julfă sf [At: PAMFILE, I. C. 241 / V: jilfă, jof~, jol~, jufă, juflă / Pl: ~fe / E: mg zsufa] (Trs) 1 Sămânță de cânepă. 2 Mâncare de post făcută din sămânță de cânepă pisată cu apă și amestecată cu miere. 3 Zeamă obținută prin fierberea seminței de cânepă. 4 Turtă de făină din sâmburi de bostan fiartă la foc mic. 5 (Buc) Poreclă dată unei persoane. 6 (Îf juflă) Smântână care iese din urdă.

JULFĂ, julfe, s. f. (Regional) Sămînță de cînepă. ♦ Un fel de mîncare de post, făcută din sămînță de cînepă pisată cu apă și amestecată cu miere; zeamă care se obține prin fierberea seminței de cînepă. Gătitu-le-ați ceva bob fiert, găluște, turte cu julfă și vărzare? CREANGĂ, A. 10. Cînd peste pasat, fiert bine, turnăm julfă, avem julfă cu pasat. ȘEZ. VIII 33.

JULFĂ ~e f. pop. 1) Sămânță de cânepă. 2) Mâncare de post, preparată din sămânță de cânepă pisată și fiartă cu apă îndulcită. /<ung. zsufa

julfă (jolfă) f. Mold. 1. semințe oleaginoase de cânepă întrebuințate ca aliment pentru păsări și cu care se prepară un uleiu alimentar; 2. mâncare de post din julfă pisată și fiartă cu crupe: turtă cu julfe CR. [Și jufă = pol. IUCHA, zeamă].

júlfă și jólfă f., pl. e (cp. cu ung. zsufa, palid). Mold. Un fel de mâncare (care se numește și lapte de buhaĭ) făcută din semințe de cînepă pisate, apoĭ amestecate cu apă ferbinte, strecurate și ferte, din care rezultă un fel de urdă saŭ lapte, în care se pune zahăr și se mănîncă. – Și júfă (Brașov) și juflă (Mold. nord).

jilfă sf vz julfă

jofă sf vz julfă

jolfă sf vz julfă

jufă^[1] sf vz julfă corectat(ă)

juflă sf vz julfă

jolfă f. V. julfă.

jufă f. V. julfă.

jólfă V. julfă.

júfă și júflă V. julfă.

julfă (reg.) s. f., g.-d. art. julfei; pl. julfe

julfă (reg.) s. f., g.-d. art. julfei; pl. julfe

julfă s. f., g.-d. art. julfei; pl. julfe

julfă sg.

julfă s.f. (culin.; reg.) <reg.> urdă de sămânță. Julfa este o prăjitură de post, preparată din sămânță de cânepă pisată cu apă și amestecată cu miere.

julfă (julfe), s. f. – 1. Sămînță de cînepă. – 2. Mîncare din sămînță de cînepă făcută terci. – Var. jolfă, jufă. Mag. zsufa „zeamă” (Drăganu, Dacor., IX, 210; DAR). Cihac, II, 161, pleca de la sl. jucha „zeamă”. În Mold. și parțial în Trans. De la var. jufă pare să provină juveală, s. f. (Trans., mămăligă cu untdelemn), cuvînt pe care DAR îl pune greșit în legătură cu jigală.

jolfă, jolfe, s.f. (reg.) V. julfă.

jufă, jufe, s.f. – (reg.) Semințe de dovleac prăjite pe sobă și zdrobite mărunt în piuă: „Dacă n-ai avut oloi, ai făcut rântașu cu jufă” (Memoria, 2001: 41). ♦ (onom.) Jufă, poreclă în Valea Stejarului (Hotea, 2005: 890). – Cf. magh. zsufa „zeamă” (Scriban, MDA), cf. julfă; din pol. iucha „zeamă” (Șăineanu).

jufă, -e, s.f. – Semințe de dovleac prăjite pe sobă și zdrobite mărunt în piuă: „Dacă n-ai avut oloi, ai făcut rântașu cu jufă” (Memoria 2001: 41). Jufă, poreclă în Valea Stejarului (Hotea 2005: 890). – Din magh. zsufa „zeamă”.

julfă, julfe s. f. prăjitură tradițională preparată în Moldova și Banat, a cărei rețetă include și semințe de cânepă fierte în lapte, ce pot induce o ușoară stare de euforie