14 definiții pentru lacăt, Lacăt   declinări

LÁCĂT, lacăte, s. n. Încuietoare alcătuită dintr-un corp care conține mecanismul de încuiere cu cheia și o toartă care se petrece prin două belciuge (unul prins în partea fixă și celălalt în partea mobilă a obiectului care trebuie închis). ◊ Expr. A avea (sau a-și pune) lacăt la gură = a-și impune tăcere. [Var.: (reg.) lăcátă s. f., lăcát s. n.] – Din magh. lakat.

LÁCĂT, lacăte, s. n. Încuietoare alcătuită dintr-un corp care conține mecanismul de încuiere cu cheia și o toartă care se petrece prin două belciuge (unul prins în partea fixă și celălalt în partea mobilă a obiectului care trebuie închis). ◊ Expr. A avea (sau a-și pune) lacăt la gură = a-și impune tăcere. [Var.: (reg.) lăcátă s. f., lăcát s. n.] – Din magh. lakat.

LÁCĂT, lacăte, s. n. Obiect de metal constînd dintr-un dispozitiv mecanic de încuiere și o toartă care trece prin două belciuge fixate în obiectul care trebuie închis. A închis ușa fără grabă, zornăind, lacătele. GALAN, Z. R. 361. Avea o ladă mare de Brașov, închisă cu trei lacăte. BASSARABESCU, V. 43. Ușile primăriei fură închise cu lacăte și cu drugi de fier pe din afară. BUJOR, S. 129. Descuie lacătul și coborî cele trei scări. DUNĂREANU, CH. 8. ◊ Expr. A avea (sau a-și pune) lacăt la gură = a-și impune tăcere. La gură să aibi lacăt și măsură. PANN, P. V. I 3. – Variante: (regional) lăcátă (HOGAȘ, DR. II 28, NEGRUZZI, S. I 89) s. f., lăcát (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 187) s. n.

lácăt s. n., pl. lácăte

lácăt s. n., pl. lácăte

lácăt (lácăte), s. n. – Mecanism de închis cu toartă. – Var. (Trans., Mold.) lăcată. Mag. lakat (Cihac, II, 511; DAR; Gáldi, Dict., 93), cf. sb., cr., slov. lokot, pus în legătură cu it. lucchetto (Berneker 729), fr. loquet.Der. lăcătuș, s. m., din mag. lakatos, cf. rut. ljokotos; lăcătui, vb.; lăcătușerie, s. f.

LÁCĂT ~e n. Dispozitiv de metal pentru încuierea unei uși, prevăzut cu o toartă care se trece prin două belciuge fixate la ușă. /<ung. lakat

lacát (Mold. sud) și lácăt (vest) n., pl. e, și lacátă (Mold. nord) f., pl. lăcățĭ (ung. lakat [de unde și sîrb. lokot, nsl. lókat. loket], d. it. lucchetto, care vine d. fr. loquet, rătez, clanță, dim. d. vfr. loc, engl. lock, lacat, ol. luiken, got. lukan, a încuĭa. Rut. [d. rom.] lakáta, ngr. [d. it. lukéton]). Încuĭetoare atîrnată de belcĭuge la o ușă și care se închide și se deschide cu ajutoru uneĭ cheĭ. A fi cheĭa și lacătu, a fi stăpîn care păstrează și împarte bunătățile (a avea pînea [!] și cuțitu). A pune lacăt guriĭ, a-țĭ stăpîni vorba.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

LACĂT subst. 1. Lăcățea diiac (16 B III 255), cf. dim. lăcățel. 2. Lacatăș fam. (Buc) < magh. lakatos „lăcătuș”.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a descuia lacătul expr. (intl.) a da o spargere.

a păzi lacătul expr. (intl.) a supraveghea zona în care acționează un hoț pentru a evita ca acesta să fie surprins asupra faptului

a pune (cuiva) lacătul expr. (intl.) 1. a mitui (pe cineva). 2. a prinde (pe cineva) în capcană / în cursă. 3. a bate (pe cineva) până la leșin.

a ține lacătul /marginea expr. (intl.) a sta la pândă pentru a preveni apariția inopinată a unei persone nedorite.

cheia și lacătul expr. începutul și sfârșitul.