deriv. regr.).

LAUDĂ subst. 1. Lauda, fost cătun în orașul R-Vîlcii. 2. Laudea b. (16 B IV 252; VI 255). 3. Lăudat pren. (Bz) și Lăudat Lerescu (Aș Br 156) < part. verb. a lăuda; – fam., 1492 etc. (Glos; Giur 153; 17 B II 381 etc.); -ul olt. (Sd XXII; 16 B II 9). Numele circulă și azi.

LAUDĂ s. interj. 1. s. v. glorie. 2. s. v. preamărire. 3. s. v. compliment. 4. interj. v. osana.

LAUDĂ s. interj. v. apreciere, aroganță, atenție, cinste, cinstire, considerație, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, onoare, orgoliu, prețuire, respect, semeție, stimă, trecere, trufie, vanitate, vază.

LĂUDA vb. 1. v. glorifica. 2. v. preamări. 3. v. mândri. 4. v. îngâmfa.

laudă s.f. I 1 apologie, cinste, cinstire, elogiu, glorie, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, <rar> apologetism, <înv.> lăudare, mărie¹, pohfală, pohvalenie, supuneri (v. supunere), <fig.> dafini (v. dafin), lauri (v. laur), <fig.; înv.> lucire, ofrandă, umbrire. Prezentarea care i s-a făcut a însemnat o laudă meritată. 2 binecuvântare, glorificare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, <înv.> lăudare. Lauda zilei în care s-a format România Mare trebuie să rămână vie în inima fiecărui român. 3 (înv.) v. Admirație. Apreciere. Atenție. Cinste. Cinstire. Condescendență. Considerare. Considerație. Deferență. Onoare. Prețuire. Recunoaștere. Respect. Reverență. Stimă. Trecere. Vază¹. 4 (înv.) v. Amor-propriu. Aroganță. Deșertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare. Înfumurare. Îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumție. Prezumțiozitate. Semeție. Suficiență. Trufie. Vanitate. II (concr.) amabilități (v. amabilitate), compliment, flatare, galanterii (v. galanterie), măgulire, <înv.> parigorie. Femeile sunt sensibile la laude.

lăuda vb. I. 1 tr. (compl. indică eroi, aspirații, fapte etc. ale oamenilor) a cânta, a cinsti, a elogia, a glorifica, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, <rar> a engomia, a exalta, <înv.> a făli, a fălui, a mândri, a panegiri, a panegiriza, a pohfali, a preacânta, a preaînălța, a prealăuda, a prearădica, a slavoslovi, <fig.> a apoteoza, a aureola, a înălța, <fig.; înv.> a ridica. Popoarele trebuie să-și laude eroii. 2 tr. (compl. indică ființe, lucruri sau acțiuni, manifestări, creații etc. ale oamenilor) a admira, a aprecia, a cinsti, a onora, a prețui, a respecta, a stima, <livr.> a priza², <rar> a slăvi, <înv. și pop.> a omeni, <înv. și reg.> a prețălui, <reg.> a tistăli², <înv.> a aprețui, a considera, a pohfalisi, a reputa, a respectălui, a respectui, a socoti, a stimarisi, <grec.; înv.> a evlavisi, <fig.> a aproba, a credita. Îl laudă pe pictor pentru talentul său. 3 tr. (compl. indică zile de sărbătoare, praznice, sărbători etc.) a binecuvânta, a glorifica, a mări, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, <rar> a ferici. Lăudați ziua în care s-a format România Mare! 4 refl. (despre oameni; de obicei cu determ. introduse prin „cu”) a se făli, a se fuduli, a se mândri, <fam.> a se lăfăi, <reg.> a se făloși, a se ocoși, a se pieptoși, a se sfăli, a se sfeti, a se smeri, <înv.> a se fălui, <fig.; iron.> a se lustrui. Copiii se laudă cu hainele noi. 5 refl. (despre oameni) a se crede, a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se înfumura, a se îngâmfa, a se mândri, a se semeți, a se trufi¹, <înv. și pop.> a se buieci, a se înmândri, a se mări, a se rățoi, <pop.> a se încrede, a se înfăla, a se marțafoi², <fam.> a se burica, a se furlandisi, a se îngurguța, a se voinici, <înv. și reg.> a se măroși, <reg.> a se bârzoia, a se făloși, a se marghioli, a se născocorî, a se nielcoși, a se pieptoși, a se sfătoși, a se trufăli, <înv.> a se fantaxi, a se gurguia, a se înălța, a se îndrăzni, a se înfuduli, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se trufăși, a se văznesi, <fran.> a se plastrona, <fig.> a se împăuna, <fig.; pop. și fam.> a se cocoși, a se înfoia, a se păuni, a se umfla, <fig.; înv. și reg.> a se dezmierda, <fig.; reg.> a se coși, a se îmbălori, a se încondura, <fig.; înv.> a se lăți, a se ridica, <arg.> a se șucări. Vezi, acesta este defectul tău – prea te lauzi! 6 tr., refl. (recipr.) (compl. sau sub. indică oameni) a (se) gratula. Îi place să se laude în fața subalternilor. corectat(ă)

laudă s. v. APRECIERE. AROGANȚĂ. ATENȚIE. CINSTE. CINSTIRE. CONSIDERAȚIE. FALĂ. FUDULIE. INFATUARE. ÎNFUMURARE. ÎNGÎMFARE. MÎNDRIE. ONOARE. ORGOLIU. PREȚUIRE. RESPECT. SEMEȚIE. STIMĂ. TRECERE. TRUFIE. VANITATE. VAZĂ.

LAUDĂ s. 1. cinste, cinstire, elogiu, glorie, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, (înv.) mărie, pohfală, pohvalenie. (Aduceți ~ eroilor.) 2. binecuvîntare, glorificare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire. (~ vremurilor noastre.) 3. compliment, flatare, măgulire. (E sensibil la ~e.)

LĂUDA vb. 1. a cinsti, a cînta, a elogia, a glorifica, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, (rar) a apoteoza, a exalta, (înv.) a făli, a pohfăli, a preacînta, a preaînălța, a prealăuda, a prearădica, a ridica, a slavoslovi. (Să-i ~ pe eroii patriei.) 2. a binecuvînta, a glorifica, a mări, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, (rar) a ferici. (Să ~ ziua de față.) 3. a se făli, a se fuduli, a se mîndri. (Are de ce se ~ cu copiii lui.) 4. a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se înfumura, a se îngîmfa, a se mîndri, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bîrzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări. (Nu e cazul să te ~ atîta!)

Laudă ≠ bârfire, blamare, critică, mustrare, ocară, ponegrire, ponosire, ponegreală

A lăuda ≠ a admonesta, a bârfi, a blama, a denigra, a huli, a ponegri

A (se) lăuda ≠ a (se) critica

Laudator temporis acti (lat. „Acel care laudă vremurile apuse” sau, mai liber: „Proslăvitorul timpurilor trecute”) – Horațiu, versul 173 din Ars poetica. Poetul denunță paseismul și îi ironiza pe cei ce cîntau cu regret timpurile de odinioară, îndeosebi cu scopul de a blama (zice Horațiu în versul următor, 174) vremurile „de acum”. Așadar, laudator temporis acti nu se întrebuințează decît ca o critică la adresa celor care evocă nostalgic vremurile de altă dată și nu găsesc nimic bun în prezent. LIT.

Magna cum laude (lat. „Cu mare laudă”) – Formulă încetățenită aproape pretutindeni în universități. Se spune: a trece un examen magna cum laude, sau a obține o diplomă magna cum laude, adică în mod strălucit, cu notele maxime, cu succes deplin.