2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

izbutire sf [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 355/16 / Pl: ~ri / E: izbuti] 1 Reușită. 2 (Ban) Însănătoșire.

IZBUTÍRE s. f. Acțiunea de a izbuti și rezultatul ei; succes, reușită, izbândă. – V. izbuti.

IZBUTÍRE s. f. Acțiunea de a izbuti și rezultatul ei; succes, reușită, izbândă. – V. izbuti.

IZBUTÍRE s. f. (Învechit) Acțiunea de a izbuti și rezultatul ei; succes, izbîndă, reușită. Oratorul nu știu d-avuse izbutire! VĂCĂRESCU, P. 355.

izbuti [At: NEGRUZZI, S. I, 179 / V: (înv) izboti / Pzi: ~tesc / E: nct] 1-2 vti A reuși. 3 vi (Ban) A se însănătoși.

IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec.

IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec.

IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. A duce la bun sfîrșit, a termina cu bine; a reuși, a izbîndi. Cu blîndeță și cu vorbă bună izbutea să le facă pe toate la vremea lor. MIRONESCU, S. A. 124. În cele mai de pe urmă izbuti fata să rănească pe balaur. ISPIRESCU, L. 18. Văzînd el, dracul, că și aici n-a izbutit nemica, crîșca din măsele. CREANGĂ, P. 145. ◊ Intranz. Noi trebuie să izbutim în tot ce începem, cu orice preț. CAMILAR, TEM. 100. Am izbutit ori de cîte ori te-am ascultat. ISPIRESCU, L. 21.

A IZBUTÍ ~ésc 1. intranz. A avea succes; a reuși. ~ la examen. 2. tranz. A obține după o serie de eforturi; a reuși. ~ să publice materialul. /<sl. izbyti

izbutì v. a avea un sfârșit bun, a reuși. [Slav. IZBUTI, a stărui până la sfârșit].

izbutésc v. intr. (vsl. izbyti, a se libera, a scăpa sŭbyti, rut. zbútysĕa, a se realiza. V. izbîndesc, năzbîtie). Izbîndesc, reușesc: a izbuti (să trecĭ) la un examin.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

izbutíre s. f., g.-d. art. izbutírii

izbutíre s. f., g.-d. art. izbutírii

izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă

izbutí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 sg. și pl. izbuteáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IZBUTÍ vb. 1. a reuși, (franțuzism) a parveni, (înv. și pop.) a isprăvi, (pop.) a nimeri, (prin Mold.) a hălădui, (Transilv. și Bucov.) a succede, (grecism înv.) a catortosi. (A ~ să facă un dispozitiv pentru...) 2. v. prinde. 3. v. reuși.

IZBUTI vb. 1. a reuși, (franțuzism) a parveni, (înv. și pop.) a isprăvi, (pop.) a nimeri, (prin Mold.) a hălădui, (Transilv. și Bucov.) a succede, (grecism înv.) a catortosi. (A ~ să facă un dispozitiv pentru...) 2. a prinde, a reuși. (Viclenia lui nu a ~.) 3. a izbîndi, a reuși, (înv.) a reieși, (fig.) a răzbi. (A fost acolo și a ~.)

Intrare: izbutire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • izbutire
  • izbutirea
plural
  • izbutiri
  • izbutirile
genitiv-dativ singular
  • izbutiri
  • izbutirii
plural
  • izbutiri
  • izbutirilor
vocativ singular
plural
Intrare: izbuti
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • izbuti
  • izbutire
  • izbutit
  • izbutitu‑
  • izbutind
  • izbutindu‑
singular plural
  • izbutește
  • izbutiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • izbutesc
(să)
  • izbutesc
  • izbuteam
  • izbutii
  • izbutisem
a II-a (tu)
  • izbutești
(să)
  • izbutești
  • izbuteai
  • izbutiși
  • izbutiseși
a III-a (el, ea)
  • izbutește
(să)
  • izbutească
  • izbutea
  • izbuti
  • izbutise
plural I (noi)
  • izbutim
(să)
  • izbutim
  • izbuteam
  • izbutirăm
  • izbutiserăm
  • izbutisem
a II-a (voi)
  • izbutiți
(să)
  • izbutiți
  • izbuteați
  • izbutirăți
  • izbutiserăți
  • izbutiseți
a III-a (ei, ele)
  • izbutesc
(să)
  • izbutească
  • izbuteau
  • izbuti
  • izbutiseră
izboti
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

izbutire

etimologie:

  • vezi izbuti
    surse: DEX '98 DEX '09

izbuti izboti

  • 1. A duce ceva la bun sfârșit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: izbândi reuși termina antonime: eșua 5 exemple
    exemple
    • Cu blîndeță și cu vorbă bună izbutea să le facă pe toate la vremea lor. MIRONESCU, S. A. 124.
      surse: DLRLC
    • În cele mai de pe urmă izbuti fata să rănească pe balaur. ISPIRESCU, L. 18.
      surse: DLRLC
    • Văzînd el, dracul, că și aici n-a izbutit nemica, crîșca din măsele. CREANGĂ, P. 145.
      surse: DLRLC
    • Noi trebuie să izbutim în tot ce începem, cu orice preț. CAMILAR, TEM. 100.
      surse: DLRLC
    • Am izbutit ori de cîte ori te-am ascultat. ISPIRESCU, L. 21.
      surse: DLRLC

etimologie: