*interogatóriŭ n. (fr. interrogatoire, d. lat. inter-rogatorius, interogativ. V. rogatoriŭ). Totalitatea întrebărilor puse de un magistrat unuĭ acuzat și răspunsurile luĭ: a supune pe cineva unuĭ interogatoriŭ. Procesu-verbal care conține aceste întrebărĭ și răspunsurĭ: acuzatu a semnat interogatoriu luĭ. – Și -tor, pl. -oare.