3 intrări

40 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IR, iruri, s. n. (Pop.) Alifie pe care o prepară femeile la țară din diferite grăsimi, plante etc. – Din magh. ir.

IR, iruri, s. n. (Pop.) Alifie pe care o prepară femeile la țară din diferite grăsimi, plante etc. – Din magh. ir.

ir sn [At: LB / Pl: ~uri / E: mg ír] (Pop) Alifie pe care o prepară femeile la țară din diferite grăsimi, plante etc., utilizată ca medicament sau preparat cosmetic.

IR, iruri, s. n. (Popular) Medicament empiric pe care îl prepară de obicei femeile de la țară din diferite grăsimi, plante etc. V. alifie. Eu am un ir bun pentru așa răni. SADOVEANU, O. VII 148. Negustor de băcan, iruri, ghileală, sulimineală. CREANGĂ, P. 112.

IR ~uri n. pop. Alifie preparată la țară din diferite grăsimi și buruieni de leac. /ung. ir

ir n. Mold. Tr. alifie: negustor de iruri CR. [Ung. IR].

ir n., pl. urĭ (ung. ir). Nord. Alifie.

IN1- Element de compunere cu sens negativ și privativ, formând substantive, adjective, verbe. [Var.: im2] – Din fr., lat. in-.

IRÍDIU s. n. Element chimic, metal greu, alb-argintiu, foarte dur, puțin ductil, cu temperatura de topire foarte înaltă, întrebuințat la confecționarea unor instrumente fizice și chirurgicale, a vârfurilor de peniță pentru stilouri sau, sub forma aliajelor cu platina, pentru cupluri termoelectrice. [Var.: irídium s. n.] – Din fr. iridium.

IRÍDIU s. n. Element chimic, metal greu, alb-argintiu, foarte dur, puțin ductil, cu temperatura de topire foarte înaltă, întrebuințat la confecționarea unor instrumente fizice și chirurgicale, a vârfurilor de peniță pentru stilouri sau, sub forma aliajelor cu platina, pentru cupluri termoelectrice. [Var.: irídium s. n.] – Din fr. iridium.

IRÍDIUM s. n. v. iridiu.

iridiu sn [At: MDT / V: ~m / Pl: ? / E: fr iridium] Element chimic, metal greu, alb-argintiu, foarte dur, puțin ductil, cu temperatura de topire foarte înaltă, folosit la confecționarea unor instrumente fizice și chirurgicale, a vârfurilor de peniță pentru stilouri sau, sub forma aliajelor cu platina, pentru cupluri termoelectrice.

IM2- Element de compunere cu sens negativ și privativ, formând substantive, adjective, verbe. [Var.: in1-] – Din fr., lat. in-.

IN1- Element de compunere cu sens negativ și privativ, formând substantive, adjective, verbe. [Var.: im2-] – Din fr., lat. in-.

IRÍDIU s. n. Metal greu, alb-argintiu, mai dur decît platina, cu temperatura de topire foarte înaltă; se întrebuințează, în stare pură, la fabricarea unor aliaje speciale. – Variantă: irídium (BARANGA, I. 169) s. n.

IRÍDIU s.n. Element chimic; metal rar, asemănător platinei, foarte dur și rezistent la acțiuni chimice. [Pron. -diu, var. iridium s.n. / < fr. iridium].

IN1/I-/IM- pref. „privativ, negativ”. (< fr. in-, im-, cf. lat. in)

IRÍDIU s. n. metal rar, asemănător platinei, dur și rezistent la acțiuni chimice. (< fr. iridium)

IRÍDIU n. Metal alb-argintiu, foarte dur, având diferite întrebuințări (la fabricarea instrumentelor chirurgicale, etaloanelor de măsurat etc.). [Sil. -diu] /<fr. iridium[1]

  1. Var. iridium (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

iridiu n. metal alb, descoperit în mineraiurile de platină.

4) *im-, pref. lat. întrebuințat în ainte de b și p îld. in și care corespunde cu rom. ne-, ca în im-berb, im-pudic, îld. ne-bărbos, ne-rușinat. În ainte de alt m cade, ca în imaculat îld. immaculat.

2) *in-, pref. lat. care corespunde cu rom. ne 2, ca lat. in-tactus, rom. ne-atins. Înainte de r și l, se preface în ir, il și apoĭ, după pronunțarea rom., se reduce la un simplu i, ca ireal, ilegal.

*irídiŭ n. (lat. științific iridium, d. lat. íris, íridis. E un cuv. făcut de chimistu englez Tennant. V. iris). Chim. Un metal argintiŭ bi- și tetravalent (descoperit la 1803) care se află într’unele minerale de platină și ale căruĭ disoluțiunĭ aŭ colorile curcubeuluĭ. Are o greutate atomică de 193.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

iridiu [diu pron. dĭu] s. n., art. iridiul; simb. Ir

irídiu s. n. [-diu pron. -diu], art. irídiul; simb. Ir[1]

  1. Var. iridium (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

IR s. v. alifie, cremă, pomadă, unguent.

ir s. v. ALIFIE. CREMĂ. POMADĂ. UNGUENT.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ir (íruri), s. n. – Pomadă, unguent. Mag. ir (Cihac, II, 509; Gáldi 93). În Trans. și Mold.

in- Pref. lat. care servește pentru a da anumitor cuvinte o valoare contrarie sau negativă, indicînd lipsa ori absența. Lat. in-. Apare numai în cuvinte neol., introduse în principal prin filieră fr., ca inaccesibil față de accesibil, inconsistență față de consistență, intolerant față de tolerant.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Ir, simbol chimic pentru iridiu.

i-, prefix cu valoare negativă (ex. ilogic, ilegitim).

IRÍDIU (< fr. {i}; {s} lat. iris, iridis „curcubeu”) s. n. Element chimic (Ir; nr. at. 77, m. at. 192,22, p. t. 2.410°C, p. f. 4.130°C); metal alb-argintiu din familia platinei, caracterizat printr-o mare duritate și rezistență chimică, întrebuințat la confecționarea termoelementelor, a creuzetelor, a etaloanelor pentru greutăți și lungimi (în aliaj cu platina), a vârfurilor de peniță pentru stilouri (în aliaj cu osmiu) etc. A fost descoperit de chimistul britanic S. Tennant în 1804.

KIM IR SEN (KIM IL SUNG) (1912-1994), om politic comunist nord-coreean. Președinte al Cabinetului de Miniștri (1948-1972). Președinte (1949-1966) și secretar general al C.C. (1966-1994) al Partidului Muncii din Coreea. Președinte al R.P.D. Coreene (1972-1994). Creatorul pe baza „ideilor ciuce” a socialismului de tip coreean. A încurajat cultul personalității sale căruia i-a dat dimensiuni paroxistice.

Intrare: ir (s.n.)
ir1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ir
  • irul
  • iru‑
plural
  • iruri
  • irurile
genitiv-dativ singular
  • ir
  • irului
plural
  • iruri
  • irurilor
vocativ singular
plural
Intrare: in (pref.)
prefix (I7-P)
  • in
prefix (I7-P)
  • im
prefix (I7-P)
  • i
prefix (I7-P)
  • ir
Intrare: iridiu
  • pronunție: iridĭu
substantiv neutru (N56)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iridiu
  • iridiul
  • iridiu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • iridiu
  • iridiului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iridium
  • iridiumul
  • iridiumu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • iridium
  • iridiumului
plural
vocativ singular
plural
Ir simbol
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • Ir
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ir, irurisubstantiv neutru

  • 1. popular Alifie pe care o prepară femeile la țară din diferite grăsimi, plante etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Eu am un ir bun pentru așa răni. SADOVEANU, O. VII 148. DLRLC
    • format_quote Negustor de băcan, iruri, ghileală, sulimineală. CREANGĂ, P. 112. DLRLC
etimologie:

inprefix

  • 1. Element de compunere cu sens negativ și privativ, formând substantive, adjective, verbe. DEX '09 DEX '98 MDN '00
etimologie:

iridiusubstantiv neutru

  • 1. Element chimic, metal greu, alb-argintiu, foarte dur, puțin ductil, cu temperatura de topire foarte înaltă, întrebuințat la confecționarea unor instrumente fizice și chirurgicale, a vârfurilor de peniță pentru stilouri sau, sub forma aliajelor cu platina, pentru cupluri termoelectrice. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • comentariu simbol Ir DOOM 2
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.