laita av [At: LEXIC REG. II, 15 / E: nct] (Mun; îe) A o ține ~ A o ține întruna.

LAVIȚĂ, lavițe, s. f. Scândură lată fixată pe țăruși de-a lungul unui perete în casele țărănești, pe care se stă. ♦ Bancă fixată afară (la poarta caselor țărănești). ♦ (Rar) Scândură pe care se stă în căruță, în sanie. [Var.: laiță s. f.] – Din bg. lavica.

laiț sms vz laviță

laiță sf vz laviță

laviță sf [At: N. COSTIN, ap. GCR II, 12/5 / V: (pop) lai~^[1], (reg) ~țere, ~țuri,^[2] (reg) lăi~, lăv~, (nob) laiț sms / Pl: ~țe, (pop) ~ți, lăviți, (reg) lăvițe / E: bg лавица] 1 Scândură lată, fixată pe țăruși de-a lungul unui perete al caselor țărănești, pe care se stă, se doarme sau se țin diverse obiecte. 2 Bancă fixată la poarta unei case țărănești. 3 Bancă fără spătar Si: (reg) oslon, talpă. 4 (Trs; șîs ~ înfundată) Ladă mare și lungă. 5 (Pop) Catafalc. 6 (Pop; îe) Vedea-te-aș întins pe laiță Se spune cuiva căruia îi dorești moartea. 7 (Reg) Poliță. 8 (Îvr, îs) Boier de ~ți Titlu boieresc. 9 Scândură pe care se stă în căruță, în sanie. corectat(ă)

lăiță¹ sf [At: DIACONU, VR. 146 / Pl: ~țe / E: laie¹ + -iță] 1-2 (Pop; șhp) Laie¹ (1, 5, 9) (mică) Si: (pop) lăior (1-6).

lăiță² sf vz laviță

LAVIȚĂ, lavițe, s. f. Scândură lată fixată pe țăruși de-a lungul unui perete în casele țărănești, pe care se stă. ♦ Bancă fixată afară (la poarta caselor țărănești). ♦ (Rar) Scândură pe care se șade în căruță, în sanie. [Var.: laiță s. f.] – Din bg. lavica.

LAIȚ s. n. v. laviță.

LAVIȚĂ, lavițe, s. f. Scîndură lată fixată pe țăruși servind, mai ales în casele țărănești, ca bancă pentru a ședea (uneori și ca pat). Mama Catrina, cu fața în jos pe lavița din casă, plîngea înăbușit. BUJOR, S. 47. Toată lungimea păretelui din fund... era prinsă de o laviță îngustă. HOGAȘ, M. N. 78. Acasă, îl așază frumos pe lavița așternută c-un lăvicer curat. VLAHUȚĂ, N. 10. ♦ Bancă fixată afară, mai ales lîngă poarta caselor țărănești. Pe lavița de lîngă poarta ogrăzii... plutonierul Boiangiu ședea de vorbă cu perceptorul Constantin Bîrzotescu. REBREANU, R. I 141. Era o zi caldă din iulie și numai noi amîndoi stăteam pe o laviță. VLAHUȚĂ, O. A. 147. Adineaori ședea pe lavița de la poartă. CARAGIALE, O. I 61. ♦ (Rar) Scîndură pe care se șade într-o sanie. Se urcară într-o sanie de noapte, mai sărăcăcioasă... pe a cărei laviță îngustă era așternută o pătură. CAMIL PETRESCU, O. I 487. – Pl. și: lăviți (GOLESCU, Î. 42). – Variante: laiță, lăițe și lăiți (SADOVEANU, O. VII 65, EMINESCU, N. 21, ȘEZ. I 78), s. f., laiț (COȘBUC, P. II 203) s. n.

LAVIȚĂ ~e f. 1) Bancă constând dintr-o scândură lată fixată pe pari de-a lungul unui perete în casele țărănești. 2) Bancă (fără spetează) la poartă. [G.-D. laviței] /<bulg. lavica

laiță f. V. laviță: laițe acoperite cu lăicere.

laviță (laiță) f. 1. pat țărănesc cu picioarele băgate în pământ; 2. Tr. patașcă. [Slav. LAVIȚA, scaun].

láiță, V. laviță.

láviță f., pl. e și (vest) lăvițĭ (vsl. lavica, dim. d. lava, bancă; bg. lávica, poliță; rut. láva, lávka, pol. lawica, ceh. lavice, laviță). Pat de scîndurĭ neacoperit cu nimica saŭ acoperit numaĭ cu un lăvicer. Acest copil e slab parc’c’ar fi supt la lăvițĭ (Munt.), e foarte slab. – Și láiță (bg. dial. laĭca).

laviță s. f., g.-d. art. laviței; pl. lavițe

laviță s. f., g.-d. art. laviței; pl. lavițe

laviță s. f., g.-d art. laviței; pl. lavițe

laviță, pl. lavițe

laviță, -țe.

laviță s.f. 1 <înv. și reg.> scaun, <reg.> oslon, scândură, talpă. De-a lungul peretelui era o laviță acoperită cu cergi. 2 (pop.) v. Catafalc.

laviță (lavițe), s. f. – Pat de scînduri, culcuș. – Var. laiță. Sl. (bg.) lavica (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 166; Conev 62; DAR), cf., sb. lavic, ceh. lavice, pol. ławica, țig. lavica. – Var., din bg. lajca (Scriban). – Der. la(v)icer, s. n. (covor mic pentru mobilă sau bănci).

laiță, laițe, (laviță), s.f. – (reg.) 1. Bancă din scânduri (fără spătar) așezată în lungul pereților în casele tradiționale și care servește și drept pat. „Lavița lungă, așezată lângă peretele din față, sub fereastră sau în spațiul rămas liber între cuptor și pat, lângă peretele longitudinal din spate, se încadrează în categoria pieselor a căror arie de răspândire cuprinde toate regiunile cu construcții de lemn din Europa. Construită dintr-o scândură groasă de circa 5 cm, din lemn de fag sau paltin, cu picioarele îmbinate în cepuri și de o greutate respectabilă (unele piese aveau circa 3 m lungime și 50 cm lățime), ea nu se mai mișcă din locul fixat inițial nici chiar cu ocazia văruirii anuale a pereților casei. (...) În primele decenii ale sec. XX apare în interiorul țărănesc lavița cu spătar, cu patru sau șase picioare introduse în tăblie, cu spătar uneori ornamentat prin traforare. Confecționat de cele mai multe ori cu capac, interiorul lor era folosit pentru ținut haine sau țesături, îndeplinind același rol ca lăzile” (Mirescu, 2006:121). 2. Scândura pe care se așază mortul: „Scoală-te, măicuță, scoală, / Nu durni pe laița goală” (Memoria, 2001: 113). – Var. a lui laviță (< sl. lavica „scaun”, din lava „bancă”, bg. lavica „poliță”, Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

laviță, s.f. – v. laiță („bancă”).

laiță, -e, (laviță), s.f. – 1. Bancă din scânduri (fără spătar) așezată în lungul pereților în casele tradiționale și care servesc și drept paturi. 2. Scândura pe care se așază mortul: „Scoală-te, măicuță, scoală, / Nu durni pe laița goală” (Memoria 2001: 113). – Sl. lavica (DER).

laviță, s.f. – v. laiță.

Lăiță v. Nicolae VII B 2.