2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JOIMÍR, joimiri, s. m. (Înv.) Mercenar polonez. ♦ (La pl.) Corp de oaste din armatele Țărilor Române. – Din pol. žołnierz.

joimir sm [At: (a. 1635) IORGA, D. B. 53 / V: jolnir, jomir / Pl: ~i / E: pn żolnierz] (Iuz) 1 Mercenar polonez. 2 (Lpl) Corp de oaste din armatele țărilor române. 3 Ștrengar.

JOIMÍR, joimiri, s. m. (Înv.) Mercenar polonez. ♦ (La pl.) Corp de oaste din armatele țărilor române. – Din pol. žołnierz.

JOIMÍR, joimiri, s. m. (Învechit și arhaizant) Mercenar polonez. Era el împreună cu Turculeț și cu alți blăstămați, pe semne niște joimiri de la leși. SADOVEANU, Z. C. 339. Rîvna fonaticească... înalță făr’de rușine drept dumnezei toți joimirii. CONACHI, P. 303.

JOIMÍR ~i m. înv. Soldat de origine polonă, angajat cu leafă în armata Moldovei; mercenar polonez. /<pol. žolniers

joimir m. Mold. 1. od. mercenar; 2. azi, ștrengar: să țiu eu patru joimiri în casă. [Rut. JOLNIR, JOMNIR, soldat (din germ. Soeldner)].

joĭmír și jolnír m. (rut. žólnir, žómnir, žóvnir, pol. žoldnierz, žolnierz, soldat mercenar, d. žold, soldă, d. germ. söldner, it. soldaniere, d. soldo, soldă. V. jold). Vechĭ. Mercenar. Azĭ. Fig. Fam. Volintir, zurbagiŭ, scandalagiŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

joimír (înv.) (joi-) s. m., pl. joimíri

joimír s. m. (sil. joi-), pl. joimíri


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

JOIMÍR (< pol.) s. m. Nume dat mercenarilor de origine polonă în Moldova sau călăreților moldoveni care slujeau în armata polonă. ♦ (La pl.) Corp de oaste înființat de Grigore al II-lea Ghica, domnul Moldovei, în prima sa domnie (1726-1733).

Intrare: joimir
  • silabație: joi-mir info
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • joimir
  • joimirul
  • joimiru‑
plural
  • joimiri
  • joimirii
genitiv-dativ singular
  • joimir
  • joimirului
plural
  • joimiri
  • joimirilor
vocativ singular
  • joimirule
  • joimire
plural
  • joimirilor
Intrare: Joimir
Joimir nume propriu
nume propriu (I3)
  • Joimir
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

joimir

  • 1. învechit Mercenar polonez.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file 2 exemple
    exemple
    • Era el împreună cu Turculeț și cu alți blăstămați, pe semne niște joimiri de la leși. SADOVEANU, Z. C. 339.
      surse: DLRLC
    • Rîvna fonaticească... înalță făr’ de rușine drept dumnezei toți joimirii. CONACHI, P. 303.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (la) plural Corp de oaste din armatele Țărilor Române.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie: