2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTERPÚNERE, interpuneri, s. f. Faptul de a (se) interpune.V. interpune.

INTERPÚNERE, interpuneri, s. f. Faptul de a (se) interpune.V. interpune.

interpunere sf [At: DA / Pl: ~ri / E: interpune] 1 Mijlocire între două persoane (pentru realizarea unei înțelegeri) Si: intermediere, interpus1 (1), intervenție, mediere. 2 Intervenție (nedorită) în relațiile dintre două persoane Si: interpus1 (2). 3 Așezare a ceva între două momente, obiecte etc. Si: interpus1 (3).

INTERPÚNERE s.f. Acțiunea de a (se) interpune și rezultatul ei. [< interpune].

INTERPÚNERE s. f. acțiunea de a (se) interpune. ♦ ~ de persoane = încheiere a unui act juridic între alte persoane decât cele indicate de părți. (< interpune)

INTERPÚNE, interpún, vb. III. Refl. A interveni ca mijlocitor între două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere); a mijloci. ♦ A se amesteca în relațiile dintre două persoane. ♦ Tranz. A pune ceva între... – Din lat. interponere (după pune).

INTERPÚNE, interpún, vb. III. Refl. A interveni ca mijlocitor între două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere); a mijloci. ♦ A se amesteca în relațiile dintre două persoane. ♦ Tranz. A pune ceva între... – Din lat. interponere (după pune).

interpune [At: MAIORESCU. D. IV, 288 / Pzi: interpun / E: lat interponere] 1 vr A interveni ca mijlocitor între două persoane spre a le face să ajungă la o înțelegere Si: a intermedia, a mijloci. 2 vr A se amesteca în relațiile dintre două persoane. 3-4 vtr A (se) pune ceva între două momente, obiecte etc.

INTERPÚNE, interpún, vb. III. Refl. 1. A interveni ca mijlocitor între două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere); a mijloci. Mi-am dat seama... că interpunîndu-mă între patron și muncitori, ca om al patronului, trădam cauza muncitorească. DEMETRIUS, C. 51. 2. A se amesteca în relațiile dintre două persoane.

INTERPÚNE vb. III. 1. tr., refl. A pune, a se depune ceva între (două obiecte, două momente etc.). 2. refl. A mijloci. ♦ A se amesteca în raporturile, în legăturile dintre mai multe persoane. [P.i. interpún. / cf. lat. interpono, fr. interposer, după pune].

INTERPÚNE vb. I. tr., refl. a (se) pune între..., a (se) intercala. II. refl. a mijloci. ◊ a se amesteca în raporturile dintre două persoane. (după lat. interponere)

A SE INTERPÚNE mă interpún intranz. 1) A interveni între două persoane pentru a le aduce la o înțelegere. 2) A se amesteca în relațiile dintre două persoane. /<lat. interponere

A INTERPÚNE interpún tranz. A pune între două lucruri sau ființe pentru a modifica mediul. /<lat. interponere

interpune v. 1. a (se) pune între; 2. fig. a tace să intervie: a interpune autoritatea sa; 3. fig. a interveni ca mijlocitor.

*interpún, -pús, a -púne v. tr. (lat. inter-póno, -pónere. V. pun). Pun între: a interpune o lumînare între doŭă planurĭ. Fig. Fac să intervină: interpun autoritatea mea ca să înceteze dezordinea. V. refl. Mă pun între. Fig. Intervin ca mediator: mă interpun între doĭ adversarĭ. – Rar și întrepun.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

interpúnere s. f., g.-d. art. interpúnerii; pl. interpúneri

interpúnere s. f., g.-d. art. interpúnerii; pl. interpúneri

interpúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. interpún, 2 sg. interpúi, 1 pl. interpúnem; conj. prez. 3 să interpúnă; ger. interpunấnd; part. interpús


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INTERPUNE vb. a intermedia, a media, a mijloci, (rar) a negocia.

arată toate definițiile

Intrare: interpunere
interpunere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • interpunere
  • interpunerea
plural
  • interpuneri
  • interpunerile
genitiv-dativ singular
  • interpuneri
  • interpunerii
plural
  • interpuneri
  • interpunerilor
vocativ singular
plural
Intrare: interpune
verb (VT637)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • interpune
  • interpunere
  • interpus
  • interpusu‑
  • interpunând
  • interpunându‑
singular plural
  • interpune
  • interpuneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • interpun
(să)
  • interpun
  • interpuneam
  • interpusei
  • interpusesem
a II-a (tu)
  • interpui
(să)
  • interpui
  • interpuneai
  • interpuseși
  • interpuseseși
a III-a (el, ea)
  • interpune
(să)
  • interpu
  • interpuie
  • interpunea
  • interpuse
  • interpusese
plural I (noi)
  • interpunem
(să)
  • interpunem
  • interpuneam
  • interpuserăm
  • interpuseserăm
  • interpusesem
a II-a (voi)
  • interpuneți
(să)
  • interpuneți
  • interpuneați
  • interpuserăți
  • interpuseserăți
  • interpuseseți
a III-a (ei, ele)
  • interpun
(să)
  • interpu
  • interpuie
  • interpuneau
  • interpuseră
  • interpuseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

interpunere

  • 1. Faptul de a (se) interpune.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.1. Interpunere de persoane = încheiere a unui act juridic între alte persoane decât cele indicate de părți.
      surse: MDN '00

etimologie:

  • vezi interpune
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

interpune

  • 1. A interveni ca mijlocitor între două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere).
    exemple
    • Mi-am dat seama... că interpunîndu-mă între patron și muncitori, ca om al patronului, trădam cauza muncitorească. DEMETRIUS, C. 51.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A se amesteca în relațiile dintre două persoane.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.2. tranzitiv A pune ceva între...
      surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: intercala

etimologie:

  • limba latină interponere (după pune).
    surse: DEX '09 DEX '98 DN