Definiția cu ID-ul 916318:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LA1, lame, s. f. 1. Foaie subțire de metal, cu diverse întrebuințări. Lamă de oțel.Fig. Printre scîndurile țintuite în ferestre pătrundeau lame reci de vînt. DUMITRIU, B. F. 151. Din pupilele lor, două lame de oțel albăstrui urmăresc năruirea munților. BOGZA, C. O. 183. ◊ Lamă de ras = placă metalică dreptunghiulară, subțire, de obicei cu două tăișuri, care se adaptează la un aparat de ras. 2. Parte metalică a unui instrument tăios; limbă. Lamă de cuțit.Cînd a izbit cu tîrnăcopul în pămîntul moale de sub picioare, lama și capul fierului au intrat cu totul în clisă. PREDA, Î. 159. E ceru-ntunecat ca o pădure în care luna, nici pe jumătate, Lucește ca o lamă de secure. D. BOTEZ, P. O. 29. 3. Placă mică și subțire de sticlă, pe care se pun substanțele ce urmează a fi examinate la microscop. 4. Strat de lichid foarte subțire, liber sau cuprins între doi pereți.