2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LAMENTÁRE, lamentări, s. f. Acțiunea de a se lamenta și rezultatul ei; tânguire, văicăreală, lamentație. – V. lamenta.

LAMENTÁRE, lamentări, s. f. Acțiunea de a se lamenta și rezultatul ei; tânguire, văicăreală, lamentație. – V. lamenta.

lamentare sf [At: ARISTIA, PLUT. 13/15 / Pl: ~tări / E: lamenta] 1 (Lpl) Strigăte însoțite de plânsete, care exprimă durerea, amărăciunea sau suferința, mai ales morală Si: lamentație (1), (liv) lament (1), lamento (2). 2 Plângere zgomotoasă și adesea exagerată Si: lamentație (2), jelire, tânguire, (liv) lamento (3). 3 Cerere insistentă de a se îndeplini o dorință, de a se face un serviciu, o favoare etc. Si: lamentație (3), rugăminte. 4 (Nob) Bocire a unui mort Si: lamentație (4). 5 (Cu sens atenuat) Cuvinte care exprimă nemulțumirea, necazul etc. Si: lamentație (5), (pop) văitătură.

LAMENTÁRE, lamentări, s. f. Acțiunea de a se lamenta și rezultatul ei; tînguire, văicăreală, lamentație. Și pe urmă rugăminți, lamentări, jurăminte, plecăciuni. BOGZA, A. Î. 530. Moartea lui timpurie la Palermo, în Sicilia, a fost, la noi, deseori prilej de lamentări lirice. SADOVEANU, E. 53.

LAMENTÁRE s.f. Acțiunea de a se lamenta și rezultatul ei; lamentație, jeluire. [< lamenta].

lamentare f. plângere cu gemete și strigăte.

LAMENTÁ, lamentez, vb. I. Refl. A se plânge (în mod zgomotos și adesea exagerat) de cineva sau de ceva; a se tângui, a se jeli. – Din fr. lamenter, lat. lamentari.

LAMENTÁ, lamentez, vb. I. Refl. A se plânge (în mod zgomotos și adesea exagerat) de cineva sau de ceva; a se tângui, a se jeli. – Din fr. lamenter, lat. lamentari.

lamenta [At: HELIADE, O. I, 393 / Pzi: ~tez / E: fr lamenter, it lamentare, lat lamento, -are] 1 vr A se plânge în mod zgomotos și adesea exagerat Si: a se tângui, a se jeli. 2 vr A cere în mod insistent îndeplinirea unei dorințe, a unui serviciu, a unei favori etc. Si: a se ruga. 3 vi (Nob) A boci un mort.

LAMENTÁ, lamentez, vb. I. Refl. A se plînge tare, a se tîngui, a se văicări, a se jeli. Croiți un univers de sisteme rigide, la care ați vrea să se supună natura, și cînd natura nu se supune, vă mirați, vă lamentați și vă revoltați. C. PETRESCU, Î. II 88. A se lamenta cineva de cele trecute este o perdere de timp. GHICA, A. 48.

LAMENTÁ vb. I. refl. A se tângui, a se văicări. [< fr. lamenter, it. lamentare].

LAMENTÁ vb. refl. a se tângui, a se văicări. (< fr. lamenter, lat. lamentari)

A SE LAMENTÁ mă ~éz intranz. A-și exprima nemulțumirea, suferința, durerea prin cuvinte; a se văicări; a se tângui. /<fr. lamenter, lat. lamentari

*lamentațiúne f. (lat. lamentátio, -ónis). Vaĭet, jălire: lamentațiunile luĭ Ĭeremia. – Și -áție și -áre.

*lamentéz (mă) v. refl. (lat. pop. lamentare, clasic -ári, d. lamentum, vaĭet). Mă vaĭet, mă tînguĭesc, mă jălesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

lamentáre s. f., g.-d. art. lamentắrii; pl. lamentắri

lamentáre s. f., g.-d. art. lamentării; pl. lamentări

lamentá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se lamenteáză

lamentá vb., ind. prez. 1 sg. lamentéz, 3 sg. și pl. lamenteáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LAMENTARE s. boceală, bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentație, plîngere, plîns, tînguială, tînguire, tînguit, văitare, văitat, văitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (O ~ inutilă.)

arată toate definițiile

Intrare: lamentare
lamentare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lamentare
  • lamentarea
plural
  • lamentări
  • lamentările
genitiv-dativ singular
  • lamentări
  • lamentării
plural
  • lamentări
  • lamentărilor
vocativ singular
plural
Intrare: lamenta
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • lamenta
  • lamentare
  • lamentat
  • lamentatu‑
  • lamentând
  • lamentându‑
singular plural
  • lamentea
  • lamentați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • lamentez
(să)
  • lamentez
  • lamentam
  • lamentai
  • lamentasem
a II-a (tu)
  • lamentezi
(să)
  • lamentezi
  • lamentai
  • lamentași
  • lamentaseși
a III-a (el, ea)
  • lamentea
(să)
  • lamenteze
  • lamenta
  • lamentă
  • lamentase
plural I (noi)
  • lamentăm
(să)
  • lamentăm
  • lamentam
  • lamentarăm
  • lamentaserăm
  • lamentasem
a II-a (voi)
  • lamentați
(să)
  • lamentați
  • lamentați
  • lamentarăți
  • lamentaserăți
  • lamentaseți
a III-a (ei, ele)
  • lamentea
(să)
  • lamenteze
  • lamentau
  • lamenta
  • lamentaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

lamentare

etimologie:

  • vezi lamenta
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

lamenta

  • 1. A se plânge (în mod zgomotos și adesea exagerat) de cineva sau de ceva; a se tângui, a se jeli.
    exemple
    • Croiți un univers de sisteme rigide, la care ați vrea să se supună natura, și cînd natura nu se supune, vă mirați, vă lamentați și vă revoltați. C. PETRESCU, Î. II 88.
      surse: DLRLC
    • A se lamenta cineva de cele trecute este o perdere de timp. GHICA, A. 48.
      surse: DLRLC

etimologie: