3 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

infirma vt [At: DA / Pzi: ~firm / E: fr infirmer, lat infirmare] 1 (Îoc a confirma) A dovedi ca neadevărat. 2 A anula o sentință, un mandat de arestare etc. 3 A abroga un act, o măsură ca fiind nelegală. 4 A invalida.

INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

INFIRMÁ, infírm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil; a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

INFIRMÁ, infírm, vb. I. Tranz. A zdruncina autoritatea sau valabilitatea unui lucru, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat. ♦ A desființa un mandat de arestare sau o ordonanță emisă de un anchetator penal. Mandatul de arestare a fost infirmat.

INFIRMÁ vb. I. tr. A dovedi, a declara nevalabil, neadevărat. ♦ A anula (un mandat de arestare, o hotărâre). [P.i. infírm. / < fr. infirmer, it., lat. infirmare].

INFIRMÁ vb. tr. a declara nevalabil, nefondat, a anula; a invalida; (fig.) a dezminți. (< fr. infirmer, lat. infirmare)

A INFIRMÁ infírm tranz. 1) (acte, dispoziții oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a aboli; a abroga; a contramanda; a revoca; a anula. 2) (teorii, teze, afirmații) A demonstra ca fiind nefondat. /<fr. infirmer, lat. infirmare

infirmà V. 1. a face mai slab, a lua tăria: a infirma o mărturie; 2. Jur. a anula: a infirma o sentință.

infirm, ~ă smf, a [At: ODOBESCU, S. II, 94 / Pl: ~i, ~e / E: lat infirmus, fr infirme, it infirmo] 1-2 (Persoană) care are o infirmitate Si: neputincios, handicapat. 3-4 (Om) ciung. 5-6 (Om) șchiop.

INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj. (Despre oameni) Lipsit de o parte a trupului sau de posibilitatea de a o folosi; beteag, schilod. ◊ (Rar, despre o parte a corpului) [Copacul] cu trunchiul zgîrcit ca niște genunchi infirmi. GALACTION, O. I 79. ◊ (Substantivat) Să întrețină spitaluri pentru bolnavi și infirmi. ODOBESCU, S. II 42. Instrumentele cu care se servește spre căutarea infirmilor. id. ib. 94.

INFÍRM, -Ă adj., s.m. și f. Schilod, beteag, neputincios. [Cf. fr. infirme, lat. infirmus].

INFÍRM, -Ă adj., s. m. f. schilod, neputincios, invalid. (< fr. infirme, lat. infirmus)

INFÍRM ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care are o parte a corpului mutilată sau deformată; calic; beteag; schilod. /<fr. infirme, lat. infirmus

infirm a. de constituțiune slabă, atins de o boală permanentă.

2) *infírm, a v. tr. (lat. infirmare, d. infirmus, infirm. V. a- și con-firm). Fig. Slăvesc, iaŭ puterea: a infirma o mărturie. Jur. Anulez, nimicesc: a infirma un act, o sentență.

1) *infírm, -ă adj. (lat. in-firmus. V. firm). Slab, bolnăvicĭos. Bolnav, rănit saŭ lipsit de vre-un membru saŭ organ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă

infirmá vb., ind. prez. 1 sg. infírm, 3 sg. și pl. infírmă

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; adj. f., s. f. infírmă, pl. infírme

arată toate definițiile

Intrare: infirma
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • infirma
  • infirmare
  • infirmat
  • infirmatu‑
  • infirmând
  • infirmându‑
singular plural
  • infirmă
  • infirmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • infirm
(să)
  • infirm
  • infirmam
  • infirmai
  • infirmasem
a II-a (tu)
  • infirmi
(să)
  • infirmi
  • infirmai
  • infirmași
  • infirmaseși
a III-a (el, ea)
  • infirmă
(să)
  • infirme
  • infirma
  • infirmă
  • infirmase
plural I (noi)
  • infirmăm
(să)
  • infirmăm
  • infirmam
  • infirmarăm
  • infirmaserăm
  • infirmasem
a II-a (voi)
  • infirmați
(să)
  • infirmați
  • infirmați
  • infirmarăți
  • infirmaserăți
  • infirmaseți
a III-a (ei, ele)
  • infirmă
(să)
  • infirme
  • infirmau
  • infirma
  • infirmaseră
Intrare: infirm (adj.)
infirm1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • infirm
  • infirmul
  • infirmu‑
  • infirmă
  • infirma
plural
  • infirmi
  • infirmii
  • infirme
  • infirmele
genitiv-dativ singular
  • infirm
  • infirmului
  • infirme
  • infirmei
plural
  • infirmi
  • infirmilor
  • infirme
  • infirmelor
vocativ singular
plural
Intrare: infirmă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • infirmă
  • infirma
plural
  • infirme
  • infirmele
genitiv-dativ singular
  • infirme
  • infirmei
plural
  • infirme
  • infirmelor
vocativ singular
  • infirmă
  • infirmo
plural
  • infirmelor
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

infirma

etimologie:

infirm infirmă

etimologie: