2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INSULTÁRE, insultări, s. f. Acțiunea de a insulta și rezultatul ei; insultă. – V. insulta.

INSULTÁRE, insultări, s. f. Acțiunea de a insulta și rezultatul ei; insultă. – V. insulta.

insultare sf [At: DA ms / Pl: ~tări / E: insulta] 1 Ofensare a unei persoane Si: insultat1. 2-3 (Ccr) Insultă (1-2).

INSULTÁRE, insultări, s. f. Acțiunea de a insulta și rezultatul ei; insultă.

INSULTÁRE s.f. Acțiunea de a insulta și rezultatul ei; jignire. [< insulta].

INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

insulta vt [At: MAIORESCU, D. IV, 502 / Pzi: insult, (rar) ~tez / E: lat insulto, -are, fr insulter, it insultare] A jigni (5) pe cineva Si: (iuz) a insultarisi, (frr) a invectiva.

INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva (prin vorbe sau fapte) o insultă; a ocărî, a ofensa, a jigni. M-a insultat!... Ai să te duci imediat să-i ceri socoteală. ARGHEZI, P. T. 132. ◊ Fig. Și ale bătrîneței albi plete insultînd. BOLINTINEANU, O. 203.

INSULTÁ vb. I. tr. A aduce (cuiva) o insultă; a jigni. [P.i. insúlt, 3,6 -tă. / < fr. insulter, cf. lat. insultare].

INSULTÁ vb. tr. a aduce (cuiva) o insultă; (fig.) a brava cu insolență. (< fr. insulter)

A INSULTÁ insúlt tranz. (persoane) A trata cu insulte; a înjosi prin vorbe sau prin purtare nedemnă; a jigni; a ofensa. /<fr. insulter, lat. insultare

insultà v. a ocărî cu fapta sau cu vorba, a ofensa pe față.

*insúlt, a v. tr. (lat. in-sultare, d. saltare, a sălta. V. exult, re-zult). Ultragiez, spun cuĭva cuvinte injurioase. Fig. Fam. Acest orator insultă auzu oamenilor, vorbește foarte prost.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

insultáre s. f., g.-d. art. insultắrii; pl. insultắri

insultáre s. f., g.-d. art. insultării; pl. insultări

insultá (a ~) vb., ind. prez. 3 insúltă

insultá vb., ind. prez. 1 sg. insúlt, 3 sg. și pl. insúltă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INSULTARE s. jignire, ofensare, ultragiere, (livr.) vexare, (fig.) rănire, (livr. fig.) lezare.

arată toate definițiile

Intrare: insultare
insultare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • insultare
  • insultarea
plural
  • insultări
  • insultările
genitiv-dativ singular
  • insultări
  • insultării
plural
  • insultări
  • insultărilor
vocativ singular
plural
Intrare: insulta
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • insulta
  • insultare
  • insultat
  • insultatu‑
  • insultând
  • insultându‑
singular plural
  • insultă
  • insultați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • insult
(să)
  • insult
  • insultam
  • insultai
  • insultasem
a II-a (tu)
  • insulți
(să)
  • insulți
  • insultai
  • insultași
  • insultaseși
a III-a (el, ea)
  • insultă
(să)
  • insulte
  • insulta
  • insultă
  • insultase
plural I (noi)
  • insultăm
(să)
  • insultăm
  • insultam
  • insultarăm
  • insultaserăm
  • insultasem
a II-a (voi)
  • insultați
(să)
  • insultați
  • insultați
  • insultarăți
  • insultaserăți
  • insultaseți
a III-a (ei, ele)
  • insultă
(să)
  • insulte
  • insultau
  • insulta
  • insultaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

insultare

etimologie:

  • vezi insulta
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

insulta

etimologie: