2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LĂCĂTUÍT, -Ă, lăcătuiți, -te, adj. (Rar) încuiat cu lacătul. – V. lăcătui.

lăcătuit, ~ă a [At: DEX / Pl: ~iți, ~e / E: lăcui] (Rar; șfg) Încuiat cu lacătul (1).

LĂCĂTUÍT, -Ă, lăcătuiți, -te, adj. (Adesea fig.) Încuiat cu lacătul. – V. lăcătui.

LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui.

LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui.

lăcătui vt [At: DEX / Pzi: ~esc / E: lacăt[1] + -ui] (Rar) A încuia cu lacătul (1). corectată

  1. În original, probabil incorect: E: lac. — cata

LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. Notarul și-a lăcătuit prin dulapuri dosarele. GALAN, B. I 174. O magazie lungă... cu porțile mari și grele, lăcătuite. ARDELEANU, D. 102.

lăcătuĭésc v. tr. (d. lacat saŭ ung. lokatolni). Vechĭ. Încuĭ cu lacătu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

lăcătuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 să lăcătuiáscă

lăcătuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. lăcătuiáscă


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

lăcătuí, lăcătuiésc, vb. IV (reg.) 1. a închide cu lacătul. 2. a-și face locaș.

Intrare: lăcătuit
lăcătuit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lăcătuit
  • lăcătuitul
  • lăcătuitu‑
  • lăcătui
  • lăcătuita
plural
  • lăcătuiți
  • lăcătuiții
  • lăcătuite
  • lăcătuitele
genitiv-dativ singular
  • lăcătuit
  • lăcătuitului
  • lăcătuite
  • lăcătuitei
plural
  • lăcătuiți
  • lăcătuiților
  • lăcătuite
  • lăcătuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: lăcătui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • lăcătui
  • lăcătuire
  • lăcătuit
  • lăcătuitu‑
  • lăcătuind
  • lăcătuindu‑
singular plural
  • lăcătuiește
  • lăcătuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • lăcătuiesc
(să)
  • lăcătuiesc
  • lăcătuiam
  • lăcătuii
  • lăcătuisem
a II-a (tu)
  • lăcătuiești
(să)
  • lăcătuiești
  • lăcătuiai
  • lăcătuiși
  • lăcătuiseși
a III-a (el, ea)
  • lăcătuiește
(să)
  • lăcătuiască
  • lăcătuia
  • lăcătui
  • lăcătuise
plural I (noi)
  • lăcătuim
(să)
  • lăcătuim
  • lăcătuiam
  • lăcătuirăm
  • lăcătuiserăm
  • lăcătuisem
a II-a (voi)
  • lăcătuiți
(să)
  • lăcătuiți
  • lăcătuiați
  • lăcătuirăți
  • lăcătuiserăți
  • lăcătuiseți
a III-a (ei, ele)
  • lăcătuiesc
(să)
  • lăcătuiască
  • lăcătuiau
  • lăcătui
  • lăcătuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

lăcătuit

  • 1. rar încuiat cu lacătul.
    surse: DEX '09

etimologie:

  • vezi lăcătui
    surse: DEX '98 DEX '09

lăcătui

  • 1. rar A încuia cu lacătul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Notarul și-a lăcătuit prin dulapuri dosarele. GALAN, B. I 174.
      surse: DLRLC
    • O magazie lungă... cu porțile mari și grele, lăcătuite. ARDELEANU, D. 102.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Lacăt + sufix -ui.
    surse: DEX '98 DEX '09