22 de definiții pentru lăcaș / locaș locaș (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LĂCÁȘ s. n. v. locaș.

lăcaș n. locuință (cu o nuanță de solemnitate): lăcașuri sfinte. [Ung. LAKÁS], V. locaș.

lăcáș (vechĭ) și locáș (azĭ poetic) n., pl. urĭ și e (ung. lakas. Locaș supt infl. luĭ loc). Loc, locuință: biserica e locașu luĭ Dumnezeŭ, munțiĭ îs locașu vulturilor.

LOCÁȘ, locașuri, s. n. 1. (Astăzi rar) Încăpere, casă; locuință. ♦ (În forma lăcaș) Biserică, mănăstire. Lăcaș sfânt. Lăcaș de cult.Expr. (pop.) A da cuiva locaș = a primi pe cineva în casă; a adăposti, a găzdui. 2. Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot. [Var.: lăcáș s. n.] – Din magh. lakás (după loc).

locaș1 sn [At: CORESI, EV. 251 / V: (reg) lăc~, lec~ / Pl: ~uri, ~e / E: mg lakás] 1 (Asr) Construcție în care locuiește sau poate locui cineva Si: casă, încăpere, (reg) locoșag (1). 2 (Asr; pgn) Orice construcție în care se poate adăposti cineva Si: adăpost, sălaș, (reg) locoșag (2). 3 (Pop; îe) A da (cuiva) ~ A primi pe cineva în casă Si: a adăposti, a găzdui. 4 (Îvr; îe) A lua ~ A se adăposti. 5s) ~ sfânt (sau dumnezeiesc) Biserică. 6as) Mănăstire. 7 (Rar; îas) Templu. 8 Clădire în care se desfășoară activitatea unei instituții publice Si: sediu, (reg) locoșag (3). 9 (Pan) Spațiu amenajat, care oferă protecție Si: (reg) locoșag (4). 10 (Pan; șîs ~ de veci) Mormânt. 11 (Rel; pan) Spațiu imaginar în care se află sălașul lui Dumnezeu, sfinții, îngerii, zeii, sufletele celor morți etc. Si: (îvr) local (20), (reg) locoșag (5). 12 (Pan) Loc de adăpost al animalelor Si: (reg) locoșag (6). 13 (Pop) Spațiu limitat. 14 (Îvp) Teritoriu locuit de o populație. 15 Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot.

locaș2 smf [At: CANTEMIR, HR. 470 / Pl: ~i, ~e / E: loc + -aș] (Îvr) Locuitor (1).

LOCÁȘ, locașuri, s. n. 1. (Astăzi rar) Încăpere, casă; locuință. ◊ Locaș sfânt (sau dumnezeiesc) = biserică, mănăstire. ◊ Expr. (pop.) A da cuiva locaș = a primi pe cineva în casă; a adăposti, a găzdui. 2. Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot. [Var.: lăcáș s. n.] – Din magh. lakás (după loc).

LOCÁȘ, locașuri, s. n. 1. Loc în care cineva își are adăpostul sau locuința; încăpere, așezare, casă. Nimeni n-a afla locașul unde ea s-ascunde tainic. EMINESCU. O. I 83. Întrebe pe un vierme ce naște într-o floare De-i pasă dacă planta, plăpînd locaș al său, E verde și frumoasă sau veștejește, moare Sub dintele lui rău? BOLINTINEANU, O. 192. La fagul Mihului, Locașul voinicului. ALECSANDRI, P. P. 208. ◊ (Bis.) Locaș sfînt = clădire dedicată cultului; biserică, mănăstire. Eu m-oi face Un mic dăscălaș La cel sfînt locaș. ALECSANDRI, P. P. 9. 2. Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic pentru a fi ocupat de altă piesă sau de alt sistem tehnic. Șanțurile dintr-un piston formează locașurile segmenților. – Variantă: lăcáș (GOGA, C. P. 69, VLAHUȚĂ, O. A. 51, ALECSANDRI, P. I 198, ALEXANDRESCU, P. 134) s. n.

LOCÁȘ ~uri n. 1) Încăpere de locuit; locuință. ◊ ~ sfânt (sau dumnezeiesc) biserică sau mănăstire. /<ung. lakás

locaș n. V. lăcaș: locaș sfânt creștinătății astăzi vrea să facă dar AL. [Grafie modernă, pentru lăcaș, sub influența lui loc].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!lăcáș/locáș2 (așezământ) s. n., pl. lăcáșuri/locáșuri

locáș2 (așezământ) v. lăcáș

locáș1 (gol într-o piesă) s. n., pl. locáșuri

locáș s. n., pl. locáșuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LOCÁȘ s. v. adăpost, așezare, casă, cămin, domiciliu, locuință, sălaș.

arată toate definițiile

Intrare: lăcaș / locaș
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lăcaș
  • lăcașul
  • lăcașu‑
plural
  • lăcașuri
  • lăcașurile
genitiv-dativ singular
  • lăcaș
  • lăcașului
plural
  • lăcașuri
  • lăcașurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • locaș
  • locașul
  • locașu‑
plural
  • locașuri
  • locașurile
genitiv-dativ singular
  • locaș
  • locașului
plural
  • locașuri
  • locașurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

lăcaș / locaș locaș

  • 1. rar Loc în care cineva își are adăpostul sau locuința.
    exemple
    • Nimeni n-a afla locașul unde ea s-ascunde tainic. EMINESCU. O. I 83.
      surse: DLRLC
    • Întrebe pe un vierme ce naște într-o floare De-i pasă dacă planta, plăpînd locaș al său, E verde și frumoasă sau veștejește, moare Sub dintele lui rău? BOLINTINEANU, O. 192.
      surse: DLRLC
    • La fagul Mihului, Locașul voinicului. ALECSANDRI, P. P. 208.
      surse: DLRLC
  • 2. Spațiu lăsat liber într-o piesă sau într-un sistem tehnic, în care urmează să intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Șanțurile dintr-un piston formează locașurile segmenților.
      surse: DLRLC
  • comentariu Pentru sensul (2.) se folosește numai forma locaș.
    surse: DOOM 2

etimologie: