indiscret, ~ă [At: STAMATI / Pl: ~eți, ~e / E: lat indiscretus, it indiscreto, ger indiskret] 1-2 smf, a (Persoană) care se amestecă în mod nedelicat în problemele altora. 3-4 smf, a (Persoană) care încearcă să surprindă lucruri intime. 5 a (D. privire) Care încearcă să surprindă lucruri intime. 6-7 smf, a (Om) curios. 8-9 smf, a (Om) lipsit de tact la vorbă sau în ceea ce privește relațiile cu semenii.

indiscrețiă sf vz indiscreție

indiscreție sf [At: BĂLCESCU, M. V. 51 / V: (înv) ~iă, ~iune / Pl: ~ii / E: lat indiscretio, fr indiscrétion, it indiscrezione] 1 Lipsă de discreție. 2 Destăinuire a unor secrete încredințate de către cineva. 3 (Pex) Lipsă de tact la vorbă sau în ceea ce privește relațiile cu oamenii. 4 Curiozitate. 5-8 (Faptă sau) vorbă indiscretă (2, 4).

indiscrețiune sf vz indiscreție

* DISCRET adj. 1 ➕ Cantitate ~ă, care se compune din mai multe lucruri diferite unul de altul ¶ 2 Ⓕ Cu măsură, cu băgare de seamă, cumpătat în vorbele și faptele sale; un om ~, care știe să păzească taina ce i s’a încredințat, cu lacăt la gură ¶ 3 Ⓕ Care se păzește să atragă prea mult atențiunea, care caută să nu bată la ochi, abia simțit, abia văzut (vorb. de lucruri): cîteva felinare de hîrtie colorată... împrăștiau o lumină ~ă (VLAH.) ¶ ¶ C. INDISCRET [fr.].

* DISCREȚIUNE, DISCREȚIE sf. 1 Rezervă, cumpătare, băgare de seamă în vorbe și în fapte: Manea era un om de mare probitate și ~ (I.-GH.) ¶ ¶ C. INDISCREȚI(UN)E ¶ 2 A pune la ~a cuiva, a se lăsa cu totul în voia hotărîrii, judecății cuiva, cu privire la soarta sa: a fi la ~a cuiva, a depinde de voința, de bunul plac al cuiva, a fi la cheremul cuiva ¶ 4 La ~, cît vrea, cît poftește, din belșug [fr.]

* INDISCRET I. adj. 1 Lipsit de discrețiune: întrebare ~ă; privire ~ă, care se oprește unde e oprit, unde nu se cuvine ¶ 2 Care nu știe să păstreze taină, care nu știe să-și ție limba. II. sm. Om indiscret [fr.].

* INDISCREȚIUNE, INDISCREȚIE sf. 1 Lipsă de discrețiune: ascunzînd obiectul... ca și cum se temea de indiscreția zidurilor (CAR.) ¶ 2 Faptă indiscretă ¶ 3 Destăinuirea unui secret [fr.].

INDISCRET, -Ă, indiscreți, -te, adj. Care se introduce în mod nedelicat în secretele cuiva, împărtășindu-le apoi altora, care este lipsit de rezervă în raporturile cu oamenii. N-aș vrea să fiu indiscret. ALECSANDRI, T. I 396.

INDISCREȚIE, indiscreții, s. f. Faptul de a da pe față secrete, taine; lipsă de discreție; p. ext. lipsă de măsură în vorbă. ♦ Faptă nedelicată, lipsită de rezervă. Scuză-mă că, silit, fac indiscreția de a-ți aminti ce am vorbit cînd ne-am despărțit duminica trecută. CARAGIALE, O. VII 12.

INDISCRET, -Ă adj. Care se amestecă în mod nedelicat în secretele cuiva; lipsă de delicatețe, de rezervă în legăturile sale cu oamenii. [Cf. fr. indiscret].

INDISCREȚIE s.f. Destăinuire a unor secrete încredințate de către cineva; (p. ext.) lipsă de măsură în vorbă. ♦ Nedelicatețe, grosolănie, lipsă de rezervă. [Gen. -iei, var. indiscrețiune s.f. / cf. fr. indiscrétion].

INDISCREȚIUNE s.f. v. indiscreție.

INDISCRET, -Ă adj. care destăinuie fapte secrete. ◊ care se amestecă în mod nedelicat în secretele cuiva. (< fr. indiscret, lat. indiscretus)

INDISCREȚIE s. f. destăinuire a unor secrete încredințate de către cineva; lipsă de măsură în vorbă. ◊ nedelicatețe, grosolănie. (< fr. indiscrétion, lat. indiscretio)

INDISCRET ~tă (~ți, ~te) 1) Care nu este discret; fără discreție. 2) Care vădește lipsă de discreție. [Sil. -dis-cret] /<fr. indiscret, lat. indiscretus

INDISCREȚIE ~i f. 1) Lipsă de discreție; destăinuire a unor secrete. 2) Comportare indiscretă; lipsă de măsură în vorbă, de rezervă în relațiile cu oamenii. [G.-D. indiscreției; Sil. -dis-cre-ți-e] /<fr. indiscrétion, lat. indiscretio, ~onis^[1]

indiscret a. 1. lipsit de discrețiune: priviri, vorbe indiscrete; 2. care nu știe să ție un secret: copil indiscret. ║ m. cel ce are indiscrețiune.

indiscrețiune f. 1. lipsă de discrețiune; 2. faptă sau vorbă indiscretă.

*indiscrét, -ă adj. (fr. indiscret, d. lat. indiscretus, nedistinct, confuz). Care nu e discret, care n’are rezervă în întrebărĭ saŭ uĭtăturĭ: întrebare, privire indiscretă. Care nu păstrează secretu: om indiscret. Adv. În mod indiscret.

*indiscrețiúne f. (d. discrețiune; fr. indiscrétion. Lipsă de discrețiune, curiozitate nepermisă. Revelarea unuĭ secret. Purtare indiscretă. – Și -éție.

indiscret adj. m., pl. indiscreți; f. indiscretă, pl. indiscrete

indiscreție (desp. -ți-e) s. f., art. indiscreția (desp. -ți-a), g.-d. art. indiscreției; pl. indiscreții, art. indiscrețiile (desp. -ți-i-)

indiscret adj. m., pl. indiscreți; f. indiscretă, pl. indiscrete

indiscreție (-ți-e) s. f., art. indiscreția (-ți-a), g.-d. art. indiscreției; pl. indiscreții, art. indiscrețiile (-ți-i-)

indiscret adj. m. discret

indiscreție s. f. (sil. -ți-e), art. indiscreția (sil. -ți-a), g.-d. art. indiscreției; pl. indiscreții, art. indiscrețiile (sil. -ți-i-)^[1]

INDISCRET adj. curios. (O privire ~.)

INDISCREȚIE s. curiozitate. (E de-o ~ bolnăvicioasă.)^[1]

INDISCRET adj. curios. (O privire ~.)

INDISCREȚIE s. curiozitate. (E de-o ~ bolnăvicioasă.)

Indiscret ≠ discret

Indiscreție ≠ discreție^[1]