2 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

INDIGNÁRE, indignări, s. f. 1. Faptul de a (se) indigna. 2. Revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o faptă nedemnă, nedreaptă sau rușinoasă; indignațiune. – V. indigna.

INDIGNÁRE, indignări, s. f. 1. Faptul de a (se) indigna. 2. Revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o faptă nedemnă, nedreaptă sau rușinoasă; indignațiune. – V. indigna.

INDIGNÁRE, indignări, s. f. Revoltă sufletească, mînie amestecată cu amărăciune și dispreț, provocată de o faptă nedemnă sau injustă. Buzele subțiri numai tremurau de indignare. C. PETRESCU, C. V. 95. Încetul cu încetul satul fu cuprins de indignare și de mînie. REBREANU, R. II 230. Bucuriile și indignările ei erau exact aceleași în fiecare seară. IBRĂILEANU, A. 19.

indignáre s. f., g.-d. art. indignắrii; pl. indignắri

indignáre s. f., g.-d. art. indignării; pl. indignări

INDIGNÁRE s. revoltare, revoltă, scandalizare, (rar) indignațiune, (pop.) oțăreală, oțărâre. (Stare de ~.)

INDIGNÁRE s.f. Faptul de a (se) indigna; sentiment de mânie și dispreț provocat de o insultă, de o nedreptate, de o acțiune nedemnă; revoltă sufletească. [< indigna].

INDIGNÁRE s. f. faptul de a (se) indigna; revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o insultă, de o nedreptate sau o acțiune nedemnă. (< indigna)

INDIGNÁRE ~ări f. Sentiment de mânie provocat de o acțiune nedemnă, o nedreptate, o insultă etc. /v. a (se) indigna

INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

INDIGNÁ, indignez, vb. I. 1. Tranz. (Rar la pers. 1 și 2) A provoca indignarea cuiva. 2. Refl. A fi cuprins de indignare. Se indigna în fața unei nedreptăți.

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză

indigná vb., ind. prez. 1 sg. indignéz, 3 sg. și pl. indigneáză

INDIGNÁ vb. a (se) revolta, a (se) scandaliza, (înv.) a (se) scandalisi, a (se) scăndăli. (Vestea l-a ~.)

INDIGNÁ vb. I. tr., refl. A stârni sau a fi cuprins de indignare. [< fr. indigner, it. indignare, lat. indignari].

INDIGNÁ vb. tr., refl. a stârni, a fi cuprins de indignare. (< fr. indigner, lat. indignari)

A SE INDIGNÁ mă ~éz intranz. A manifesta indignare; a fi cuprins de revoltă; a se revolta. /<fr. síndigner, lat. indignari

A INDIGNÁ ~éz tranz. A face să se indigneze. /<fr. síndigner, lat. indignari

indignà v. 1. a excita indignațiune: purtarea-i m’a indignat; 2. a simți indignațiune, a se mânia foarte.

Intrare: indigna
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) indigna indignare indignat indignând singular plural
indignea indignați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) indignez (să) indignez indignam indignai indignasem
a II-a (tu) indignezi (să) indignezi indignai indignași indignaseși
a III-a (el, ea) indignea (să) indigneze indigna indignă indignase
plural I (noi) indignăm (să) indignăm indignam indignarăm indignaserăm, indignasem*
a II-a (voi) indignați (să) indignați indignați indignarăți indignaserăți, indignaseți*
a III-a (ei, ele) indignea (să) indigneze indignau indigna indignaseră
Intrare: indignare
indignare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular indignare indignarea
plural indignări indignările
genitiv-dativ singular indignări indignării
plural indignări indignărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)