INSTRUIT, -Ă, instruiți, -te, adj. 1. Învățat², cult², cultivat. 2. (Mil.) Care și-a însușit cunoștințe de teorie și practică militară. – V. instrui. Cf. fr. instruit.

instruit, ~ă a [At: ODOBESCU, S. II, 262 / Pl: ~iți, ~e / E: instrui] 1 (D. oameni) Care este bine pregătit într-un domeniu. 2 (D. oameni) Care posedă cunoștințe de cultură generală. 3 (D. ostași) Care și-a însușit cunoștințele de teorie și practică militară. 4 (Jur) Anchetat².

INSTRUIT, -Ă, instruiți, -te, adj. 1. Învățat², cult², cultivat. 2. (Despre ostași) Care și-a însușit cunoștințe de teorie și practică militară. – V. instrui. Cf. fr. instruit.

INSTRUIT, -Ă, instruiți, -te, adj. 1. Care are multe cunoștințe, învățat, cultivat, cult. Formarea unor oameni dezvoltați multilateral, cu o înaltă conștiință, culți și instruiți, militanți activi ai dezvoltării sociale, constituie una din cele trei condiții preliminare principale pentru înfăptuirea societății comuniste. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 3. Noțiunile «deal» și «munte» se confundă ușor, lucru firesc chiar pentru psihologia mai complicată a oamenilor instruiți. IORDAN, N. L. 10. Instruitul și activul nostru coleg... Esarcu. ODOBESCU, S. II 262. 2. (Despre soldați) Care și-a însușit cunoștințele de teorie și practică militară.

INSTRUIT adj. 1. Învățat, cult. 2. (Mil.; despre ostași) Care și-a însușit cunoștințele de teorie și practică militară. [Pron. -tru-it. / cf. fr. instruit].

INSTRUIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A INSTRUI și A SE INSTRUI. 2) Care denotă o instruire solidă; cu multă știință de carte; învățat. /v. a (se) instrui

instruit a. care a studiat, care are instrucțiune.

*instruít, -ă adj. Care are instrucțiune, învățat.

INSTRUI, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

instrua v vz instrui

instrui [At: ODOBESCU, S. III, 11 / V: (înv) ~ua, (reg) inștrua / Pzi: ~iesc / E: fr instruire] 1-2 vtr A (se) pregăti într-un domeniu Si: a învăța. 3 vr A-și dezvolta cultura generală. 4 vt A pregăti ostașii în vederea însușirii teoriei și practicii militare. 5 vt (Jur) A ancheta, culegând probe, mărturii etc.

INSTRUI, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii în vederea însușirii teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

INSTRUI, instruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învăța (pe cineva), a da (cuiva) învățătură; a transmite (cuiva) cunoștințe, a pregăti (pe cineva) într-un domeniu oarecare. V. iniția, lumina. Fiecare scriitor are în grija lui patru-cinci tineri scriitori, fiecare îi instruiește și răspunde de ei. SAHIA, U.R.S.S. 195. ♦ Refl. A căpăta cunoștințe, a învăța. El pierde cea mai bună ocaziune de a se instrui. ODOBESCU, S. III 11. 2. (Cu privire la soldați) A pregăti în vederea însușirii teoriei și practicii militare. 3. (Cu privire la afaceri judiciare, penale sau la persoanele implicate) A cerceta, a ancheta, confruntînd, culegînd probe, examinînd.

INSTRUI vb. IV. tr. 1. A învăța, a furniza cunoștințe (cuiva) într-un anumit domeniu. ♦ refl. A-și îmbogăți cunoștințele, a învăța. 2. A face instrucția unui proces. [Pron. -stru-i, p. i. -iesc, conj. -iască. / < fr. instruire].

INSTRUI vb. I. tr., refl. a (se) pregăti într-un anumit domeniu, a(-și) îmbogăți cunoștințele, a învăța. II. tr. 1. a transmite ostașilor cunoștințele de teorie și practică militară. 2. (jur.) a face instrucția unui proces. (< fr. instruire, lat. instruere)

A INSTRUI ~iesc tranz. 1) (persoane) A pune în posesia unor cunoștințe noi; a face să capete cunoștințe și/sau deprinderi într-un domeniu oarecare; a învăța; a cultiva; a pregăti; a prepara. 2) (militari) A pregăti după un program special în vederea însușirii teoriei și practicii militare. 3) (cazuri, persoane) A supune unei anchete; a cerceta în prealabil. [Sil. in-stru-] /<fr. instruire, lat. instruere

A SE INSTRUI mă ~iesc intranz. A-și îmbogăți cunoștințele și/sau experiența; a se cultiva. [Sil. in-stru-] /<fr. instruire, lat. instruere

instruì v. 1. a da lecțiuni, a învăța pe altul: instruiți tinerimea; 2. a înștiința, a informa: e instruit de ceea ce se petrece; 3. Jur. a culege probe, a interoga pe cei preveniți, a pune o cauză în stare de a fi judecată; 4. a dobândi instrucțiune.

*instruĭésc, a -í v. tr. (lat. in-struo, -strúere; it. instruisco, -íre. V. con-struĭésc, distrug, industrie, ob-struĭez, structură). Învăț, daŭ lecțiunĭ: a instrui niște elevĭ. Învăț, dresez: a instrui un cal. Informez: instruește-mă de ceĭa ce se petrece. Jur. A instrui o cauză, o afacere, a o examina, a o cerceta în ainte de a fi judecată.

instrui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiesc, 3 sg. instruiește, imperf. 1 instruiam; conj. prez. 1 sg. să instruiesc, 3 să instruiască corectat(ă)

instrui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiesc, imperf. 3 sg. instruia; conj. prez. 3 să instruiască

instrui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiesc, imperf. 3 sg. instruia; conj. prez. 3 sg. și pl. instruiască

instrui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiesc, conj. instruiască)

INSTRUIT adj. v. cult.

INSTRUIT adj. citit, cult, cultivat, educat, învățat, (rar) școlit, (înv.) pedepsit, politicit, spudaxit, sufletesc. (Tînăr ~.)

Instruit ≠ neinstruit

INSTRUI vb. 1. a învăța, (rar) a școli, (înv.) a certa, a mustrui, a muștrului, a pedepsi. (A ~ elevii.) 2. v. culturaliza. 3. v. studia. 4. a citi, a se cultiva. (Se ~ sistematic.) 5. a (se) iniția, a (se) învăța. (A ~ pe cineva într-o disciplină.) 6. v. pregăti. 7. (MIL.) (înv.) a șmotri. (A ~ ostașii.) 8. v. ancheta.

INSTRUI vb. 1. a învăța, (rar) a școli, (înv.) a certa, a mustrui, a muștrului, a pedepsi. (A ~ elevii.) 2. a culturaliza. (A ~ masele.) 3. a învăța, a studia, (înv. și reg.) a se pricopsi. (Se ~ mult.) 4. a citi, a se cultiva. (Se ~ sistematic.) 5. a (se) iniția, a (se) învăța. (A ~ pe cineva într-o disciplină.) 6. a îndruma, a pregăti. (O ~ pentru viața de gospodină.) 7. (MIL.) (înv.) a șmotri. (A ~ ostașii.) 8. (JUR.) a ancheta, a cerceta. (A ~ un caz penal.)

Chague enfant qu’on enseigne est un homme qu’on gagne (fr. „Fiecare copil pe care-l instruim este un om pe care-l cîștigăm”) – vibrantă pledoarie pentru învățătură, pentru educație, o găsim în culegerea Les guatre vents de l’esprit (Cele patru vînturi ale spiritului: satira, drama, poezia și romanul) de Victor Hugo. Vezi expresia din familia aceleiași idei: litera D – Docendo discitur, ceea ce face dovada că oameni iluștri de pretutindeni și din toate timpurile au prețuit în chip deosebit rolul cărții, însemnătatea învățăturii. LIT.