3 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

laudă sf [At: COD. VOR. 148/5 / Pl: ~de / E: lăuda] 1 Exprimare în cuvinte a prețuirii față de cineva sau ceva Si: elogiu. 2 (Îla) Vrednic (sau demn) de ~ (sau de toată ~da, ori de toate ~dele) Meritoriu. 3 (Îla) (Plin) de (mare) ~ (sau de ~de) Elogios. 4 (Îlav) Cu ~ Cu rezultate bune. 5 (Îal) Lăudabil. 6 (Îal) În mod elogios. 7 (Pex; construit cu genitivul obiectiv) Preamărire. 8 (Înv, îlv) A aduce ~ A lăuda. 9 (Îal; cu elipsa verbului) A preamări. 10 (Bis) Imn religios de preamărire a lui Dumnezeu. 11 (Pex) Venerație față de divinitate. 12 (Îvp; urmat de subordonate introduse prin „că”) Recunoștință. 13 (Pex; înv; în legătură cu verbele a dobândi, a câștiga, a agonisi) Glorie. 14 (Bis) Măreție a divinității. 15 Exagerare a unor merite. 16 Atribuire a unor merite inexistente, cu scopul de a trezi interes, de a linguși, sau de a flata Si: măgulire, lingușire, flatare.

LÁUDĂ, laude, s. f. Exprimare în cuvinte a prețuirii față de cineva sau ceva; cuvinte prin care se exprimă această prețuire; elogiu. ♦ (În propoziții exclamative) Mărire! slavă! cinste! glorie! – Din lăuda (derivat regresiv).

LÁUDĂ, laude, s. f. Exprimare în cuvinte a prețuirii față de cineva sau ceva; cuvinte prin care se exprimă această prețuire; elogiu. ♦ (În propoziții exclamative) Mărire! slavă! cinste! glorie! – Din lăuda (derivat regresiv).

LÁUDĂ, laude, s. f. Prețuire exprimată prin cuvinte a unui lucru, a unei persoane sau a faptelor și meritelor ei; cuvinte prin care se exprimă această prețuire; elogiu. Să fiu răsplătit... prin laude meritate. ODOBESCU, S. III 10. Un glas unanim de laudă umplu toată sala. ALECSANDRI, O. P. 10. Pentru ca să dea o ațîțare mai vie acestor laude silite, defăimau... petrecerile holteiei. NEGRUZZI, S. I 75. Lauda de sine nu miroase bine. ♦ Mărire, slavă, cinste, glorie. Laudă, laudă pumnului strîns. Glorie celor ce merg către mîine. TULBURE, V. R. 28. Laudă poporului ce a știut să dobîndească drepturile Patriei. BOLINTINEANU, O. 247. – Pronunțat: la-u-.

LÁUDĂ ~e f. Apreciere prin cuvinte a meritelor, a calităților cuiva (sau a ceva). Demn de ~.~a de sine nu miroase a bine nu e frumos să te lauzi. [G.-D. laudei; Sil. la-u-] /v. a lăuda

laudă f. cuvinte prin care se înalță meritul cuiva. [Lat. LAUDEM].

láudă f., pl. e (lat. laus, laudis, it. lode și loda). Acțiunea de a lăuda. Elogiŭ, cuvinte pin care lauzĭ, pin care relevi meritu. Fig. A cînta laude, a glorifica. V. panegiric.

lăuda [At: PSALT. HUR. 642/1 / P: lă-u~ / Pzi: laud / E: lat laudare] 1 vt A exprima prin cuvinte prețuirea pentru ceva sau cineva. Si: a elogia. 2 vt (Pfm; irn) Laudă-mă gură că ți-oi da o bucătură (sau friptură) Se spune pentru a atrage atenția asupra lăudăroșeniei cuiva. 3 vt (Pfm; îe) A-și ~ marfa A vorbi cu ostentație despre lucrurile pe care le posedă sau despre meritele personale. 4 vt (Pop; îe) A ~ de rău A bârfi. 5 vt A exagera meritele, calitățile cuiva cu scopul de a induce în eroare. 6 vt (Îvr) A denunța. 7 vt (Pex) A stima. 8 vt (Bis) A glorifica. 9 vt (Bis) A binecuvânta. 10 vrp (Reg; îe) Laude-se lisus Hristos Formulă de salut folosită la întâlnirea unei persoane. 11 vt (Înv; îe) Cum lauzi pe Dumnezeu? Cum o mai duci? 12 vr A spune despre sine însuși lucruri de laudă Si: a se făli, a se mândri. 13 vr (Fam; îe) Cum te mai lauzi? Ce mai faci? 14 vr (Fam; îe) Nu că mă laud (sau ne lăudăm, nu ca să mă laud sau să ne lăudăm) Se spune pentru a sublinia adevărul, exactitatea, obiectivitatea celor relatate. 15 vr A se grozăvi. 16 vr (Îvp) A amenința.

loda[1] v vz lăuda

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudare.

LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudare.

LĂUDÁ, láud, vb. I. 1. Tranz. A-și exprima prin cuvinte prețuirea, a vorbi de bine, a aduce laude; a elogia. Leșii se grăbiră să-l laude pentru frumoasele lui cuvinte. SADOVEANU, O. VII 157. Ovanez începu să-i laude talentul de a cînta. BASSARABESCU, V. 11. L-a adus în grădină de dimineață, ca pe o femeie, să-i laude florile. ISPIRESCU, L. 20. 2. Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se făli, a se mîndri. Se laudă că e om milos. REBREANU, R. I 234. Să nu te lauzi... niciodată cu ce ai de gînd să scrii. VLAHUȚĂ, O. A. 336. Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?... Ce-i mîna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. (Familiar) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? cum o (mai) duci cu sănătatea? 3. Refl. A face pe grozavul, a se grozăvi. Se laudă că mă va reclama. – Pronunțat: lă-u-.

A SE LĂUDÁ mă láud intranz. A spune cuvinte de laudă despre sine însuși. /<lat. laudare

A LĂUDÁ láud tranz. (persoane, lucruri, fapte) A declara demn de admirație și prețuire, scoțând în evidență calitățile, realizările, avantajele. [Sil. lă-u-] /<lat. laudare

lăudà v. 1. a releva meritul cuiva; 2. a glorifica: lăudați pe Domnul; 3. a se făli: se laudă prea mult. [Lat. LAUDARE].

láud, a lăudá, v. tr. (lat. laudare, it. lodare, pv. lauzar, fr. louer, cat. lloar, sp. loar, pg. louvar). Relev meritu cuĭva: lăudațĭ pe Domnu (Dumnezeŭ). V. refl. Îmĭ relev singur meritele pe care le am orĭ cred că le am. Cum te lauzĭ?, cum te afli, ce maĭ facĭ? Prost te lauzĭ!, staĭ prost! nu eștĭ de invidiat!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

láudă (la-u-) s. f., g.-d. art. láudei; pl. láude

láudă s. f. (sil. la-u-), g.-d. art. láudei; pl. láude

lăudá (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 3 láudă (la-u-)

lăudá vb. (sil. lă-u-), ind. prez. 1 láud, 3 sg. și pl. láudă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LÁUDĂ s. interj. v. apreciere, aroganță, atenție, cinste, cinstire, considerație, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, onoare, orgoliu, prețuire, respect, semeție, stimă, trecere, trufie, vanitate, vază.

LÁUDĂ s. interj. 1. s. v. glorie. 2. s. v. preamărire. 3. s. v. compliment. 4. interj. v. osana.

arată toate definițiile

Intrare: laudă
  • silabație: la-u-
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • laudă
  • lauda
plural
  • laude
  • laudele
genitiv-dativ singular
  • laude
  • laudei
plural
  • laude
  • laudelor
vocativ singular
plural
Intrare: Laudă
Laudă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Laudă
Intrare: lăuda
  • silabație: lă-u-
verb (VT46)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • lăuda
  • lăudare
  • lăudat
  • lăudatu‑
  • lăudând
  • lăudându‑
singular plural
  • laudă
  • lăudați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • laud
(să)
  • laud
  • lăudam
  • lăudai
  • lăudasem
a II-a (tu)
  • lauzi
(să)
  • lauzi
  • lăudai
  • lăudași
  • lăudaseși
a III-a (el, ea)
  • laudă
(să)
  • laude
  • lăuda
  • lăudă
  • lăudase
plural I (noi)
  • lăudăm
(să)
  • lăudăm
  • lăudam
  • lăudarăm
  • lăudaserăm
  • lăudasem
a II-a (voi)
  • lăudați
(să)
  • lăudați
  • lăudați
  • lăudarăți
  • lăudaserăți
  • lăudaseți
a III-a (ei, ele)
  • laudă
(să)
  • laude
  • lăudau
  • lăuda
  • lăudaseră
loda
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)