INOVAȚIE, inovații, s. f. Noutate, schimbare, modificare. ♦ Rezolvare a unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul îmbunătățirii (productivității) muncii, perfecționării tehnice etc. [Var.: (înv.) inovațiune s. f.] – Din fr. innovation, lat. innovatio, -onis.

inovație sf [At: (a. 1865) URICARIUL, X, 373 / V: (înv) ~iune (S și: innovațiune) / Pl: ~ii / E: fr innovation, lat innovatio, -onis] 1 Schimbare făcută într-un domeniu, într-un sistem etc. în scopul de a-i îmbunătăți calitățile. 2 Rezolvare a unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul îmbunătățirii productivității muncii, perfecționării tehnice etc.

INOVAȚIE, inovații, s. f. Noutate, schimbare, prefacere. ♦ Rezolvare a unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul îmbunătățirii (productivității) muncii, perfecționării tehnice sau raționalizării soluțiilor aplicate. [Var.: (înv.) inovațiune s. f.] – Din fr. innovation, lat. innovatio, -onis.

INOVAȚIE, inovații, s. f. Noutate, schimbare, prefacere, modificare. Inovația poetică este însă condiționată de faptul lingvistic comun. VIANU, S. 8. Nu ne plac inovațiile nepotrivite cu natura limbii. NEGRUZZI, S. I 348. (În forma inovațiune) În ideologia junimistă vorbește instinctul reacționar, tendința de rezistență la inovațiuni. IBRĂILEANU, SP. CR. 99. ♦ (Tehn.) Invenție aplicată la un sistem tehnic sau într-o operație tehnică, cu scopul măririi productivității muncii și al îmbunătățirii condițiilor de lucru. Inovație în tehnica tăierii metalelor. ▭ Inovațiile și raționalizările aplicate și generalizate constituie o importantă rezervă internă de sporire a producției, de realizare de economii de materii prime și materiale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2786. În sectorul industriei ușoare, de asemeni, numărul inovațiilor realizate este considerabil. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 201, 1/7. – Variantă: (învechit) inovațiune (pronunțat -ți-u-) s. f.

INOVAȚIE s.f. Schimbare, introducere a ceva nou într-un sistem, într-o practică, într-o activitate, într-o operație tehnică etc. [Gen. -iei, var. inovațiune s.f. / cf. fr. innovation, lat. innovatio].

INOVAȚIE s. f. 1. schimbare, modificare; noutate. 2. rezolvare a unei probleme tehnice sau organizatorice prin adoptarea de soluții moderne, de perfecționări. (< fr. innovation, lat. innovatio)

INOVAȚIE ~i f. 1) Descoperire tehnică sau organizatorică care constituie o noutate și este introdusă în practică (pentru a mări productivitatea muncii). 2) Achiziție sau realizare nouă (introdusă într-un domeniu de activitate); noutate. [G.-D. inovației] /<fr. innovation, lat. innovatio, ~onis^[1]

inovațiune sf vz inovație

INOVAȚIUNE s.f. v. inovație.

inovați(un)e f. 1. introducere de modificări într’un lucru stabil; 2. schimbare operată.

*inovațiúne f. (lat. in-novátio, -ónis). Înoire, schimbare). Înoitură, rezultatu înoiriĭ: a introduce oare-care inovațiunĭ în armată. V. novațiune.

inovație (desp. -ți-e) s. f., art. inovația (desp. -ți-a), g.-d. art. inovației; pl. inovații, art. inovațiile (desp. -ți-i-)

inovație (-ți-e) s. f., art. inovația (-ți-a), g.-d. art. inovației; pl. inovații, art. inovațiile (-ți-i-)

inovație s. f. novație^[1]

inovație

INOVAȚIE s. 1. v. inovare. 2. (concr.) înnoire, modificare, noutate, prefacere, schimbare. (A introdus unele ~ii.)^[1]

INOVAȚIE s. 1. inovare, înnoire. (~ unui procedeu.) 2. noutate, prefacere, schimbare. (A introdus unele ~ii.)

INOVAȚIE s. f. (cf. fr. innovation, lat. innovatio): creare sau elaborare a unei forme (fonetice, lexicale, morfologice sau sintactice) în cadrul sistemului unui grai, ca urmare a evoluției normale a formelor, a analogiei, a etimologiei populare etc. I. este expresia caracterului „deschis” al unui sistem și a creativității lingvistice a vorbitorilor. Graiurile inovatoare se opun graiurilor arhaice, conservatoare. Se spune, în general, despre graiurile muntenești că sunt mai inovatoare decât celelalte graiuri românești (decât cele din Crișana, de exemplu). I. este la origine o creație individuală. Anchetatorul poate surprinde uneori i. lingvistice în stadiu incipient (înainte de acceptarea și generalizarea lor).

INOVÁȚIE (< fr., lat.) s. f. 1. Noutate, schimbare, modificare. 2. (EC.) Rezolvare a unei probleme tehnice sau organizatorice prin adoptarea de soluții moderne, precum și prin unele perfecționări care prezintă noutate și progres față de stadiul tehnicii sau al organizării producției în întreprinderea unde se aplică. ◊ I. tehnologică = produs sau procedeu nou, ori modificare tehnologică importantă a unui produs sau procedeu, care au fost introduse pe piață sau au fost utilizate în procesul de producție.