2 intrări

28 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INSTRUÍT, -Ă, instruiți, -te, adj. 1. Învățat2, cult2, cultivat. 2. (Mil.) Care și-a însușit cunoștințe de teorie și practică militară. – V. instrui. Cf. fr. instruit.

instruit, ~ă a [At: ODOBESCU, S. II, 262 / Pl: ~iți, ~e / E: instrui] 1 (D. oameni) Care este bine pregătit într-un domeniu. 2 (D. oameni) Care posedă cunoștințe de cultură generală. 3 (D. ostași) Care și-a însușit cunoștințele de teorie și practică militară. 4 (Jur) Anchetat2.

INSTRUÍT, -Ă, instruiți, -te, adj. 1. Învățat2, cult2, cultivat. 2. (Despre ostași) Care și-a însușit cunoștințe de teorie și practică militară. – V. instrui. Cf. fr. instruit.

INSTRUÍT, -Ă, instruiți, -te, adj. 1. Care are multe cunoștințe, învățat, cultivat, cult. Formarea unor oameni dezvoltați multilateral, cu o înaltă conștiință, culți și instruiți, militanți activi ai dezvoltării sociale, constituie una din cele trei condiții preliminare principale pentru înfăptuirea societății comuniste. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 3. Noțiunile «deal» și «munte» se confundă ușor, lucru firesc chiar pentru psihologia mai complicată a oamenilor instruiți. IORDAN, N. L. 10. Instruitul și activul nostru coleg... Esarcu. ODOBESCU, S. II 262. 2. (Despre soldați) Care și-a însușit cunoștințele de teorie și practică militară.

INSTRUÍT adj. 1. Învățat, cult. 2. (Mil.; despre ostași) Care și-a însușit cunoștințele de teorie și practică militară. [Pron. -tru-it. / cf. fr. instruit].

INSTRUÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A INSTRUI și A SE INSTRUI. 2) Care denotă o instruire solidă; cu multă știință de carte; învățat. /v. a (se) instrui

instruit a. care a studiat, care are instrucțiune.

*instruít, -ă adj. Care are instrucțiune, învățat.

INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

instrui [At: ODOBESCU, S. III, 11 / V: (înv) ~ua, (reg) inștrua / Pzi: ~iesc / E: fr instruire] 1-2 vtr A (se) pregăti într-un domeniu Si: a învăța. 3 vr A-și dezvolta cultura generală. 4 vt A pregăti ostașii în vederea însușirii teoriei și practicii militare. 5 vt (Jur) A ancheta, culegând probe, mărturii etc.

INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva. 2. Tranz. A pregăti ostașii în vederea însușirii teoriei și practicii militare. 3. Tranz. (Jur.) A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). – Din fr. instruire, lat. instruere.

INSTRUÍ, instruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A învăța (pe cineva), a da (cuiva) învățătură; a transmite (cuiva) cunoștințe, a pregăti (pe cineva) într-un domeniu oarecare. V. iniția, lumina. Fiecare scriitor are în grija lui patru-cinci tineri scriitori, fiecare îi instruiește și răspunde de ei. SAHIA, U.R.S.S. 195. ♦ Refl. A căpăta cunoștințe, a învăța. El pierde cea mai bună ocaziune de a se instrui. ODOBESCU, S. III 11. 2. (Cu privire la soldați) A pregăti în vederea însușirii teoriei și practicii militare. 3. (Cu privire la afaceri judiciare, penale sau la persoanele implicate) A cerceta, a ancheta, confruntînd, culegînd probe, examinînd.

INSTRUÍ vb. IV. tr. 1. A învăța, a furniza cunoștințe (cuiva) într-un anumit domeniu. ♦ refl. A-și îmbogăți cunoștințele, a învăța. 2. A face instrucția unui proces. [Pron. -stru-i, p. i. -iesc, conj. -iască. / < fr. instruire].

INSTRUÍ vb. I. tr., refl. a (se) pregăti într-un anumit domeniu, a(-și) îmbogăți cunoștințele, a învăța. II. tr. 1. a transmite ostașilor cunoștințele de teorie și practică militară. 2. (jur.) a face instrucția unui proces. (< fr. instruire, lat. instruere)

A SE INSTRUÍ mă ~iésc intranz. A-și îmbogăți cunoștințele și/sau experiența; a se cultiva. [Sil. in-stru-] /<fr. instruire, lat. instruere

A INSTRUÍ ~iésc tranz. 1) (persoane) A pune în posesia unor cunoștințe noi; a face să capete cunoștințe și/sau deprinderi într-un domeniu oarecare; a învăța; a cultiva; a pregăti; a prepara. 2) (militari) A pregăti după un program special în vederea însușirii teoriei și practicii militare. 3) (cazuri, persoane) A supune unei anchete; a cerceta în prealabil. [Sil. in-stru-] /<fr. instruire, lat. instruere

instruì v. 1. a da lecțiuni, a învăța pe altul: instruiți tinerimea; 2. a înștiința, a informa: e instruit de ceea ce se petrece; 3. Jur. a culege probe, a interoga pe cei preveniți, a pune o cauză în stare de a fi judecată; 4. a dobândi instrucțiune.

*instruĭésc, a v. tr. (lat. in-struo, -strúere; it. instruisco, -íre. V. con-struĭésc, distrug, industrie, ob-struĭez, structură). Învăț, daŭ lecțiunĭ: a instrui niște elevĭ. Învăț, dresez: a instrui un cal. Informez: instruește-mă de ceĭa ce se petrece. Jur. A instrui o cauză, o afacere, a o examina, a o cerceta în ainte de a fi judecată.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

instrui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiesc, imperf. 3 sg. instruia; conj. prez. 3 să instruiască

instruí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiésc, imperf. 3 sg. instruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. instruiáscă

instrui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. instruiesc, conj. instruiască)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

INSTRUIT adj. citit, cult, cultivat, educat, învățat, (rar) școlit, (înv.) pedepsit, politicit, spudaxit, sufletesc. (Tînăr ~.)

INSTRUÍ vb. 1. a învăța, (rar) a școli, (înv.) a certa, a mustrui, a muștrului, a pedepsi. (A ~ elevii.) 2. v. culturaliza. 3. v. studia. 4. a citi, a se cultiva. (Se ~ sistematic.) 5. a (se) iniția, a (se) învăța. (A ~ pe cineva într-o disciplină.) 6. v. pregăti. 7. (MIL.) (înv.) a șmotri. (A ~ ostașii.) 8. v. ancheta.

INSTRUI vb. 1. a învăța, (rar) a școli, (înv.) a certa, a mustrui, a muștrului, a pedepsi. (A ~ elevii.) 2. a culturaliza. (A ~ masele.) 3. a învăța, a studia, (înv. și reg.) a se pricopsi. (Se ~ mult.) 4. a citi, a se cultiva. (Se ~ sistematic.) 5. a (se) iniția, a (se) învăța. (A ~ pe cineva într-o disciplină.) 6. a îndruma, a pregăti. (O ~ pentru viața de gospodină.) 7. (MIL.) (înv.) a șmotri. (A ~ ostașii.) 8. (JUR.) a ancheta, a cerceta. (A ~ un caz penal.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Chague enfant qu’on enseigne est un homme qu’on gagne (fr. „Fiecare copil pe care-l instruim este un om pe care-l cîștigăm”) – vibrantă pledoarie pentru învățătură, pentru educație, o găsim în culegerea Les guatre vents de l’esprit (Cele patru vînturi ale spiritului: satira, drama, poezia și romanul) de Victor Hugo. Vezi expresia din familia aceleiași idei: litera D – Docendo discitur, ceea ce face dovada că oameni iluștri de pretutindeni și din toate timpurile au prețuit în chip deosebit rolul cărții, însemnătatea învățăturii. LIT.

Intrare: instruit
instruit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • instruit
  • instruitul
  • instruitu‑
  • instrui
  • instruita
plural
  • instruiți
  • instruiții
  • instruite
  • instruitele
genitiv-dativ singular
  • instruit
  • instruitului
  • instruite
  • instruitei
plural
  • instruiți
  • instruiților
  • instruite
  • instruitelor
vocativ singular
plural
Intrare: instrui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • instrui
  • instruire
  • instruit
  • instruitu‑
  • instruind
  • instruindu‑
singular plural
  • instruiește
  • instruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • instruiesc
(să)
  • instruiesc
  • instruiam
  • instruii
  • instruisem
a II-a (tu)
  • instruiești
(să)
  • instruiești
  • instruiai
  • instruiși
  • instruiseși
a III-a (el, ea)
  • instruiește
(să)
  • instruiască
  • instruia
  • instrui
  • instruise
plural I (noi)
  • instruim
(să)
  • instruim
  • instruiam
  • instruirăm
  • instruiserăm
  • instruisem
a II-a (voi)
  • instruiți
(să)
  • instruiți
  • instruiați
  • instruirăți
  • instruiserăți
  • instruiseți
a III-a (ei, ele)
  • instruiesc
(să)
  • instruiască
  • instruiau
  • instrui
  • instruiseră
instrua
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

instruit, instruiadjectiv

  • 1. Cult, cultivat, învățat. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Formarea unor oameni dezvoltați multilateral, cu o înaltă conștiință, culți și instruiți, militanți activi ai dezvoltării sociale, constituie una din cele trei condiții preliminare principale pentru înfăptuirea societății comuniste. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 3. DLRLC
    • format_quote Noțiunile «deal» și «munte» se confundă ușor, lucru firesc chiar pentru psihologia mai complicată a oamenilor instruiți. IORDAN, N. L. 10. DLRLC
    • format_quote Instruitul și activul nostru coleg... Esarcu. ODOBESCU, S. II 262. DLRLC
  • 2. (termen) militar Care și-a însușit cunoștințe de teorie și practică militară. DEX '09 DLRLC DN
etimologie:

instrui, instruiescverb

  • 1. tranzitiv reflexiv A (se) pregăti într-un domeniu; a se cultiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Fiecare scriitor are în grija lui patru-cinci tineri scriitori, fiecare îi instruiește și răspunde de ei. SAHIA, U.R.S.S. 195. DLRLC
    • format_quote El pierde cea mai bună ocaziune de a se instrui. ODOBESCU, S. III 11. DLRLC
  • 2. tranzitiv A pregăti ostașii pentru însușirea teoriei și practicii militare. DEX '09 DLRLC MDN '00
  • 3. tranzitiv științe juridice A cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.