lainic, ~ă [At: CIHAC, II, 551 / Pl: ~ici, ~ice / E: laie¹ + -nic] 1-2 smf, a (Pop) (Persoană) care umblă dintr-un loc în altul fără nici un rost Si: haimana, vagabond. 3-4 smf, a (Pop) (Persoană) leneșă Si: trândav. 5 a (Mol) Rătăcitor. 6 smf (Mol) Copil obraznic și alintat. 7 a (Reg; d. mers) Încet. 8 a (Reg; d. mers) Furișat.

LÁINIC, -Ă, lainici, -ce, s. m. și f. (Reg.) Om care umblă fără niciun rost; haimana, pierde-vară. – Laie + suf. -nic.

LÁINIC, -Ă, lainici, -ce, s. m. și f. (Reg.) Om care umblă fără nici un rost; haimana, pierde-vară. – Laie + suf. -nic.

LÁINIC, -Ă, lainici, -e, s. m. și f. (Mold.) Om care umblă fără nici un rost, fără nici o treabă; pierde-vară. Pînă-n sară am și colindat mai tot satul; ba și pe la scăldat am tras o raită cu prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16.

láinic (reg.) s. m., pl. láinici

láinic s. m., pl. láinici

LÁINIC adj., s. v. indolent, leneș, puturos, trândav, trântor.

LÁINIC s. v. derbedeu, golan, haimana, vagabond.

lainic a. Mold. rătăcitor: pasăre lainică. ║ m. vagabond: un lainic și un pierdevară CR. [V. laie].

láĭnic, -ă adj. (d. laĭe 1). Est. ș. a. Laĭdac, rătăcitor, hoĭnar, haĭmana, vagabond.

láinică (reg.) s. f., g.-d. art. láinicei; pl. láinice

láinică s. f., g.-d. art. láinicei; pl. láinice

lainic s. v. DERBEDEU. GOLAN. HAIMANA. VAGABOND.

lainic adj., s. v. INDOLENT. LENEȘ. PUTUROS. TRÎNDAV. TRÎNTOR.