JOIANĂ s. f. Plantă erbacee cu flori albe, ale cărei rădăcini conțin un suc galben-portocaliu (Oenanthe silaifolia). [Pr.: jo-ia-] – Et. nec.

joian², ~ă smf [At: H II, 120 / Pl: ~ieni, ~iene / E: joi¹ + -an] (Reg) Vită născută joia¹ (17) Si: (reg) jocan, joică.

joiana sfa [At: I. CR. I, 155 / P: jo-ia~ / Pl: ~ne / E: ns cf jiană] (Reg) 1 Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 2 Melodie după care se execută dansul joiana (1).

joienel, ~ea smf [At: DA ms / Pl: ~ei, ~e / E: joian + -el] 1-2 (Reg, șhp) Joian² (tânăr).

JOIANĂ s. f. Plantă erbacee cu flori albe, ale cărei rădăcini conțin un suc galben-portocaliu. (Oenanthe silaifolia). [Pr.: jo-ia-] – Et. nec.

joiană f. 1. numele unei hore muntenești; 2. varietate de viță de vie.

joĭán, -ă adj., pl. ĭeniĭ, ĭene (d. Joĭ). Născut Joĭa (vorbind de boĭ și vacĭ). Se întrebuințează maĭ mult ca nume: hăĭs, Joĭene! S.m. O plantă erbacee umbeliferă cu florĭ albe (oenanthe crocata). S.f. Un dans popular (Vlah. Rom. Pit. 111, Jiu de sus).

joian (plantă) s. m., pl. joieni

Joian (nume de bou) s. propriu m.

joiana (dans) s. f. art., neart. joiană, g.-d. art. joienei

Joiana (nume de vacă) s. propriu f., g.-d. Joianei

!joiana (dans) s. f. art., neart. joiană, g.-d. art. joienei

!Joiana (nume de vacă) s. propriu f., g.-d. Joianei/Joienei

Joiana (nume de vacă) s. pr. f., g.-d. art. Joianei/Joienei

joiana (dans) s. f. art.

Joiana, s.f. – Nume dat vacilor care s-au născut într-o zi de joi. – Din joi (< lat. Jovis) + -iana.