insolent, ~ă a, av [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~nți, ~e / V: (înv) ~lin~ / E: lat insolens, -ntis, fr insolent] 1-2 Impertinent. modificată

INSOLENT, -Ă, insolenți, -te, adj. Obraznic, impertinent, nerușinat. Intervenția, și mai cu seamă înfățișarea lui pătimașă, păru tuturor atît de insolentă, că provocă indignare. REBREANU, R. II 95. Era parcă o sete bolnavă și insolentă de a-și afișa căderea și pasiunea la fiecare moment. VLAHUȚĂ, O. A. 375. ◊ (Adverbial) Constantin i-a răspuns insolent că vine în averea lui. GALACTION, O. I 143.

INSOLENT, -Ă adj. (adesea adv.) Obraznic, impertinent; nerușinat. [Cf. fr. insolent, it. insolente].

INSOLENT, -Ă adj. (și adv.) obraznic, impertinent; nerușinat. (< fr. insolent, lat. insolens)

INSOLENT ~tă (~ți, ~te) Care vădește nerușinare; lipsit de respect; obraznic; impertinent. /<fr. insolent, lat. insolens, ~ntis

insolent a 1. prea îndrăzneț, obraznic; 2. care se pune mai presus de ceilalți și caută să-i umilească: lux insolent.

*insolént, -ă adj. (lat. in-solens, -éntis, neobișnuit, obraznic, d. in-, ne, și solens, part. d. solére, a obișnui). Obraznic, impertinent, arogant: om, aer, lux insolent. Adv. În mod insolent.

insolint, ~ă a, av vz insolent

insolent adj. m., pl. insolenți; f. insolentă, pl. insolente

insolent adj. m., pl. insolenți; f. insolentă, pl. insolente

insolent adj. m., pl. insolenți; f. sg. insolentă, pl. insolente

insolent.

INSOLENT adj. v. obraznic.

INSOLENT adj. arogant, impertinent, ireverențios, îndrăzneț, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nerușinat, obraznic, semeț, sfidător, sfruntat, trufaș, țanțoș, (livr.) prezumțios, (rar) neînfrînat, (pop. și fam.) țîfnos, (înv. și reg.) rușinat, (Transilv.) șulhetic, (înv.) nerușinos, (fam. fig.) botos. (Om ~; o atitudine ~.)

Insolent ≠ politicos