Din totalul de 26 sunt afișate 20 definiții pentru infirm, infirma   conjugări / declinări

INFIRMÁ, infirm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

INFIRMÁ, infírm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil; a dovedi ca neadevărat, nefundat. ♦ A desființa un act (sau o măsură) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.

INFIRMÁ, infírm, vb. I. Tranz. A zdruncina autoritatea sau valabilitatea unui lucru, a declara nevalabil, a dovedi ca neadevărat. ♦ A desființa un mandat de arestare sau o ordonanță emisă de un anchetator penal. Mandatul de arestare a fost infirmat.

infirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 infírmă

infirmá vb., ind. prez. 1 sg. infírm, 3 sg. și pl. infírmă

INFIRMÁ vb. 1. a contrazice, a dezminți. (Acest fapt ~ părerea curentă.) 2. a anula, (fig.) a răsturna. (A ~ o teorie.) 3. v. abroga.

A infirma ≠ a adeveri, a afirma, a confirma

INFIRMÁ vb. I. tr. A dovedi, a declara nevalabil, neadevărat. ♦ A anula (un mandat de arestare, o hotărâre). [P.i. infírm. / < fr. infirmer, it., lat. infirmare].

INFIRMÁ vb. tr. a declara nevalabil, nefondat, a anula; a invalida; (fig.) a dezminți. (< fr. infirmer, lat. infirmare)

A INFIRMÁ infírm tranz. 1) (acte, dispoziții oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a aboli; a abroga; a contramanda; a revoca; a anula. 2) (teorii, teze, afirmații) A demonstra ca fiind nefondat. /<fr. infirmer, lat. infirmare

infirmà V. 1. a face mai slab, a lua tăria: a infirma o mărturie; 2. Jur. a anula: a infirma o sentință.

INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o infirmitate; schilod, neputincios, invalid, beteag. – Din fr. infirme, lat. infirmus.

INFÍRM, -Ă, infirmi, -e, adj. (Despre oameni) Lipsit de o parte a trupului sau de posibilitatea de a o folosi; beteag, schilod. ◊ (Rar, despre o parte a corpului) [Copacul] cu trunchiul zgîrcit ca niște genunchi infirmi. GALACTION, O. I 79. ◊ (Substantivat) Să întrețină spitaluri pentru bolnavi și infirmi. ODOBESCU, S. II 42. Instrumentele cu care se servește spre căutarea infirmilor. id. ib. 94.

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; adj. f., s. f. infírmă, pl. infírme

infírm adj. m., s. m., pl. infírmi; f. sg. infírmă, pl. infírme

INFÍRM adj., s. (MED.) invalid, schilod, (pop.) beteag, schilav, (înv. și reg.) calic, neputincios, nevolnic, sec, slăbănog, (reg.) schilăvos, șont, șonțit, (Transilv., Mold. și Bucov.) chilav, (înv.) mișel, rupturit, secat, (fam.) șontorog. (Om ~.)

Infirm ≠ valid, întreg, teafăr

INFÍRM, -Ă adj., s.m. și f. Schilod, beteag, neputincios. [Cf. fr. infirme, lat. infirmus].

INFÍRM, -Ă adj., s. m. f. schilod, neputincios, invalid. (< fr. infirme, lat. infirmus)