lacát (Mold. sud) și lácăt (vest) n., pl. e, și lacátă (Mold. nord) f., pl. lăcățĭ (ung. lakat [de unde și sîrb. lokot, nsl. lókat. loket], d. it. lucchetto, care vine d. fr. loquet, rătez, clanță, dim. d. vfr. loc, engl. lock, lacat, ol. luiken, got. lukan, a încuĭa. Rut. [d. rom.] lakáta, ngr. [d. it. lukéton]). Încuĭetoare atîrnată de belcĭuge la o ușă și care se închide și se deschide cu ajutoru uneĭ cheĭ. A fi cheĭa și lacătu, a fi stăpîn care păstrează și împarte bunătățile (a avea pînea și cuțitu). A pune lacăt guriĭ, a-țĭ stăpîni vorba.

lacată sf vz lacăt

lacată sf [At: (a. 1640) PANAITESCU, O. Ț. 170/ A: nct / Pl: ? / E: slv лаката] (Îvr) Unitate de măsură a lungimii nedefinită mai îndeaproape.

lacăt sn [ At: VARLAAM, C. 88 / V: (îrg) ~ă sf, lăcat, (reg) lăcăt, locat, locot / A și: ~căt / Pl: ~e, (reg) lăcate, lăcaturi; (rar, sm) ~ăți / E: mg lakat] 1 Încuietoare alcătuită dintr-un corp care conține mecanismul de încuiere cu cheia și o toartă care se petrece prin două belciuge, unul prins în partea fixă și altul în cea mobilă a obiectului care trebuie închis. 2 (Îlav) Sub ~ Încuiat. 3 (Pfm; îe) A ține sau a avea, a pune ~ la gură ori gurii sau, rar, a ține ~ul asupra gurii A-și impune tăcere. 4 (Îe) A pune sub ~ A încuia. 5 (Îe) A fi cheia și ~ul A fi elementul esențial, de prim ordin într-o problemă. 6 (Pop; îe) A ține sub trei ~e și șapte peceți sau a păstra cu nouă ~e A manifesta mare grijă pentru siguranța a ceva sau a cuiva. 7 (Reg; îe) A pune ~ pe ceva A pune stăpânire pe ceva. 8 (Îvr; îe) A-i pune ~ (cuiva) A obliga, a sili pe cineva să facă ceva. 9 (Fig) Obstacol. 10 (Reg) Capcană pentru prins pește.

lăcat sn vz lacăt

lăcăt sn vz lacăt

locat sn vz lacăt

locot sn vz lacăt

LACĂT, lacăte, s. n. Obiect de metal constînd dintr-un dispozitiv mecanic de încuiere și o toartă care trece prin două belciuge fixate în obiectul care trebuie închis. A închis ușa fără grabă, zornăind, lacătele. GALAN, Z. R. 361. Avea o ladă mare de Brașov, închisă cu trei lacăte. BASSARABESCU, V. 43. Ușile primăriei fură închise cu lacăte și cu drugi de fier pe din afară. BUJOR, S. 129. Descuie lacătul și coborî cele trei scări. DUNĂREANU, CH. 8. ◊ Expr. A avea (sau a-și pune) lacăt la gură = a-și impune tăcere. La gură să aibi lacăt și măsură. PANN, P. V. I 3. – Variante: (regional) lăcată (HOGAȘ, DR. II 28, NEGRUZZI, S. I 89) s. f., lăcat (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 187) s. n.

LACĂT ~e n. Dispozitiv de metal pentru încuierea unei uși, prevăzut cu o toartă care se trece prin două belciuge fixate la ușă. /<ung. lakat

lacăt n. mică mașină mobilă de încuiat uși, dulapuri, etc. [Ung. LAKAT].

lăcátă, V. lacat.

lacăt s. n., pl. lacăte

lacăt s. n., pl. lacăte

lacăt s. n., pl. lacăte

lacăt, pl. lacăte

lacăt, -te.

lacăt (lacăte), s. n. – Mecanism de închis cu toartă. – Var. (Trans., Mold.) lăcată. Mag. lakat (Cihac, II, 511; DAR; Gáldi, Dict., 93), cf. sb., cr., slov. lokot, pus în legătură cu it. lucchetto (Berneker 729), fr. loquet. – Der. lăcătuș, s. m., din mag. lakatos, cf. rut. ljokotos; lăcătui, vb.; lăcătușerie, s. f.

LACĂT subst. 1. Lăcățea diiac (16 B III 255), cf. dim. lăcățel. 2. Lacatăș fam. (Buc) < magh. lakatos „lăcătuș”.

a descuia lacătul expr. (intl.) a da o spargere.

a păzi lacătul expr. (intl.) a supraveghea zona în care acționează un hoț pentru a evita ca acesta să fie surprins asupra faptului

a pune (cuiva) lacătul expr. (intl.) 1. a mitui (pe cineva). 2. a prinde (pe cineva) în capcană / în cursă. 3. a bate (pe cineva) până la leșin.

a ține lacătul /marginea expr. (intl.) a sta la pândă pentru a preveni apariția inopinată a unei persone nedorite.

cheia și lacătul expr. începutul și sfârșitul.