infanterie sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 75/21 / A și: (reg) ~rie / Pl: ~ii / E: rs инфантерия, fr infanterie] 1 (Mil) Corp de armată care luptă pe jos Vz pedestrime. 2 (Îs) ~ ușoară Infanterie cu arme ușoare, folosită la recunoașteri, la hărțuieli și la urmărirea dușmanului. 3 (Îs) ~ moto Corp de infanterie (1) dotat cu autovehicule pentru transportul personalului și al utilajului tehnic de luptă în timpul deplasărilor. 4 (Îs) ~ marină Corp de armată din forțele maritime care luptă pe uscat în sprijinul unităților de marină.

INFANTÉRIE s. f. Una dintre armele de bază, caracterizată prin faptul că duce lupta pe jos; pedestrime. ◊ Infanterie moto = infanterie dotată cu autovehicule pentru transportul personalului și al tehnicii de luptă în timpul deplasărilor. Infanterie marină = parte din forțele maritime care luptă pe uscat în sprijinul unităților de marină. – Din rus. infanteriia, fr. infanterie.

INFANTÉRIE s. f. Una dintre armele de bază, caracterizată prin faptul că duce lupta pe jos; pedestrime. ◊ Infanterie moto = infanterie dotată cu auto vehicule pentru transportul personalului și al utilajului tehnic de luptă în timpul deplasărilor. Infanterie marină = parte din forțele maritime care luptă pe uscat în sprijinul unităților de marină. – Din rus. infanteriia, fr. infanterie.

INFANTERÍE, infanterii, s. f. Parte a forțelor armate care luptă pe jos, avînd ca armă principală pușca; (învechit) pedestrime; (la pl. rar) unități din aceste forțe armate. Regiment de infanterie. ▭ Pe drumuri, prin șanțuri, mergeau repede infanteriile. CAMILAR, N. I 14. În dreapta și în stînga tranșeele infanteriei se întindeau strîmbe și capricioase. REBREANU, P. S. 85.

INFANTÉRIE s.f. Parte a forțelor armate cuprinzând trupele care luptă de obicei pe jos. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < fr. infanterie, cf. germ. Infanterie, it. infanteria].

INFANTÉRIE s. f. armă din compunerea trupelor de uscat care luptă, de obicei, pe jos. (< rus. infanteriia, fr. infanterie)

INFANTÉRIE f. Armată ale cărei trupe se deplasează și duc lupta pe jos; pedestrime. [G.-D. infanteriei; Sil. -ri-e] /<fr. infanterie, germ. Infanterie

infanterie f. corp de trupe care merge și se luptă pe jos: infanteria noastră este permanentă și se compune din 42 brigăzi sau 84 regimente.

*infantérie f. (rus. infantériĭa, d. germ. și fr. infanterie, care vin d. it. infanteria și fanteria, pedestrime, d. fante, soldat pedestru, infante, copil. V. fante). Pedestrime, armată pe jos, ca: dorobanțiĭ, vînătoriĭ (și jandarmiĭ pedeștri). Ĭa e armata principală.

infantérie (-ri-e) s. f., art. infantéria (-ri-a), g.-d. infantérii, art. infantériei

infantérie s. f. (sil. -ri-e), art. infantéria (sil. -ri-a), g.-d. art. infantériei; pl. infantérii

INFANTÉRIE s. (MIL.) (înv. și pop.) pedestrime, (înv. și reg.) pihotă, (fam. și ir.) pifă, pifănie.

INFANTERIE s. (MIL.) (înv. și pop.) pedestrime, (înv. și reg.) pihotă, (fam. și ir.) pifă, pifănie.

infantéríe (-ii), s. f. – Una din armele de bază, care duce lupta pe jos, pedestrime. Fr. infanterie, prin intermediul rus. infanterija, sec. XIX (Sanzewitsch; DAR). – Der. infanterist, s. m. (soldat de infanterie).