15 definiții pentru infam

INFÁM, -Ă, infami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care merită disprețul societății, care trebuie înfierat; ticălos, josnic, mârșav. ♦ Fig. Oribil, groaznic. – Din fr. infâme, lat. infamis.

INFÁM, -Ă, infami, -e, adj. (Adesea substantivat) Care merită disprețul societății, care trebuie înfierat; ticălos, josnic. mârșav. ♦ Fig. Oribil, groaznic. – Din fr. infame, lat. infamis.

INFÁM, -Ă, infami, -e, adj. 1. Josnic, nedemn. Taci... taci... cu prostiile tale infame. CAMIL PETRESCU, T. II 151. Puneți ordin lucrurilor voastre, spre a nu se vătăma sacra libertate de către dușmanii patriei prin intrigile lor cele infame. BOLINTINEANU, O. 248. ♦ (Substantivat) Om care se comportă în chip nedemn; canalie. Spre răsplata tuturor acestor jertfe, o azvîrliți cu dispreț, zicînd: atita e tot ! cruzi, nesimțitori, infami, nelegiuiți. NEGRUZZI, S. I 48. 2. Fig. Oribil, de nesuferit. După o vreme infamă, trei nopți și trei zile de furtună și întuneric, de azi dimineață norii se risipesc. CARAGIALE, O. VII 19.

infám adj. m., pl. infámi; f. infámă, pl. infáme

infám adj. m., pl. infámi; f. sg. infámă, pl. infáme

INFÁM adj., s. 1. adj., s. v. ticălos. 2. adj. v. ticălos.

INFÁM adv. v. mișelește, netrebnic, ticăloșește.

INFÁM, -Ă adj., s.m. și f. Josnic, nemernic, nedemn. ♦ (Fig.) Oribil, groaznic. [< fr. infâme, it. infame, lat. infamis].

INFÁM, -Ă adj., s. m. f. demn de dispreț, josnic, nemernic, nedemn. ◊ (fig.) oribil, groaznic. (< fr. infâme, lat. infamis)

INFÁM ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care este în stare să comită fapte nedemne; josnic; nemernic; ticălos; mârșav; mizerabil; abject. 2) Care provoacă scârbă; respingător; dezgustător; repugnant; repulsiv. /<fr. infâme, it. infamis

infam a. 1. înfierat de legi sau de opiniunea publică; 2. care aduce rușine: faptă infamă. ║ m. persoană dezonorantă.

*infám, -ă adj. (lat. infámis, d. in-, fără, și fama, faĭmă). Pătat de infamie, fără onoare: act infam. Înjositor, rușinos: trădare infamă. Murdar, necurat, prost, chinuitor: locuință infamă, sufla un vînt infam. Subst. Un infam, un nelegĭuit. Adv. În mod infam: acest orator vorbește infam, ploŭă infam.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

INFÁM adj., s. 1. adj., s. abject, josnic, mișel, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos, (pop.) becísnic, (înv. și reg.) ticăít, (reg.) pălăvátic, proclét, (Ban.) bedáș, (înv.) fărădelége, vil, (fig.) inféct, murdár. (Un om ~.) 2. adj. josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, (livr.) ignóbil, sacrilég, (înv. și pop.) parșív, scî́rnav, (Mold.) chiolhănós, (înv.) blestemățésc, fărădelége, scîrbávnic, scîrbélnic, scîrbít, verigáș, verigășós, (fig.) murdár, spurcát. (Faptă ~.)

infám adv. v. MIȘELEȘTE. NETREBNIC. TICĂLOȘEȘTE.

Intrare: infam
infam adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular infam infamul infa infama
plural infami infamii infame infamele
genitiv-dativ singular infam infamului infame infamei
plural infami infamilor infame infamelor
vocativ singular
plural