interogare sf [At: DA ms / Pl: ~gări / E: interoga] 1 Adresare cuiva de întrebări insistente Si: chestionare, interogat¹ (1), interogație (1). 2 (Jur) Adresare de întrebări unui inculpat sau unui martor Si: interogat¹ (2), interogație (2). 3 Supunere la un interogatoriu (3) Si: interogat¹ (3), interogație (3). 4 Examinare prin întrebări a unui elev, student, candidat etc. pentru a-i evalua nivelul cunoștințelor Si: interogat¹ (4), interogație (4). 5 (Ccr) Întrebare. 6 (Ccr) Cercetare.

INTEROGARE, interogări, s. f. Acțiunea de a interoga; întrebare, chestionare. Interogarea candidaților.

INTEROGARE s.f. Acțiunea de a interoga; interogație. [< interoga].

interoga vt [At: DA / Pzi: ~ghez / E: fr interroger, lat interrogare] 1 A pune cuiva întrebări insistente Si: a chestiona. 2 (Jur) A pune întrebări unui martor sau inculpat. 3 (Spc) A supune la un interogatoriu (3). 4 A examina (prin întrebări) un elev, student, candidat etc. pentru a-i evalua nivelul cunoștințelor.

INTEROGA, interoghez, vb. I. Tranz. (Cu privire la acuzați, la martori) A supune unui interogatoriu; p. ext. (glumeț) a pune cuiva întrebări insistente. ♦ (Cu privire la elevi) A examina, a chestiona.

INTEROGA vb. I. tr. A pune întrebări; a examina (elevi). ♦ A supune (pe cineva) la interogatoriu. [P.i. 3,6 -ghează. / < lat., it. interrogare, fr. interroger].

INTEROGA vb. tr. 1. a pune întrebări; a examina (elevi, studenți). 2. a supune unui interogatoriu. (< fr. interroger, lat. interrogare)

A INTEROGA ~ghez tranz. 1) (persoane) A determina să răspundă asupra unei probleme; a întreba; a chestiona. 2) (martori, inculpați) A supune la un interogatoriu; a chestiona. 3) (elevi sau studenți) A supune unui examen oral; a întreba; a asculta; a examina. /<fr. interroger, lat. interrogare

interogà v. Jur. a adresa cuiva una sau mai multe întrebări.

*interóg, a -á v. tr. (lat. intér-rogo, -rogáre, de unde vine și întreb. – Se conjugă ca ab-rog). Adresez întrebărĭ cuĭva cercetîndu-l: a interoga un inculpat. Examinez un candidat ca să văd ce știe.

*interogațiúne f. (lat. inter-rogátio, -ónis). Acțiunea de a interoga, întrebare. Ret. O figură pin care întrebĭ, ca: Dar unde trăim? – Și -áție și -áre. V. retorică.

interogare s. f., g.-d. art. interogării; pl. interogări

interogare s. f., g.-d. art. interogării; pl. interogări

interogare s. f., g.-d. art. interogării; pl. interogări

interoga (a ~) (a chestiona) vb., ind. prez. 1 sg. interoghez, 3 interoghează; conj. prez. 1 sg. să interoghez, 3 să interogheze (~ pe cineva despre ceva)

interoga (a ~) vb., ind. prez. 3 interoghează

interoga vb., ind. prez. 1 sg. interoghez, 3 sg. și pl. interoghează

interoghez, -ghează 3. corectat(ă)

INTEROGARE s. v. ascultare.

INTEROGARE s. ascultare, chestionare, examinare, (înv.) procitanie. (~ a unui elev.)

INTEROGA vb. 1. v. întreba. 2. v. asculta.

INTEROGA vb. 1. a chestiona, a întreba, (pop.) a ispiti, (fig.) a descoase. (A ~ pe cineva despre ceva.) 2. a asculta, a chestiona, a examina, a întreba, (înv.) a prociti. (A ~ un elev.)

INTEROGÁ (< fr., lat.) vb. I tranz. A supune pe cineva la un interogatoriu; p. ext. a pune cuiva întrebări insistente. ◊ (INFORM.) A interoga o bancă de date = a formula întrebări ale căror răspunsuri pot fi date pe baza informațiilor conținute în banca de date.