izboti v vz izbuti

izbuti [At: NEGRUZZI, S. I, 179 / V: (înv) izboti / Pzi: ~tesc / E: nct] 1-2 vti A reuși. 3 vi (Ban) A se însănătoși.

izbutit, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~iți, ~e / E: izbuti] 1 Reușit². 2 Care a avut succes. 3 (Ban) Care s-a însănătoșit.

IZBUTI (-tesc) vb. intr. A isprăvi cu bine, a ieși la un capăt bun, a o scoate la capătîiu, a reuși: este adevărat că am izbutit ori de cîte ori te-am ascultat (ISP.).

IZBUTI, izbutesc, vb. IV. Tranz. A duce la bun sfîrșit, a termina cu bine; a reuși, a izbîndi. Cu blîndeță și cu vorbă bună izbutea să le facă pe toate la vremea lor. MIRONESCU, S. A. 124. În cele mai de pe urmă izbuti fata să rănească pe balaur. ISPIRESCU, L. 18. Văzînd el, dracul, că și aici n-a izbutit nemica, crîșca din măsele. CREANGĂ, P. 145. ◊ Intranz. Noi trebuie să izbutim în tot ce începem, cu orice preț. CAMILAR, TEM. 100. Am izbutit ori de cîte ori te-am ascultat. ISPIRESCU, L. 21.

IZBUTIT, -Ă, izbutiți, -te, adj. Reușit. La Dimitrie Bolintineanu... Eminescu găsea modele mai izbutite. ROSETTI, S. L. 35.

A IZBUTI ~esc 1. intranz. A avea succes; a reuși. ~ la examen. 2. tranz. A obține după o serie de eforturi; a reuși. ~ să publice materialul. /<sl. izbyti

IZBUTIT ~tă (~ți, ~te) Care a fost realizat în conformitate cu intenția; bine executat; reușit. Lucrare ~tă. /v. a izbuti

izbutì v. a avea un sfârșit bun, a reuși. [Slav. IZBUTI, a stărui până la sfârșit].

izbutésc v. intr. (vsl. izbyti, a se libera, a scăpa sŭbyti, rut. zbútysĕa, a se realiza. V. izbîndesc, năzbîtie). Izbîndesc, reușesc: a izbuti (să trecĭ) la un examin.

izbuti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutesc, 3 sg. izbutește, imperf. 1 izbuteam; conj. prez. 1 sg. să izbutesc, 3 să izbutească

izbuti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutesc, imperf. 3 sg. izbutea; conj. prez. 3 să izbutească

izbuti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutesc, imperf. 3 sg. izbutea; conj. prez. 3 sg. și pl. izbutească

izbuti

izbutesc, -team 1 imp.

IZBUTI vb. 1. a reuși, (franțuzism) a parveni, (înv. și pop.) a isprăvi, (pop.) a nimeri, (prin Mold.) a hălădui, (Transilv. și Bucov.) a succede, (grecism înv.) a catortosi. (A ~ să facă un dispozitiv pentru...) 2. v. prinde. 3. v. reuși.

IZBUTIT adj. v. valoros.

IZBUTI vb. 1. a reuși, (franțuzism) a parveni, (înv. și pop.) a isprăvi, (pop.) a nimeri, (prin Mold.) a hălădui, (Transilv. și Bucov.) a succede, (grecism înv.) a catortosi. (A ~ să facă un dispozitiv pentru...) 2. a prinde, a reuși. (Viclenia lui nu a ~.) 3. a izbîndi, a reuși, (înv.) a reieși, (fig.) a răzbi. (A fost acolo și a ~.)

IZBUTIT adj. bun, realizat, reușit, valoros, (pop.) nimerit, (arg.) mișto. (O piesă de teatru ~.)

A izbuti ≠ a eșua

Izbutit ≠ neizbutit, nereușit

Chi dura, vince – E o zicală italiană: „Cine stăruiește, izbutește”. Ea a căpătat o largă popularitate pe continentul nostru în secolul trecut, datorită unei opere bufe cu același titlu, care s-a jucat cu mare succes între anii 1837 și 1850 în toate teatrele din Italia și pe multe scene din alte țări. Autorul ei este azi aproape necunoscut (Ludovico Ricci), dar zicala e cunoscută și des întrebuințată ca îndemn de a stărui în muncă, în creație, în virtute. FOL.