3 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JUPÁN, jupani, s. m. Titlu dat în Evul Mediu, în Țările Române, celor mai de seamă boieri și dregători; persoană care avea acest titlu. – Din sl. županŭ.

jupan sm [At: (a. 1702) GCR. I, 143 / Pl: ~i / E: srb żupan] (Înv) 1 Titlu dat de sârbi persoanei care conducea o unitate teritorială Si: (reg) jupân (25). 2 Persoană care purta titlul de jupan (1) Si: (reg) jupân (26). 3 (În stilul de cancelarie din secolele trecute) Titulatură pe care boierii români o puneau înaintea numelui când se iscăleau în acte Si: jupân. 4 Titlu dat în Evul Mediu, în țările române, celor mai de seamă boieri și dregători. 5 Persoană care avea titlul de jupân (3). 6 Boier. 7 Cetățean.

JUPÁN, jupani, s. m. Titlu dat în evul mediu, în țările române, celor mai de seamă boieri și dregători; persoană care avea acest titlu. – Din sl. županŭ.

JUPÁN, jupani, s. m. (Învechit) Titlu dat boierilor romîni (mari dregători). Jupanii (boierii) atunci, cu feciorii lor, ca niște domni feodali, se ridicau cu banierele și slujitorii lor. BĂLCESCU, O. I 23.

JUPÁN ~i m. (în evul mediu în Țara Românească și în Moldova) 1) Titlu acordat celor mai de seamă boieri și dregători. 2) Persoană care avea acest titlu. /<sl. županu

JUPẤN, jupâni, s. m. (Înv.) 1. Titlu de politețe dat în Țările Române persoanelor care ocupau anumite demnități sau funcții înalte. ♦ Titlu de politețe dat unei persoane, echivalând cu „domn”, „cucon”. 2. Patron, stăpân (considerat în raport cu angajații săi). – Et. nec.

jupân sm [At: COD. VOR. 153 / V: (reg) giupăn, giu~, ~pâr[1] / Pl: ~i / E: nct] (Înv) 1 Titlu de politețe dat în țările române persoanelor care ocupau anumite demnități sau funcții înalte. 2 Persoană care purta titlul de jupân (1). 3 (Pan, în orațiile de nuntă) Titlu de politețe dat vornicelului. 4 Persoană care purta titlul de jupân (3). 5 (Pex) Titulatură pusă înaintea numelui oricăror personaje de seamă din ierarhia socială, înaintea numelui marilor proprietari, al boierilor etc. 6 (Irn) Om scăpătat, dar mândru. 7 (Pop; îe) ~ frige-linte Persoană care vrea să facă pe boierul. 8 (Irn; fam) Titlu dat cu scopul de a diminua prestigiul unui personaj de seamă. 9 (Pgn; dov) Titlu de respect echivalând cu „domn”, „cucon”. 10 Persoană care purta titlul de jupân (9). 11 Termen de adresare față de o persoană de condiție superioară. 12 (Reg) Cântăreț în strană. 13 (Îrg) Termen de adresare folosit de țăranii români în raport cu sașii. 14 (Îrg) Termen de adresare folosit de țărani în raport cu negustorii străini. 15 Patron, considerat în raport cu angajații săi. 16 (Mol; înv; irn) Termen cu care românii se adresau evreilor. 17 Persoană de condiție socială superioară în raport cu una de condiție inferioară. 18 (Irn; fig) Titulatură la adresa dracului sau a unor animale personificate. 19 (Mol; îoc slugă, argat, servitor) Stăpân. 20 (Înv) Titlu de respect folosit de soție în raport cu soțul. 21 (Pex; irn) Bărbat. 22 (Pex; înv; irn) Amant. 23 (Mol) Bade. 24 (Mol) Moșneag. 25-26 (Reg) Jupan (1-2). corectată

  1. În original lipsește accentul — LauraGellner

JUPẤN, jupâni, s. m. 1. Titlu de politețe dat în țările române persoanelor care ocupau anumite demnități sau funcții înalte. ♦ Titlu de politețe dat unei persoane, echivalând cu „domn”, „cucon”. 2. Patron, stăpân (considerat în raport cu angajații săi). – Et. nec.

JUPÎ́N, jupîni, s. m. (Învechit) 1. Titlu de politețe dat persoanelor care ocupau o anumită demnitate sau funcție înaltă. Jupîn Orheianu întinse iar cupa peste umăr. SADOVEANU, O. VII 158. Măi jupîne pîrcălabe, Tu din lanțuri mă sloboade. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 215. ♦ Titlu de politețe echivalînd cu «domn», «cucon». De vînzare ai oul ăsta, prietene?... – De vînzare, jupîne. ISPIRESCU, L. 267. Jupîn Dumitrache... eu gîndesc că numa ți-ai făcut spaimă degeaba. CARAGIALE, O. I 46. (Cu pronunțare regională) Stăi, giupîne, nu mai da, Că ți-oi spune tot ce știu. ALECSANDRI, P. P. 130. ◊ (În personificări) Deasupra focului domol, Jupînii corbi dau rotocol. BANUȘ, B. 122. 2. (Uneori în opoziție cu slugă) Patron. Moșneagul se oprește, pipăie marfa, se tocmește cu jupînii. C. PETRESCU, S. 46. Neobișnuit cu trebile negustorești, părui stîngaci... și tot ce făceam nu plăcea gusturilor jupînului. DEMETRESCU, O. 95. Cum are slugă jupînul își are și el stăpînul. PANN, P. V. II 35.

JUPÂN ~i m. înv. 1) (folosit ca termen de adresare politicoasă față de persoane care dețin o anumită demnitate sau funcție) Reprezentant al claselor avute. 2) Proprietar al unei întreprinderi considerat în raport cu salariații săi; patron. /Orig. nec.

@JUPÎN s.m. (Mold.) Stăpîn. Sluga ce va fura în casa giupînu-său . [MUNT. stăpînu-său]. PRAV. O arătă stăpînu-său, deci zisă:Dă-mi, giupîne, ce mi-ai giuruit.” E 1779, 13r; cf. VARLAAM; DOSOFTEI, VS. Etimologie necunoscută. Vezi și jupîneasă.

jupân m. 1. od. titlu, rezervat clasei boierești și formulă generală de politeță (adecă pe deplin sinonim cu modernul Domn); 2. azi, la negustori și meseriași: patron; 3. ironic, vorbind de un ovreiu; 4. în domeniul fabulei: jupân corb. [Slav. JUPANŬ, căpetenie de ținut sau de oraș (din JUPA, comună, județ)]. V. titulatură.

jupî́n m. (din maĭ vechĭu jupan, titlu dat boĭerilor, vsl. županŭ, d. župa, regiune, ținut; sîrb. župan, șef de comitat, în Ungaria și [d. ung.] išpan, vătav, pol. župan, zupan, șef administrativ în vechea Polonie, ung. ispán, șef de comitat. V. pan). Odinioară, titlul onorific dat boĭerilor, apoĭ boeĭrinașilor și negustorilor, ĭar azĭ maĭ rar negustorilor saŭ meșterilor din partea lucrătorilor lor îld. stăpîn, patron saŭ domn, și de ordinar numaĭ Jidanilor în deriziune: jupîn (îld. jupînu) Herșcu, Nuhăm, Burăh, Șloĭm. În fabulă, titlu ironic dat animalelor: jupînu corb. V. chir.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

jupấn (înv.) s. m., pl. jupấni

jupấn s. m., pl. jupấni

arată toate definițiile

Intrare: jupan
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jupan
  • jupanul
  • jupanu‑
plural
  • jupani
  • jupanii
genitiv-dativ singular
  • jupan
  • jupanului
plural
  • jupani
  • jupanilor
vocativ singular
  • jupanule
  • jupane
plural
  • jupanilor
Intrare: jupân
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jupân
  • jupânul
  • jupânu‑
plural
  • jupâni
  • jupânii
genitiv-dativ singular
  • jupân
  • jupânului
plural
  • jupâni
  • jupânilor
vocativ singular
  • jupânule
  • jupâne
plural
  • jupânilor
giupăn
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
giupân
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Jupân
Jupân nume propriu
nume propriu (I3)
  • Jupân
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

jupan

  • 1. Titlu dat în Evul Mediu, în Țările Române, celor mai de seamă boieri și dregători; persoană care avea acest titlu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX un exemplu
    exemple
    • Jupanii (boierii) atunci, cu feciorii lor, ca niște domni feodali, se ridicau cu banierele și slujitorii lor. BĂLCESCU, O. I 23.
      surse: DLRLC

etimologie:

jupân giupăn giupân

  • 1. învechit Titlu de politețe dat în Țările Române persoanelor care ocupau anumite demnități sau funcții înalte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Jupîn Orheianu întinse iar cupa peste umăr. SADOVEANU, O. VII 158.
      surse: DLRLC
    • Măi jupîne pîrcălabe, Tu din lanțuri mă sloboade. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 215.
      surse: DLRLC
    • diferențiere Reprezentant al claselor avute.
      surse: NODEX
    • 1.1. Titlu de politețe dat unei persoane, echivalând cu „domn”, „cucon”.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
      exemple
      • De vînzare ai oul ăsta, prietene?... – De vînzare, jupîne. ISPIRESCU, L. 267.
        surse: DLRLC
      • Jupîn Dumitrache... eu gîndesc că numa ți-ai făcut spaimă degeaba. CARAGIALE, O. I 46.
        surse: DLRLC
      • cu pronunțare regională Stăi, giupîne, nu mai da, Că ți-oi spune tot ce știu. ALECSANDRI, P. P. 130.
        surse: DLRLC
      • (În personificări) Deasupra focului domol, Jupînii corbi dau rotocol. BANUȘ, B. 122.
        surse: DLRLC
  • 2. învechit Proprietar al unei întreprinderi considerat în raport cu salariații săi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: patron, -oană (persoană) stăpân, -ă 3 exemple
    exemple
    • Moșneagul se oprește, pipăie marfa, se tocmește cu jupînii. C. PETRESCU, S. 46.
      surse: DLRLC
    • Neobișnuit cu trebile negustorești, părui stîngaci... și tot ce făceam nu plăcea gusturilor jupînului. DEMETRESCU, O. 95.
      surse: DLRLC
    • Cum are slugă jupînul își are și el stăpînul. PANN, P. V. II 35.
      surse: DLRLC

etimologie: