14 definiții pentru intermitent

INTERMITÉNT, -Ă, intermitenți, -te, adj. Care încetează și reîncepe la anumite intervale, care acționează cu întreruperi; discontinuu. ♦ (Adverbial) Din când în când, la anumite intervale. – Din fr. intermittent, lat. intermittens, -ntis.

INTERMITÉNT, -Ă, intermitenți, -te, adj. Care încetează și reîncepe la anumite intervale, care acționează cu întreruperi; discontinuu. ♦ (Adverbial) Din când în când, la anumite intervale. – Din fr. intermittent, lat. intermittens, -ntis.

INTERMITÉNT, -Ă, intermitenți, -te, adj. Care încetează sau se întrerupe pentru un timp, apoi își reia mersul, mișcarea sau desfășurarea; care acționează cu întreruperi. În alt compartiment, tot cu baie... doi urși polari fac o hidroterapie intermitentă și apoi ore întregi... fac ocolul bazinului. ANGHEL, PR. 114. ♦ (Adverbial) Din cînd în cînd. Era însă în ochii aceia ceva deosebit, o bucurie care scînteia spre străin, intermitent. SADOVEANU, Z. C. 140. Pe undeva, pe aproape, Pe unde noaptea se aud intermitent Loviri de sape. CAMIL PETRESCU, V. 67.

intermitént adj. m., pl. intermiténți; f. intermiténtă, pl. intermiténte

intermitént adj. m., pl. intermiténți, f. sg. intermiténtă, pl. intermiténte

INTERMITÉNT adj. 1. discontinuu. (Proces, fenomen ~.) 2. întrerupt, întretăiat, (fig.) rupt. (Plâns.~; respirație ~.) 3. v. ritmic.

Intermitent ≠ încontinuu, neîntrerupt

INTERMITÉNT, -Ă adj. Care încetează și reîncepe la anumite intervale; cu întreruperi. ♦ adv. Din când în când. [Cf. fr. intermittent, it. intermittente].

INTERMITÉNT, -Ă adj. care încetează și reîncepe la anumite intervale; cu întreruperi, discontinuu. ◊ (adv.) din când în când. (< fr. intermittent, lat. intermittens)

intermitent a. care încetează și reîncepe la intervale: friguri intermitente.

*intermitént, -ă adj. (lat. inter-mittens, -éntis, part. d. inter-mittere, a întrerupe). Care dispare și ĭar se arată: izvor intermitent, frigurĭ intermitente (palustre). Puls intermitent, care bate iregular. Adv. Se arată intermitent.

INTERMITÉN/T ~tă (~ți, ~te) și adverbial Care încetează și reîncepe la anumite intervale; cu întreruperi; discontinuu. /<fr. intermittent, lat. intermittens, ~ntis


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

INTERMITÉNT adj. 1. discontinuu. (Proces, fenomen ~.) 2. întrerupt, întretăiat, (fig.) rupt. (Plîns ~; respirație ~.) 3. ritmic, sacadat, (fig.) rupt. (Ton ~; mișcări ~.)

intermitént, -ă s.m.f. Persoană care nu lucrează regulat într-un anumit serviciu ◊ „[...] Greva «intermitenților spectacolului» care sunt artiști dar și tehnicieni [...]” R.l. 23 X 92 p. 4 (din fr. intermittent; DEX – adj.)

Intrare: intermitent
intermitent adjectiv

Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular intermitent intermitentul intermitentă intermitenta
plural intermitenți intermitenții intermitente intermitentele
genitiv-dativ singular intermitent intermitentului intermitente intermitentei
plural intermitenți intermitenților intermitente intermitentelor
vocativ singular
plural