individ, ~ă smf [At: BĂLCESCU, M. V. 2/15 / Pl: ~izi, ~e / E: fr individu, lat individuum] 1 Ființă de origine vegetală sau animală privită ca unitate distinctă a speciei din care face parte. 2 Exemplar dintr-o categorie de ființe. 3 Persoană privită ca o unitate distinctă Si: ins. 4-6 (Prt) Om (necunoscut,) (suspect sau) vrednic de dispreț. 7 (Înv; îe) A face pe ~ul A se purta urât.

indiviz, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~i, ~e / E: lat indivisus, fr indivis, it indiviso] 1 (Jur; d. persoane, drepturi) Care posedă o proprietate în indiviziune. 2 (Jur; d. bunuri) Care este în indiviziune.

indivizie sf vz indiviziune

indiviziune sf [At: HAMANGIU, C. C. 728 / V: ~ie / P: ~zi-u~ / Pl: ~ni / E: fr indivision] 1 Drept de proprietate exercitat de mai multe persoane în același timp, fiecare cu o cotă-parte, asupra unui bun considerat indivizibil Si: coproprietate, (înv) devălmășie. 2 Situație a unei persoane cu drept de indiviziune (1).

INDIVID, -Ă, indivizi, -de, s. m. și f. 1. Persoană (privită ca o unitate distinctă de alte persoane); ins. Fericirea individului nu se poate înfăptui fără fericirea generală a societății. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 383, 5/1. Astăzi nobleța are ca argument calitățile intelectuale și sufletești ale individului. SADOVEANU, C. 34. ♦ (Peiorativ) Om necunoscut, suspect sau vrednic de dispreț. Mă faci să vorbesc singură cu toți indivizii... C. PETRESCU, C. V. 116. Atîți oameni onorabili au fost înșelați cu nerușinare de acest individ suspect. BART, E. 286. 2. Fiecare ființă vie (privită ca o unitate distinctă a speței din care face parte); exemplar dintr-o categorie de ființe, purtător al însușirilor acelei categorii.

INDIVIZ, -Ă, indivizi, -e, adj. (Jur., despre bunuri) Care se găsesc în indiviziune. Proprietate indiviză. ♦ (Despre două sau mai multe persoane) Care au o proprietate în indiviziune. Proprietari indivizi.

INDIVIZIUNE s. f. (Jur.) Modalitate a dreptului de proprietate în care mai multe persoane se bucură în același timp de proprietatea asupra acelorași bunuri, avînd fiecare o cotă-parte abstractă, care nu poate fi determinată material. Bunuri aflate în indiviziune. A ieși din indiviziune. – Pronunțat: -zi-u-.

INDIVID, -Ă s.m. și f. 1. Persoană considerată ca unitate distinctă față de alte persoane; ins. ♦ (Peior.) Om necunoscut, suspect; om demn de dispreț. 2. Ființă vie considerată ca unitate deosebită a speței căreia îi aparține. [< fr. individu, cf. lat. individuus – indivizibil].

INDIVIZ, -Ă adj. (Jur.; despre bunuri) Care este în indiviziune. ♦ (Despre persoane) Care posedă o proprietate în indiviziune. [Cf. fr. indivis, lat. indivisus].

INDIVIZIE s.f. v. indiviziune.

INDIVIZIUNE s.f. (Jur.) Drept de proprietate asupra unui bun exercitat de mai multe persoane în același timp, avînd fiecare o cotă-parte care nu poate fi determinată material; situația acestor persoane. [Pron. -zi-u-, var. (rar) indivizie s.f. / cf. fr. indivision].

INDIVID, -Ă s. m. f. 1. persoană considerată izolat în raport cu colectivitatea; ins. ◊ (peior.) om necunoscut, suspect. 2. ființă animală sau vegetală privită aparte, în raport cu specia căreia îi aparține. 3. (mat.) unitate statistică. (< fr. individu, lat. individuus)

INDIVIZ, -Ă adj. (jur.; despre bunuri) care este în indiviziune; nedivizat, întreg. ◊ (despre persoane) care posedă o proprietate în indiviziune. (< fr. indivis, lat. indivisus)

INDIVIZIUNE s. f. (jur.) drept de proprietate asupra unui bun exercitat de mai multe persoane în același timp, având fiecare o cotă-parte care nu poate fi determinată material. (< fr. indivision)

INDIVID ~zi m. 1) Organism având o existență proprie și considerat ca unitate distinctă față de specia din care face parte; exemplar. 2) Persoană considerată ca unitate particulară, distinctă față de toate celelalte persoane; ins; cetățean. 3) fig. peior. Persoană necunoscută care trezește neîncredere; om suspect. /<fr. individu, lat. individuus

INDIVIZ ~ă (~i, ~e) 1) (despre bunuri) Care nu se poate împărți. 2) (despre persoane) Care posedă o proprietate în indiviziune. /<lat. indivisus, fr. indivis

INDIVIZIUNE ~i f. Stare a unui bun material asupra căruia au dreptul mai multe persoane, fără a fi determinată cota-parte a fiecăreia dintre ele. [G.-D. indiviziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. indivision

individ m. 1. orice ființă organizată (animal sau vegetal), considerată în raport cu specia ei; 2. bărbat sau femeie, persoană luată în parte; 3. om necunoscut sau pe care nu vrem a-l cunoaște: ce vrea acest individ?.

indiviz a. jur. care nu se poate împărți: succesiune indiviză.

indivizi(un)e f. starea lucrurilor indivize sau a persoanelor care posed ceva în comun.

*indivíd m., pl. zĭ (fr. individu, s. lat, in-dividuus, -a, -um, indivizibil). Ființă (animală saŭ vegetală) în raport cu specia, ins. Persoană considerată izolat în raport cu o colectivitate. Fam. Om indeterminat pe care nu vreĭ să-l numeștĭ și de care vorbeștĭ cu dispreț: cine-ĭ individu ăsta?

*indivíz, -ă adj., pl. m. jĭ (fr. indivis, d. lat. indivisus. V. divid). Nedespărțit (fiind-că nu se poate despărți): succesiune indiviză. Care posedă o proprietate indiviză (decĭ îs unițĭ): moștenitorĭ indivizĭ. Adv. În mod indiviz.

*indiviziúne f. (d. diviziune; fr. -ision). Starea lucrurilor indivize. Starea persoanelor care posedă lucrurĭ indivize: nimenĭ nu e ținut să rămîĭe în indiviziune.

individ s. m., pl. indivizi

indiviz (în indiviziune) adj. m., pl. indivizi; f. indiviză, pl. indivize

indiviziune (desp. -zi-u-) s. f., g.-d. art. indiviziunii

individ s. m., pl. indivizi

indiviz (în indiviziune) adj. m., pl. indivizi; f. indiviză, pl. indivize

indiviziune (-zi-u-) s. f., g.-d. art. indiviziunii

individ s. m., pl. indivizi

indiviz adj. m., pl. indivizi; f. sg. indiviză, pl. indivize

indiviziune s. f. (sil. -zi-u-), g.-d. art. indiviziunii

indiviziune (i-u)

individ suspect și fără domiciliu expr. (glum., înv.) student.

INDIVID s. 1. v. persoană. 2. cap, ins, om, persoană, (fig.) căciulă. (Câte 500 de lei de ~.) 3. v. unitate statistică.

INDIVID s. 1. chip, față, figură, ins, om, persoană, (pop.) creștin, suflet, (Ban. și Transilv.) nat, (înv.) ipochimen, obraz, (fam.) mutră, tip, (peior.) creatură, specimen. (Am întîlnit acolo mulți ~ cunoscuți.) 2. cap, ins, om, persoană, (fig.) căciulă. (Cîte 5 lei de ~.)