insolent, ~ă a, av [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~nți, ~e / V: (înv) ~lin~ / E: lat insolens, -ntis, fr insolent] 1-2 Impertinent. modificată

insolență sf [At: ARISTIA, PLUT. / V: (înv) ~lin~ / Pl: ~țe / E: lat insolentia, fr insolence] 1 Impertinență. 2 Faptă sau vorbă obraznică, nerușinată etc.

insolint, ~ă a, av vz insolent

insolință sf vz insolență

INSOLENT, -Ă, insolenți, -te, adj. Obraznic, impertinent, nerușinat. Intervenția, și mai cu seamă înfățișarea lui pătimașă, păru tuturor atît de insolentă, că provocă indignare. REBREANU, R. II 95. Era parcă o sete bolnavă și insolentă de a-și afișa căderea și pasiunea la fiecare moment. VLAHUȚĂ, O. A. 375. ◊ (Adverbial) Constantin i-a răspuns insolent că vine în averea lui. GALACTION, O. I 143.

INSOLENȚĂ, insolențe, s. f. Nerușinare, obrăznicie, impertinență; faptă sau vorbă nerușinată.

INSOLENT, -Ă adj. (adesea adv.) Obraznic, impertinent; nerușinat. [Cf. fr. insolent, it. insolente].

INSOLENȚĂ s.f. Obrăznicie, impertinență; nerușinare. [Cf. fr. insolence, it. insolenza].

INSOLENT, -Ă adj. (și adv.) obraznic, impertinent; nerușinat. (< fr. insolent, lat. insolens)

INSOLENȚĂ s. f. obrăznicie, impertinență; nerușinare. (< fr. insolence, lat. insolentia)

INSOLENT ~tă (~ți, ~te) Care vădește nerușinare; lipsit de respect; obraznic; impertinent. /<fr. insolent, lat. insolens, ~ntis

INSOLENȚĂ ~e f. 1) Caracter insolent; impertinență. 2) Atitudine sau conduită insolentă; impertinență. /<fr. insolence, lat. insolentia

insolent a 1. prea îndrăzneț, obraznic; 2. care se pune mai presus de ceilalți și caută să-i umilească: lux insolent.

insolență f. 1. îndrăzneală nerespectuoasă; 2. vorbă sau faptă insolentă.

*insolént, -ă adj. (lat. in-solens, -éntis, neobișnuit, obraznic, d. in-, ne, și solens, part. d. solére, a obișnui). Obraznic, impertinent, arogant: om, aer, lux insolent. Adv. În mod insolent.

*insolénță f., pl. e (lat. in-solentia). Obrăznicie, impertinență, aroganță. Vorbă saŭ purtare obraznică.

insolent adj. m., pl. insolenți; f. insolentă, pl. insolente

insolență s. f., g.-d. art. insolenței; pl. insolențe

insolent adj. m., pl. insolenți; f. insolentă, pl. insolente

insolență s. f., g.-d. art. insolenței; pl. insolențe

insolent adj. m., pl. insolenți; f. sg. insolentă, pl. insolente

insolență s. f., g.-d. art. insolenței; pl. insolențe

insolent.

INSOLENT adj. v. obraznic.

INSOLENȚĂ s. v. obrăznicie.

INSOLENT adj. arogant, impertinent, ireverențios, îndrăzneț, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nerușinat, obraznic, semeț, sfidător, sfruntat, trufaș, țanțoș, (livr.) prezumțios, (rar) neînfrînat, (pop. și fam.) țîfnos, (înv. și reg.) rușinat, (Transilv.) șulhetic, (înv.) nerușinos, (fam. fig.) botos. (Om ~; o atitudine ~.)

INSOLENȚĂ s. aroganță, impertinență, măgărie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, sfruntare, trufie, tupeu, (rar) semeție, (livr.) morgă, prezumție, (pop. și fam.) țîfnă. (E de-o ~ revoltătoare.)

Insolent ≠ politicos