2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

izbutit, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~iți, ~e / E: izbuti] 1 Reușit2. 2 Care a avut succes. 3 (Ban) Care s-a însănătoșit.

IZBUTÍT, -Ă, izbutiți, -te, adj. Care a fost bine realizat, care s-a bucurat de succes; reușit. – V. izbuti.

IZBUTÍT, -Ă, izbutiți, -te, adj. Care a fost bine realizat, care s-a bucurat de succes; reușit. – V. izbuti.

IZBUTÍT, -Ă, izbutiți, -te, adj. Reușit. La Dimitrie Bolintineanu... Eminescu găsea modele mai izbutite. ROSETTI, S. L. 35.

IZBUTÍT ~tă (~ți, ~te) Care a fost realizat în conformitate cu intenția; bine executat; reușit. Lucrare ~tă. /v. a izbuti

izbuti [At: NEGRUZZI, S. I, 179 / V: (înv) izboti / Pzi: ~tesc / E: nct] 1-2 vti A reuși. 3 vi (Ban) A se însănătoși.

IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec.

IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec.

IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. A duce la bun sfîrșit, a termina cu bine; a reuși, a izbîndi. Cu blîndeță și cu vorbă bună izbutea să le facă pe toate la vremea lor. MIRONESCU, S. A. 124. În cele mai de pe urmă izbuti fata să rănească pe balaur. ISPIRESCU, L. 18. Văzînd el, dracul, că și aici n-a izbutit nemica, crîșca din măsele. CREANGĂ, P. 145. ◊ Intranz. Noi trebuie să izbutim în tot ce începem, cu orice preț. CAMILAR, TEM. 100. Am izbutit ori de cîte ori te-am ascultat. ISPIRESCU, L. 21.

A IZBUTÍ ~ésc 1. intranz. A avea succes; a reuși. ~ la examen. 2. tranz. A obține după o serie de eforturi; a reuși. ~ să publice materialul. /<sl. izbyti

izbutì v. a avea un sfârșit bun, a reuși. [Slav. IZBUTI, a stărui până la sfârșit].

izbutésc v. intr. (vsl. izbyti, a se libera, a scăpa sŭbyti, rut. zbútysĕa, a se realiza. V. izbîndesc, năzbîtie). Izbîndesc, reușesc: a izbuti (să trecĭ) la un examin.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă

izbutí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 sg. și pl. izbuteáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IZBUTÍT adj. v. valoros.

IZBUTIT adj. bun, realizat, reușit, valoros, (pop.) nimerit, (arg.) mișto. (O piesă de teatru ~.)

Izbutit ≠ neizbutit, nereușit

IZBUTÍ vb. 1. a reuși, (franțuzism) a parveni, (înv. și pop.) a isprăvi, (pop.) a nimeri, (prin Mold.) a hălădui, (Transilv. și Bucov.) a succede, (grecism înv.) a catortosi. (A ~ să facă un dispozitiv pentru...) 2. v. prinde. 3. v. reuși.

IZBUTI vb. 1. a reuși, (franțuzism) a parveni, (înv. și pop.) a isprăvi, (pop.) a nimeri, (prin Mold.) a hălădui, (Transilv. și Bucov.) a succede, (grecism înv.) a catortosi. (A ~ să facă un dispozitiv pentru...) 2. a prinde, a reuși. (Viclenia lui nu a ~.) 3. a izbîndi, a reuși, (înv.) a reieși, (fig.) a răzbi. (A fost acolo și a ~.)

arată toate definițiile

Intrare: izbutit
izbutit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • izbutit
  • izbutitul
  • izbutitu‑
  • izbuti
  • izbutita
plural
  • izbutiți
  • izbutiții
  • izbutite
  • izbutitele
genitiv-dativ singular
  • izbutit
  • izbutitului
  • izbutite
  • izbutitei
plural
  • izbutiți
  • izbutiților
  • izbutite
  • izbutitelor
vocativ singular
plural
Intrare: izbuti
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • izbuti
  • izbutire
  • izbutit
  • izbutitu‑
  • izbutind
  • izbutindu‑
singular plural
  • izbutește
  • izbutiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • izbutesc
(să)
  • izbutesc
  • izbuteam
  • izbutii
  • izbutisem
a II-a (tu)
  • izbutești
(să)
  • izbutești
  • izbuteai
  • izbutiși
  • izbutiseși
a III-a (el, ea)
  • izbutește
(să)
  • izbutească
  • izbutea
  • izbuti
  • izbutise
plural I (noi)
  • izbutim
(să)
  • izbutim
  • izbuteam
  • izbutirăm
  • izbutiserăm
  • izbutisem
a II-a (voi)
  • izbutiți
(să)
  • izbutiți
  • izbuteați
  • izbutirăți
  • izbutiserăți
  • izbutiseți
a III-a (ei, ele)
  • izbutesc
(să)
  • izbutească
  • izbuteau
  • izbuti
  • izbutiseră
izboti
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

izbutit

  • 1. Care a fost bine realizat, care s-a bucurat de succes.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: reușit antonime: neizbutit nereușit un exemplu
    exemple
    • La Dimitrie Bolintineanu... Eminescu găsea modele mai izbutite. ROSETTI, S. L. 35.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi izbuti
    surse: DEX '98 DEX '09

izbuti izboti

  • 1. A duce ceva la bun sfârșit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: izbândi reuși termina antonime: eșua 5 exemple
    exemple
    • Cu blîndeță și cu vorbă bună izbutea să le facă pe toate la vremea lor. MIRONESCU, S. A. 124.
      surse: DLRLC
    • În cele mai de pe urmă izbuti fata să rănească pe balaur. ISPIRESCU, L. 18.
      surse: DLRLC
    • Văzînd el, dracul, că și aici n-a izbutit nemica, crîșca din măsele. CREANGĂ, P. 145.
      surse: DLRLC
    • Noi trebuie să izbutim în tot ce începem, cu orice preț. CAMILAR, TEM. 100.
      surse: DLRLC
    • Am izbutit ori de cîte ori te-am ascultat. ISPIRESCU, L. 21.
      surse: DLRLC

etimologie: