locaș¹ (lăcaș) s.n. 1 (relig.) locaș de cult= locaș de închinare = locaș de rugăciune = locaș dumnezeiesc = locaș sfânt = a biserică, casa Domnului (v. casă¹), casa lui Dumnezeu (v. casă¹), <înv. și reg.> eclesie, <reg.> rugă, <înv.> domnelnică, locuință sfântă, sfinție, sfințire¹, sfințit¹, <fig.; înv.> staul. În ultimul timp s-au zidit foarte multe locașuri de cult; b mănăstire, <la catolici> abație, claustru, <înv.> convent, monaster. Locașurile sfinte din nordul Moldovei sunt renumite în întreaga lume; c (la mozaici) sinagogă, templu, <rar> havră. Evreii se închină în locașuri de rugăciune. 2 (în concepțiile relig.) <înv. și pop.> locuință. Cerul este locașul lui Dumnezeu. 3 locaș de veci = groapă, loc de veci, mormânt, sepulcru, <livr.> sepultură, <înv. și pop.> locuință eternă, locuință ultimă, <rar> necropolă, <pop. și fam.> casă de veci (v. casă¹), <înv. și reg.> îngropniță, locuț de vecie, <înv.> grobnic, gropiță, gropniță, îngropământ, locșor de repaus, <ital.; înv.> tombă. 4 (înv.) v. Adăpost. Așezare. Casă¹. Cămin. Domiciliu. Locuință. Sălaș.