jidovi vr [At: BIBLIA (1688), 361/2 / Pzi: ~vesc / E: jidov] (Îvp; prt) A se converti la iudaism.

JIDOVI (-ovesc) vb. tr. și refl. A (se) face jidov.

Jidovi m. pl. 1. movilă în jud. Romanați; 2. vale în jud. Vâlcea.

JIDOV, jidovi, s. m. (Fam.) Evreu. – Din sl. židovinŭ.

jidău¹ sm vz jidov

jidov sm [At: COD. VOR. 4/5 / A și: jidov / V: ~dău, ~duv / Pl: ~i / E: slv жидовинъ] 1 (Îvp) Evreu. 2 (Azi dep) Jidan (1). 3 (Mit) Ființă supranaturală reprezentând un uriaș. 4 (Reg; pex) Om voinic. 5 (Reg; îe) De când cu ~ii Din vechime. 6 (Reg; d. oameni; îe) A fi rupt din ~i A fi voinic. 7 Om foarte bogat. 8 (Ent; reg) Gândac moale, ale cărui încheieturi ale picioarelor au o secreție galbenă și urât mirositoare Si: jidan (7).

jiduv sm vz jidov

șidov sm vz jidov

JIDOV sm., JIDO(A)VCĂ (pl. -ce) sf. 1 = JEDAN(CĂ): jidovii cei cu pricina de ieri o adus zece căpățîni de zăhar (alecs.) ¶ 2 Jidovul rătăcitor, personaj legendar, numit și Ahasverus, despre care se zice că ar fi fost osîndit să rătăcească vecinic pe pămînt, pentru că ar fi insultat pe Isus, cînd purta crucea în spinare ¶ 3 sm. 🔱 pop. Uriaș din timpurile preistorice: astea erau pe vremea jidovilor cari pășeau pe munți ca pe mușuroaie și uscau rîurile dintr/o sorbitură (vlah.) ; rupt din jidovi (ciauș.) (pamf.) foarte voinic [vsl. židovinŭ; comp. bg. židŭ, pl. židove „Evreu”; „uriaș”].

JIDOVIME sf. col. JIDOV. Neamul jidovilor.

JIDOV, jidovi, s. m. (Pop. și peior.) Evreu. – Din sl. židovinŭ.

Jidov m. V. Vocabular.

jidov m. 1. jidan: jidovul rătăcitor, personaj din legendele medievale, numit și Ahasverus, condamnat a rătăci până la sfârșitul lumii, fiindcă insultase pe Isus purtându-și crucea în spinare; 2. pop. uriaș: de când cu Jidovii și cu Tătarii, locuțiune ce deseamnă o adâncă vechime pe care țăranul o atribue ruinilor străvechi și colosale (ce le numește Jidova). [Slav, JIDOOVINŬ (cf. boier scurtat din boiarin); sensul de «uriaș» se rapoartă la caracterul păgân, (după concepțiunea ortodoxă) a acestui popor biblic depărtat în timp și în spațiu (cf, bulg. JID, uriaș)].

jidănésc și jidovésc v. tr. (d. Jidan și Jidov; vsl. židoviti sen, a se jidovi). Iron. Iudaĭzez, prefac în Jidan orĭ în jidănesc. V. refl. Mă judaizez.

2) jídov, -ă s. și adj. (din jidav adj., gigantic, d. bg. židav, [ca gîrbov îld. girbav], derivat d. žid, gigant. Cp. și cu sîrb. ğin, gigant). Vest. Gigant, uriaș. – Forma jidav, ca adj., se află în romanțu Haĭducul, de Bucura Dumbravă, tradus de T.N. București, Sfetea, 1908, pag. 110 și 240.

1) jídov, jidoáfcă (Mold. sud, Munt. est) și jidáŭcă (Nord.) s. (vsl. židovŭka; rus. žid, židóvka. V. jidan). Vechĭ. Azĭ maĭ rar și maĭ ironic. Jidan: strâmbe căĭ și rele la spurcațiĭ jidovĭ pururĭ aŭ fost și curse (Prohodu). Jidovu rătăcitor, un personaj din legendele medievale numit și Ahasvérus, blestemat de Hristos să rătăcească pînă la sfîrșitu lumiĭ fiindcă nu l-a lăsat să se odihnească pe prispa luĭ cînd își ducea crucea.

jidovi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jidovesc, 3 sg. jidovește

jidănesc (pop., peior.) adj. m., f. jidănească; pl. m. și f. jidănești

jidov (pop., peior., înv.) s. m., pl. jidovi

jidov (fam.) s. m., pl. jidovi

jidov s. m., pl. jidovi

Jidov sb. m., Jidoafcă sb. f.

jidov, jidovi s. m. (pop., peior.) evreu

MANA-JIDOVULUI s. v. zmeur, zmeurar.

jidov s.m. (pop.) 1 v. Evreu. Israelian. Israelit. 2 v. Arătare. Colos. Dihanie. Gigant. Matahală. Namilă. Titan. Uriaș.

mana-jidovului s. v. ZMEUR. ZMEURAR.

jídov, jidovi, s.m. (fam.) Evreu. – Din sl. židovinǔ (DEX, MDA).