opțiuni
  • info

2 intrări

11 definiții

din care

Explicative DEX

LĂCĂTUIT, -Ă, lăcătuiți, -te, adj. (Rar) încuiat cu lacătul. – V. lăcătui.

lăcătuit, ~ă a [At: DEX / Pl: ~iți, ~e / E: lăcui] (Rar; șfg) Încuiat cu lacătul (1).

LĂCĂTUIT, -Ă, lăcătuiți, -te, adj. (Adesea fig.) Încuiat cu lacătul. – V. lăcătui.

LĂCĂTUI, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui.

LĂCĂTUI, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui.

lăcătui vt [At: DEX / Pzi: ~esc / E: lacăt[1] + -ui] (Rar) A încuia cu lacătul (1). corectat(ă)

  1. În original, probabil incorect: E: lac. — cata

LĂCĂTUI, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. Notarul și-a lăcătuit prin dulapuri dosarele. GALAN, B. I 174. O magazie lungă... cu porțile mari și grele, lăcătuite. ARDELEANU, D. 102.

lăcătuĭésc v. tr. (d. lacat saŭ ung. lokatolni). Vechĭ. Încuĭ cu lacătu.

Ortografice DOOM

lăcătui (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiesc, 3 sg. lăcătuiește, imperf. 1 lăcătuiam; conj. prez. 1 sg. să lăcătuiesc, 3 să lăcătuiască

lăcătui (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiesc, imperf. 3 sg. lăcătuia; conj. prez. 3 să lăcătuiască

lăcătui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiesc, imperf. 3 sg. lăcătuia; conj. prez. 3 sg. și pl. lăcătuiască

Regionalisme / arhaisme

lăcătui, lăcătuiesc, vb. IV (reg.) 1. a închide cu lacătul. 2. a-și face locaș.

Intrare: lăcătuit
lăcătuit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lăcătuit
  • lăcătuitul
  • lăcătuitu‑
  • lăcătuită
  • lăcătuita
plural
  • lăcătuiți
  • lăcătuiții
  • lăcătuite
  • lăcătuitele
genitiv-dativ singular
  • lăcătuit
  • lăcătuitului
  • lăcătuite
  • lăcătuitei
plural
  • lăcătuiți
  • lăcătuiților
  • lăcătuite
  • lăcătuitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: lăcătui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • lăcătui
  • lăcătuire
  • lăcătuit
  • lăcătuitu‑
  • lăcătuind
  • lăcătuindu‑
 singular plural
  • lăcătuiește
  • lăcătuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • lăcătuiesc
 (să)
  • lăcătuiesc
  • lăcătuiam
  • lăcătuii
  • lăcătuisem
a II-a (tu)
  • lăcătuiești
 (să)
  • lăcătuiești
  • lăcătuiai
  • lăcătuiși
  • lăcătuiseși
a III-a (el, ea)
  • lăcătuiește
 (să)
  • lăcătuiască
  • lăcătuia
  • lăcătui
  • lăcătuise
plural I (noi)
  • lăcătuim
 (să)
  • lăcătuim
  • lăcătuiam
  • lăcătuirăm
  • lăcătuiserăm
  • lăcătuisem
a II-a (voi)
  • lăcătuiți
 (să)
  • lăcătuiți
  • lăcătuiați
  • lăcătuirăți
  • lăcătuiserăți
  • lăcătuiseți
a III-a (ei, ele)
  • lăcătuiesc
 (să)
  • lăcătuiască
  • lăcătuiau
  • lăcătuiră
  • lăcătuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

lăcătuit, lăcătuităadjectiv

  • 1. rar încuiat cu lacătul. DEX '09
etimologie:
  • vezi lăcătui DEX '98 DEX '09

lăcătui, lăcătuiescverb

  • 1. rar A încuia cu lacătul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Notarul și-a lăcătuit prin dulapuri dosarele. GALAN, B. I 174. DLRLC
    • format_quote O magazie lungă... cu porțile mari și grele, lăcătuite. ARDELEANU, D. 102. DLRLC
etimologie:
  • Lacăt + -ui. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.