LAMELĂ, lamele, s. f. 1. Mică placă subțire de metal, de sticlă sau de lemn, cu diferite utilizări tehnice. 2. Foiță subțire în structura unor corpuri sau a unor organe. – Din fr. lamelle.

lamă² sf [At: GHERASIM, IST. 17^v / Pl: ~me / E: fr lama] 1 Gen de mamifere rumegătoare, asemănătoare cu cămilele, dar mai mici și fără cocoașă, care trăiesc pe platourile înalte din America de Sud și care, domesticite, sunt folosite ca animale de povară (Lama). 2 Exemplar din genul lamă² (1).

lamă³ sf [At: (a. 1805) GRECU, P. 68 / Pl: ~me / E: ngr λάμμα] (Grî; rar) 1 Parte luminoasă a unei picturi, realizată în arta veche cu un strat subțire de culoare deschisă. 2-3 (Pex) Vopsea de culoare (albă sau) cu tentă deschisă.

lamă¹ sf [At: NEGULICI / Pl: ~me / E: fr lame] 1 Placă subțire de metal, de material plastic etc., cu diverse utilizări în tehnică Si: (rar) lamină (1). 2 (Pan) Obiect de metal, de lemn etc., cu forma unei plăci de grosime uniformă și mult mai mică decât lățimea și lungimea. 3 (Îvr) Bandă metalică subțire Si: (rar) lamină (2). 4 (Spc; șîs ~ de ras) Plăcuță dreptunghiulară, subțire și de obicei cu tăișuri pe ambele laturi, care se montează la un aparat de bărbierit. 5 Parte metalică și tăioasă a unui instrument Si: tăiș, (pop) limbă. 6 Plăcuță subțire de sticlă pe care se așază substanțele ce urmează a fi examinate la microscop. 7 Formație anatomică osoasă sau cartilaginoasă, plată și subțire. 8 Strat foarte subțire de lichid, liber sau cuprins între doi pereți. 9 (Rar) Undă. 10 (Reg) Parte ascuțită a șurubelniței Si: (pop) gură.

lamelă sf [At: LM / Pl: ~le / E: fr lamelle, lat lamella] 1 Plăcuță subțire de metal, de sticlă, de lemn etc. cu diferite utilizări. 2 Foiță subțire în structura unor corpuri sau organe. 3 (Spc) Lamă subțire de țesut osos. 4 Expansiune celulară în formă osoasă. 5 Plăcuță incoloră și transparentă, cu care se acoperă obiectele așezate pe lamă în vederea examinării la microscop.

LAMELĂ, lamele, s. f. 1. Mică placă subțire de metal, de sticlă sau de lemn, cu diferite întrebuințări tehnice. 2. Foiță subțire în structura unor corpuri sau a unor organe. – Din fr. lamelle.

LAMĂ¹, lame, s. f. 1. Foaie subțire de metal, cu diverse întrebuințări. Lamă de oțel. ◊ Fig. Printre scîndurile țintuite în ferestre pătrundeau lame reci de vînt. DUMITRIU, B. F. 151. Din pupilele lor, două lame de oțel albăstrui urmăresc năruirea munților. BOGZA, C. O. 183. ◊ Lamă de ras = placă metalică dreptunghiulară, subțire, de obicei cu două tăișuri, care se adaptează la un aparat de ras. 2. Parte metalică a unui instrument tăios; limbă. Lamă de cuțit. ▭ Cînd a izbit cu tîrnăcopul în pămîntul moale de sub picioare, lama și capul fierului au intrat cu totul în clisă. PREDA, Î. 159. E ceru-ntunecat ca o pădure în care luna, nici pe jumătate, Lucește ca o lamă de secure. D. BOTEZ, P. O. 29. 3. Placă mică și subțire de sticlă, pe care se pun substanțele ce urmează a fi examinate la microscop. 4. Strat de lichid foarte subțire, liber sau cuprins între doi pereți.

LAMĂ², lame, s. f. Mamifer rumegător din familia cămilelor, care trăiește în ținuturile muntoase ale Americii de Sud și este folosit ca animal de tracțiune (Anchenia lama). Punîndu-se cu toată sîrguința, au prins lame și tăindu-le pe toate... au sărat carnea și au spînzurat-o în bucătărie. DRĂGHICI, R. 120.

LAMELĂ, lamele, s. f. 1. Mică placă subțire de metal, de sticlă sau de lemn, cu diferite întrebuințări tehnice; lamă. 2. Foiță subțire în structura unor corpuri sau organe.

LAMĂ² s.f. Animal rumegător din familia cămilei, care trăiește în regiunile de munte ale Americii de Sud. [< fr. lama, cf. peruv. llama].

LAMĂ¹ s.f. 1. Foaie metalică subțire. 2. Limba (unui cuțit, a unei custuri), fierul, partea de metal tăioasă a unui obiect. 3. Bucată subțire de sticlă pe care se așază substanțele care trebuie examinate la microscop. 4. Strat foarte subțire de lichid. [< fr. lame, it. lama].

LAMELĂ s.f. 1. Plăcuță subțire de sticlă, de metal sau de lemn; lamă mică. 2. (Biol.) Lamă subțire de țesut osos. ♦ Expansiune celulară în formă de lamă. [< fr. lamelle, cf. lat. lamella].

LAMĂ² s. f. mamifer rumegător din familia camelidelor, care trăiește pe platourile Americii de Sud. (< fr. lama, sp. llama)

LAMĂ¹ s. f. 1. foaie metalică subțire. 2. limba (unui cuțit), partea de metal tăioasă a unui obiect. 3. bucată subțire de sticlă pe care se așază substanțele ce trebuie examinate la microscop. 4. strat foarte subțire de lichid. 5. val marin provocat de furtună. (< fr. lame)

LAMELĂ s. f. 1. plăcuță subțire de sticlă, de metal sau de lemn; lamă mică. 2. lamă subțire de țesut osos. ◊ expansiune celulară în formă de lamă. (< fr. lamelle, lat. lamella)

bloc-lamă s. n. Bloc înalt, paralelipipedic, cu lățimea foarte mică în raport cu lungimea sa ◊ „Între pilonii de înaltă tensiune și dealurile vechi ale Clujului, silueta câtorva din blocurile-lamă ale cartierului Grigorescu.” Sc. 20 III 65 p. 3 (din bloc + lamă; Fl. Dimitrescu în SCL 3/70 p. 326)

LAMĂ² ~e f. Mamifer rumegător din America de Sud, înrudit cu cămila, dar fără cocoașă, care, fiind domesticit, este folosit la transportarea greutăților. [G.-D. lamei] /<fr. lama

LAMĂ¹ ~e f. 1) Parte ascuțită a unui instrument, a unei unelte de tăiat sau a unei arme albe; ascuțiș; tăiș; custură. 2) Placă dreptunghiulară de oțel, foarte subțire, de obicei cu două tăișuri, care se adaptează la un aparat de ras. 3) Placă mică și subțire de sticlă pe care se așază materialele ce urmează a fi examinate la microscop. [G.-D. lamei] /<fr. lame

LAMELĂ ~e f. 1) Placă mică și subțire de sticlă, de metal sau de lemn, având diferite întrebuințări tehnice; lamă mică. 2) Foiță subțire care separă structuri ale țesuturilor vegetale sau animale. /<fr. lamelle

lamă f. 1. bucată de metal, lată și subțire: lamă de oțel; 2. fierul unei arme sau al unui instrument tăios (=fr. lame).

lamă f. cuadruped rumegător din Peru, mai mic decât cămila și fără cocoașă.

2) *lámă f., pl. e (fr. lama, d. sp. llama, cuv. peruvian). Un fel de capră peruviană fără coarne, mare cît un măgar. Lîna eĭ e maĭ aspră de cît cea de alpacă orĭ de vigonie.

1) *lámă f., pl. e (fr. lame, d. lat. lámina și lamna, lamă; it. lama. V. lamelă, laminez, lamură). Drug metalic lat: lamă de plumb, de oțel. Limbă, partea care împunge saŭ taĭe la cuțit, la sabie ș. a.: lamele de Toledo eraŭ renumite odinioară. Lamă de ras, lamă foarte supțire care se fixează într’un mîner și servește la ras barba (inventată de Gheorghe Wolcott Gillette, născut în 1855 la Fond du Lac, Wisconsin, Statele Unite, și mort la 1932).

*lamélă f., pl. e (lat. lamella, din *laminella, dim. d. lámina, lamă. V. omletă). Lamă mică.

lamă s. f., g.-d. art. lamei; pl. lame

lamelă s. f., g.-d. art. lamelei; pl. lamele

lamă s. f., g.-d. art. lamei; pl. lame

lamelă s. f., g.-d. art. lamelei; pl. lamele

lamă (placă, mamifer) s. f., g.-d. art. lamei; pl. lame

lamelă s. f., g.-d. art. lamelei; pl. lamele

lamă (lame), s. f. – 1. Tablă, foaie, placă de metal. – 2. Partea metalică tăioasă a unui instrument. – 3. Foiță fină metalică (de ras). Fr. lame, parțial prin intermediul ngr. λάμα. Este omonim cu lama, s. m. (conducător religios), din fr. lama; și cu lamă, s. f. (zool.) din fr. lama.

LÁMĂ² (< fr. {i}; {s} sp. llama, împrumutat dintr-o limbă indigenă din Perú, în care toate animalele cu lână poartă acest nume) s. f. Mamifer rumegător, din familia canelidelor, înrudit cu cămilele, de c. 120 cm înălțime (Lama). Genul Lama cuprinde trei specii dintre care numai una, L. guanicoë, mai există în stare sălbatică, celelalte fiind deja domesticite când au ajuns primi spanioli în America de Sud. Trăiește în zonele muntoase. Localnicii le folosesc ca animale de povară și întrebuințează carnea lor, blana, grăsimea, părul (țesături, frânghii), bălegarul (pentru foc).

LAMÉLĂ (< fr., lat.) s. f. 1. Lamă¹ (1,2) mică. 2. Plăcuță de sticlă foarte subțire care acoperă picăturile de sânge sau de suspensie microbiană puse pe lame pentru a putea fi observate la microscop în stare vie. 3. (TEHN.) L. de colector = fiecare dintre piesele componente, conductoare sau izolante, ale colectorului mașinilor electrice. 4. (TEHN.) Fiecare dintre piesele pentru controlul firelor de urzeală care servesc la oprirea războiului de țesut mecanic când se rupe firul. 5. (MED.) Lamă subțire de țesut osos (ex.: l. interstițială). ♦ Expansiune celulară în formă de lamă. 6. (BOT.) Fiecare dintre lamele care poartă himenul sporifer, situate sub pălăria ciupercilor. ◊ L. mijlocie = porțiune centrală a membranei comune care separă două celule, formată din substanțe pectice. 7. (IHT.) L. branhială = parte a branhiilor peștilor la nivelul căreia se realizează schimburile respiratorii.

a da cu lama expr. (intl.) a tăia buzunarele cuiva în încercarea de a fura.

a umbla cu lama expr. (intl.) a tăia cu iscusință buzunarele cuiva în încercarea de a fura.

lamă, lame s. f. 1. gumă de mestecat în formă de placă subțire. 2. (tox.) lamă de ras folosită la porționarea dozelor de cocaină sau heroină ce urmează a fi inhalate.

lame, brice și carice expr. de toate pentru toți, tot ce vrei și ce nu vrei.

LAMĂ s. 1. v. tăiș. 2. v. pânză.

lamă s.f. 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică felul materialului) lamină. A înlocuit lamele ștergătoarelor de la parbrizul autovehiculului. Cutterul are lama de oțel. 2 ascuțiș, lamină, limbă, pană, pânză, tăiș, <pop.> custură, gură, leafă², plasă¹, tăiuș, <înv. și reg.> ascuțit¹, <reg.> cuțitură, <fig.> buză. Apucă securea de lamă. 3 (biol.) lamă bazală = membrană bazală. Lama bazală este situată la baza epiteliilor și a numeroase tipuri de celule, distribuția ei reflectând funcții multiple de susținere și de schimb.

LAMĂ s. 1. ascuțiș, limbă, tăiș, (pop.) custură, pană, plasă, tăiuș, (înv. și reg.) ascuțit, (reg.) leafă, (fig.) buză. (~ a unui cuțit, a unui briceag.) 2. pînză, tăiș. (~ ferăstrăului, a coasei. )