3 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

istoric, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. 17/1 / Pl: ~ici, ~ice / E: lat historicus, fr historique, it istorico] 1 a Care aparține istoriei Si: (înv) istoricesc (1). 2 Privitor la istorie Si: (înv) istoricesc (2). 3 a Care a intrat în istorie Si: (înv) istoricesc (3). 4 a Important pentru istorie Si: (înv) istoricesc (4). 5 a (Îoc imaginar, inventat, fabulos) Care s-a întâmplat în realitate. 6 a (Îoc antediluvian, preistoric) Care s-a petrecut în timpuri cunoscute, (relativ) de curând. 7 a (Îs) Nume ~ Nume celebru în istorie. 8 a (D. romane) Cu subiect din istorie. 9 a Bazat pe istorie, ca metodă de cunoaștere. 10 smf Autor al unor opere sau studii istorice (2) Si: istor (1), istoriograf (2), istornic (1). 11 smf (Prc) Istoriograf. 12 smf Specialist în istorie Si: istor (2), istoriograf (3), istornic (2). 13 sns Expunere a unui eveniment, a trecutului unei instituții, societăți etc., în mod simplu și în ordinea în care s-au produs faptele sau în care s-au succedat fazele. 14 sf (Înv) Istorie (1).

ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico.

ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică, este luată sub ocrotirea statului. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico.

ISTÓRIC3, -Ă, istorici, -e, adj. 1. Care aparține istoriei, care a intrat în istorie, privitor la istorie; p. ext. care are o importanță deosebită în dezvoltarea omenirii, a unui popor etc. (v. semnificativ, însemnat, remarcabil, excepțional). Studii istorice.Congresul al V-lea al P.C.R. a avut o însemnătate istorică pentru lupta revoluționară din țara noastră. IST. R.P.R. 595. Cucerind acest oraș [Leningrad], în istoricele zile ale lui Octombrie 1917, proletariatul rus și-a cucerit nu numai marea sa patrie, dar a cucerit viitorul pentru proletariatul mondial. STANCU, U.R.S.S. 125. Din timpurile celor dintîi domni romîni au rămas mai multe familii istorice. BOLINTINEANU, O. 423. ◊ Monument istoric = construcție veche care, pentru valoarea ei artistică și istorică, este luată sub ocrotirea statului. ◊ Materialism istoric v. materialism. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care reprezintă un fapt din istorie, care tratează un subiect din istorie. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul istoriei. Legile economice sînt legi cu caracter istoric. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a fost, a existat în realitate, demn de crezut; real, just. Adevăr istoric. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordine cronologică. Metodă istorică.Gramatică istorică v. gramatică. Fonetică istorică v. fonetică.

ISTÓRIC2, istorici, s. m. Persoană care face studii istorice, savant specialist în domeniul istoriei; istoriograf. [Bălcescu] s-a dovedit literat eminent, istoric iscusit. SADOVEANU, E. 49. Istoricii din acel veac Se dau de la dreptate-n laturi. COȘBUC, P. II 251. Cei dintîi istorici au fost poeți. BĂLCESCU, O. I 60.

ISTÓRIC1 s. n. Expunere a unui fapt, a unui eveniment etc. în mod amplu, în împrejurările în care s-a produs.

ISTÓRIC, -Ă adj. 1. Care ține de domeniul istoriei, privitor la istorie; (p. ext.) deosebit de important pentru dezvoltarea omenirii, a unui popor etc. 2. Care se schimbă în cursul istoriei. 3. Corespunzător faptelor din istorie; real, just. 4. Cronologic. // s.n. Expunere a unui fapt, a unui eveniment etc. în mod amănunțit. [Cf. lat. historicus, fr. historique].

ISTÓRIC s.m. Specialist în istorie; istoriograf. [< lat. historicus].

ISTÓRIC, -Ă I. adj. 1. care ține de domeniul istoriei, referitor la istorie; (p. ext.) deosebit de important pentru dezvoltarea omenirii, a unui popor etc. 2. care se schimbă în cursul istoriei. 3. corespunzător faptelor din istorie; real. 4. cronologic. II. s. n. expunere a unui fapt, a unui eveniment etc. în mod amănunțit. III. s. m. specialist în istorie; istoriograf. (< fr. historique, lat. historicus, it. istorico)

ISTÓRIC2 ~ci m. Specialist în istorie. /<lat. historicus, fr. historique

ISTÓRIC1 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de istorie; propriu istoriei. Metodă ~că. 2) (despre opere artistice) Care descrie evenimente din istorie. Nuvelă ~că. 3) (despre evenimente, fapte, date etc.) Care are o mare importanță; care trebuie să intre în istorie. /<lat. historicus, fr. historique

ISTÓRIC3 n. Relatare cronologică și amplă a stării de lucruri dintr-un domeniu până la etapa actuală; privire retrospectivă; incursiune în trecut. /<lat. historicus, fr. historique

istoric a. ce ține de istorie. ║ m. cel ce scrie istoria. ║ n. narațiune amănunțită: a face istoricul unei chestiuni.

*istóric, -ă adj. (vgr. ῾istorikós, lat. historicus). Din istorie, al istoriiĭ: fapte istorice. Timpurĭ istorice, a căror povestire e confirmată de documente (în opoz. cu timpurĭ fabuloase orĭ preistorice). Personagiŭ istoric, care a existat; romanț, dramă istorică, ale căreĭ personagiĭ îs luate din istorie, deși cele maĭ multe detaliĭ îs inventate. Nume istoric, nume celebru în istorie. S. m. și f. Persoană care scrie istorie: Tucidide și Tacit aŭ fost celebri istoricĭ. S. n., pl. e. Narațiune, expunere maĭ scurtă: a face istoricu uneĭ științe. Adv. În mod istoric: asta nu se poate susținea istoric.

bisérică-monumént (istóric) s. f.„În perioada 29 octombrie9 noiembrie, o echipă de specialiști [...] a executat la biserica-monument istoric de la Boiana (ridicată în secolele XXIII) lucrări de desalinizare a picturii murale printr-o metodă originală [...] [care] constă în folosirea fenomenului electroosmotic și a efectului de perturbare termodinamică.” R.l. 11 XI 72 p. 6. ◊ „Păzitorul și spiritul tutelar al bisericii-monument din Țebea împlinește 80 de ani.” R.l. 13 XI 81 p. 1 (din biserică + monument [istoric])


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

istóric1 adj. m., s. m., pl. istórici; adj. f. istórică, pl. istórice

istóric adj. m., s. m., pl. istórici; f. sg. istórică, pl. istórice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ISTÓRIC s., adj. 1. s. istoriograf, (înv.) izvoditor. (Un mare ~.) 2. adj. (înv.) istoricesc. (Evenimente ~.) 3. adj. v. cronologic. 4. v. memorabil.

arată toate definițiile

Intrare: istoric (adj.)
istoric1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • istoric
  • istoricul
  • istoricu‑
  • istorică
  • istorica
plural
  • istorici
  • istoricii
  • istorice
  • istoricele
genitiv-dativ singular
  • istoric
  • istoricului
  • istorice
  • istoricei
plural
  • istorici
  • istoricilor
  • istorice
  • istoricelor
vocativ singular
plural
Intrare: istoric (expunere)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • istoric
  • istoricul
  • istoricu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • istoric
  • istoricului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: istoric (s.m.)
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • istoric
  • istoricul
  • istoricu‑
plural
  • istorici
  • istoricii
genitiv-dativ singular
  • istoric
  • istoricului
plural
  • istorici
  • istoricilor
vocativ singular
  • istoricule
  • istorice
plural
  • istoricilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

istoric (adj.)

  • 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: istoricesc 2 exemple
    exemple
    • Studii istorice.
      surse: DLRLC
    • Cucerind acest oraș [Leningrad], în istoricele zile ale lui Octombrie 1917, proletariatul rus și-a cucerit nu numai marea sa patrie, dar a cucerit viitorul pentru proletariatul mondial. STANCU, U.R.S.S. 125.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
      exemple
      • Congresul al V-lea al P.C.R. a avut o însemnătate istorică pentru lupta revoluționară din țara noastră. IST. R.P.R. 595.
        surse: DLRLC
      • Din timpurile celor dintîi domni romîni au rămas mai multe familii istorice. BOLINTINEANU, O. 423.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege.
      surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.3. Materialism (1.2.) istoric.
      surse: DLRLC
    • 1.4. Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Roman istoric.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Care se schimbă în cursul timpului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Legile economice sunt legi cu caracter istoric.
      surse: DLRLC
  • 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real (1.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: just real (adj.) un exemplu
    exemple
    • Adevăr istoric.
      surse: DLRLC
  • 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: cronologic un exemplu
    exemple
    • Metodă istorică.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

istoric (expunere)

  • 1. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie:

istoric, -ă (persoană) istoric istorică

  • 1. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 3 exemple
    exemple
    • [Bălcescu] s-a dovedit literat eminent, istoric iscusit. SADOVEANU, E. 49.
      surse: DLRLC
    • Istoricii din acel veac Se dau de la dreptate-n laturi. COȘBUC, P. II 251.
      surse: DLRLC
    • Cei dintîi istorici au fost poeți. BĂLCESCU, O. I 60.
      surse: DLRLC

etimologie: