interogatoriu sn [At: MAIORESCU, D. II, 33 / V: ~tor, (pop) ~triga~ / Pl: ~ii / E: fr interrogatoire] 1 (Jur; șîe a lua un ~) Totalitate a întrebărilor puse de un judecător unei părți implicate într-un proces, care contribuie la rezolvarea cazului. 2 (Ccr) Act în care este consemnat interogatoriul (1). 3 Totalitate a întrebărilor pe care un organ polițienesc le pune unui suspect. 4 (Fam; pex) Întrebări puse de un superior inferiorului, pentru a afla adevărul despre un fapt.

INTEROGATORIU, interogatorii, s. n. (Adesea în construcție cu verbele «a lua», «a răspunde», «a supune») Totalitatea întrebărilor puse de judecător unei părți implicate într-un proces; actul în care sînt consemnate întrebările și răspunsurile. După interogatorii și cercetări, Șincai este pus în fiare și aruncat într-o închisoare, la Aiud, destinată pentru iobagi. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2908. La interogatoriile care li s-au luat, Horia și Cloșca sfidau autoritățile. Ist. R.P.R. 278.

INTEROGATORIU s.n. Totalitatea întrebărilor puse de către judecător unei părți implicate în proces și a răspunsurilor date de acesta; actul care consemnează aceste întrebări și răspunsuri. [Pron. -riu. / cf. fr. interrogatoire, it. interrogatorio].

INTEROGATORIU s. n. totalitatea întrebărilor puse de către judecător unei părți implicate în proces și a răspunsurilor date; actul care consemnează. (< fr. interrogatoire)

INTEROGATORIU ~i n. 1) Totalitate a întrebărilor puse unui inculpat sau împricinat și a răspunsurilor la ele în cadrul unui proces judecătoresc. 2) Document în care se înregistrează aceste întrebări și răspunsuri. /<lat. interrogatorius, fr. interrogatoire

interogatoriu n. 1. totalitatea chestiunilor judecătorului și a răspunsurilor acuzatului; 2. proces-verbal ce le conține.

*interogatóriŭ n. (fr. interrogatoire, d. lat. inter-rogatorius, interogativ. V. rogatoriŭ). Totalitatea întrebărilor puse de un magistrat unuĭ acuzat și răspunsurile luĭ: a supune pe cineva unuĭ interogatoriŭ. Procesu-verbal care conține aceste întrebărĭ și răspunsurĭ: acuzatu a semnat interogatoriu luĭ. – Și -tor, pl. -oare.

interogator², ~oare a [At: DA ms / Pl: ~i, ~oare / E: fr interrogateur] (Înv) Interogativ (1).

interogator¹ sn vz interogatoriu

interogatoriu [riu pron. rĭu] s. n., art. interogatoriul; pl. interogatorii, art. interogatoriile (desp. -ri-i-)

interogatoriu [riu pron. rĭu] s. n., art. interogatoriul; pl. interogatorii, art. interogatoriile (-ri-i-)

interogatoriu s. n. [-riu pron. -riu], art. interogatoriul; pl. interogatorii, art. interogatoriile (sil. -ri-i-)

interogatoriu

interogatoriu, -rii.

INTEROGATORIU s. (JUR.) (înv.) tacrir.

INTEROGATORIU s. (JUR.) (înv.) tacrir.