2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INDIGNÁRE, indignări, s. f. 1. Faptul de a (se) indigna. 2. Revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o faptă nedemnă, nedreaptă sau rușinoasă; indignațiune. – V. indigna.

INDIGNÁRE, indignări, s. f. 1. Faptul de a (se) indigna. 2. Revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o faptă nedemnă, nedreaptă sau rușinoasă; indignațiune. – V. indigna.

indignare sf [At: IBRĂILEANU, A. 19 / Pl: ~nări / E: indigna] 1 Sentiment de revoltă provocat de o nedreptate Si: (iuz) indignație (1). 2 Sentiment de mânie provocat de o insultă Si: (iuz) indignație (2). 3 Sentiment de dispreț provocat de o acțiune nedemnă Si: (iuz) indignație (3).

INDIGNÁRE, indignări, s. f. Revoltă sufletească, mînie amestecată cu amărăciune și dispreț, provocată de o faptă nedemnă sau injustă. Buzele subțiri numai tremurau de indignare. C. PETRESCU, C. V. 95. Încetul cu încetul satul fu cuprins de indignare și de mînie. REBREANU, R. II 230. Bucuriile și indignările ei erau exact aceleași în fiecare seară. IBRĂILEANU, A. 19.

INDIGNÁRE s.f. Faptul de a (se) indigna; sentiment de mânie și dispreț provocat de o insultă, de o nedreptate, de o acțiune nedemnă; revoltă sufletească. [< indigna].

INDIGNÁRE s. f. faptul de a (se) indigna; revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o insultă, de o nedreptate sau o acțiune nedemnă. (< indigna)

INDIGNÁRE ~ări f. Sentiment de mânie provocat de o acțiune nedemnă, o nedreptate, o insultă etc. /v. a (se) indigna

INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.

indigna vtr [At: IORGA, L. I. 265 / Pzi: ~nez / E: fr indigner, lat indignari] 1-2 A (se) mânia din cauza unei fapte nedrepte, rușinoase etc. Si: a (se) întărâta, (înv) a bănui, (reg) a (se) oțărî.

INDIGNÁ, indignez, vb. I. 1. Tranz. (Rar la pers. 1 și 2) A provoca indignarea cuiva. 2. Refl. A fi cuprins de indignare. Se indigna în fața unei nedreptăți.

INDIGNÁ vb. I. tr., refl. A stârni sau a fi cuprins de indignare. [< fr. indigner, it. indignare, lat. indignari].

INDIGNÁ vb. tr., refl. a stârni, a fi cuprins de indignare. (< fr. indigner, lat. indignari)

A INDIGNÁ ~éz tranz. A face să se indigneze. /<fr. síndigner, lat. indignari

A SE INDIGNÁ mă ~éz intranz. A manifesta indignare; a fi cuprins de revoltă; a se revolta. /<fr. síndigner, lat. indignari

indignà v. 1. a excita indignațiune: purtarea-i m’a indignat; 2. a simți indignațiune, a se mânia foarte.

*indignațiúne f. (lat. in-dignátio, -ónis). Sentiment de mânie și dispreț provocat de o faptă urîtă: a-țĭ exprima indignarea de purtarea cuĭva. – Și -áție, dar ob. -áre.

*indignéz v. tr. (lat. in-dignari, fr. indigner). Provoc indignațiunea: vorbele luĭ aŭ indignat lumea. V. refl. Simt indignațiune: m’am indignat de purtarea luĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

indignáre s. f., g.-d. art. indignắrii; pl. indignắri

indignáre s. f., g.-d. art. indignării; pl. indignări

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză

indigná vb., ind. prez. 1 sg. indignéz, 3 sg. și pl. indigneáză

arată toate definițiile

Intrare: indignare
indignare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • indignare
  • indignarea
plural
  • indignări
  • indignările
genitiv-dativ singular
  • indignări
  • indignării
plural
  • indignări
  • indignărilor
vocativ singular
plural
Intrare: indigna
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • indigna
  • indignare
  • indignat
  • indignatu‑
  • indignând
  • indignându‑
singular plural
  • indignea
  • indignați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • indignez
(să)
  • indignez
  • indignam
  • indignai
  • indignasem
a II-a (tu)
  • indignezi
(să)
  • indignezi
  • indignai
  • indignași
  • indignaseși
a III-a (el, ea)
  • indignea
(să)
  • indigneze
  • indigna
  • indignă
  • indignase
plural I (noi)
  • indignăm
(să)
  • indignăm
  • indignam
  • indignarăm
  • indignaserăm
  • indignasem
a II-a (voi)
  • indignați
(să)
  • indignați
  • indignați
  • indignarăți
  • indignaserăți
  • indignaseți
a III-a (ei, ele)
  • indignea
(să)
  • indigneze
  • indignau
  • indigna
  • indignaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

indignare

  • 1. Faptul de a (se) indigna.
  • 2. Revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o faptă nedemnă, nedreaptă sau rușinoasă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: indignațiune revoltă attach_file 3 exemple
    exemple
    • Buzele subțiri numai tremurau de indignare. C. PETRESCU, C. V. 95.
      surse: DLRLC
    • Încetul cu încetul satul fu cuprins de indignare și de mînie. REBREANU, R. II 230.
      surse: DLRLC
    • Bucuriile și indignările ei erau exact aceleași în fiecare seară. IBRĂILEANU, A. 19.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi indigna
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

indigna

  • 1. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: necăji supăra attach_file un exemplu
    exemple
    • Se indigna în fața unei nedreptăți.
      surse: DLRLC

etimologie: