2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A învinui o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

incrimina [At: MACEDONSKI, O. I, 267 / V: în~ / Pzi: ~nez / E: fr incriminer, it incriminare] 1 vt A acuza pe cineva de săvârșirea unei crime. 2 vt (Pgn) A acuza. 3 vr A se învinovăți unul pe altul. 4 vt (Jur) A stabili prin lege că o anumită categorie de fapte constituie infracțiune și se pedepsește ca atare Si: a pedepsi, a penaliza, a sancționa.

INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A acuza o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.

INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A imputa cuiva acte criminale, a învinui pe cineva, a învinovăți. – Prez. ind. și: (învechit) incrímin.

INCRIMINÁ vb. I. tr. A imputa cuiva acte criminale, a învinui pe cineva. [P.i. -nez și -min. / < fr. incriminer, it. incriminare].

INCRIMINÁ vb. tr. a imputa cuiva acte criminale, abuzuri etc.; a învinui. (< fr. incriminer, lat. incriminare)

A INCRIMINÁ ~éz tranz. (persoane) A acuza de săvârșirea unei crime. [Sil. in-cri-] /<fr. incriminer

incriminà v. a acuza de o crimă.

ÎNCRIMINÁ vb. I v. incrimina.

ÎNCRIMINÁ vb. I v. incrimina.

încrimina v vz incrimina

*incriminéz v. tr. (fr. incriminer, după lat. criminor, -ári, d. crimen, criminis, crimă. V. recriminez). Acuz de o crimă saŭ și de un lucru maĭ mic. Incriminez un demers, o acțiune, consider ca mare vină.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

incriminá (a ~) vb., ind. prez. 3 incrimineáză

incriminá vb., ind. prez. 1 sg. incriminéz, 3 sg. și pl. incrimineáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INCRIMINÁ vb. v. acuza, inculpa, învinovăți, învinui.

incrimina vb. v. ACUZA. INCULPA. ÎNVINOVĂȚI. ÎNVINUI.

A incrimina ≠ a dezvinovăți

A se incrimina ≠ a se justifica

Intrare: incrimina
incrimina1 (1 -nez) verb grupa I conjugarea a II-a tranzitiv
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • incrimina
  • incriminare
  • incriminat
  • incriminatu‑
  • incriminând
  • incriminându‑
singular plural
  • incriminea
  • incriminați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • incriminez
(să)
  • incriminez
  • incriminam
  • incriminai
  • incriminasem
a II-a (tu)
  • incriminezi
(să)
  • incriminezi
  • incriminai
  • incriminași
  • incriminaseși
a III-a (el, ea)
  • incriminea
(să)
  • incrimineze
  • incrimina
  • incrimină
  • incriminase
plural I (noi)
  • incriminăm
(să)
  • incriminăm
  • incriminam
  • incriminarăm
  • incriminaserăm
  • incriminasem
a II-a (voi)
  • incriminați
(să)
  • incriminați
  • incriminați
  • incriminarăți
  • incriminaserăți
  • incriminaseți
a III-a (ei, ele)
  • incriminea
(să)
  • incrimineze
  • incriminau
  • incrimina
  • incriminaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încrimina
  • ‑ncrimina
  • încriminare
  • ‑ncriminare
  • încriminat
  • ‑ncriminat
  • încriminatu‑
  • ‑ncriminatu‑
  • încriminând
  • ‑ncriminând
  • încriminându‑
  • ‑ncriminându‑
singular plural
  • încriminea
  • ‑ncriminea
  • încriminați
  • ‑ncriminați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încriminez
  • ‑ncriminez
(să)
  • încriminez
  • ‑ncriminez
  • încriminam
  • ‑ncriminam
  • încriminai
  • ‑ncriminai
  • încriminasem
  • ‑ncriminasem
a II-a (tu)
  • încriminezi
  • ‑ncriminezi
(să)
  • încriminezi
  • ‑ncriminezi
  • încriminai
  • ‑ncriminai
  • încriminași
  • ‑ncriminași
  • încriminaseși
  • ‑ncriminaseși
a III-a (el, ea)
  • încriminea
  • ‑ncriminea
(să)
  • încrimineze
  • ‑ncrimineze
  • încrimina
  • ‑ncrimina
  • încrimină
  • ‑ncrimină
  • încriminase
  • ‑ncriminase
plural I (noi)
  • încriminăm
  • ‑ncriminăm
(să)
  • încriminăm
  • ‑ncriminăm
  • încriminam
  • ‑ncriminam
  • încriminarăm
  • ‑ncriminarăm
  • încriminaserăm
  • ‑ncriminaserăm
  • încriminasem
  • ‑ncriminasem
a II-a (voi)
  • încriminați
  • ‑ncriminați
(să)
  • încriminați
  • ‑ncriminați
  • încriminați
  • ‑ncriminați
  • încriminarăți
  • ‑ncriminarăți
  • încriminaserăți
  • ‑ncriminaserăți
  • încriminaseți
  • ‑ncriminaseți
a III-a (ei, ele)
  • încriminea
  • ‑ncriminea
(să)
  • încrimineze
  • ‑ncrimineze
  • încriminau
  • ‑ncriminau
  • încrimina
  • ‑ncrimina
  • încriminaseră
  • ‑ncriminaseră
incrimina2 (1 -n) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT2)
Surse flexiune: DN
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • incrimina
  • incriminare
  • incriminat
  • incriminatu‑
  • incriminând
  • incriminându‑
singular plural
  • incrimină
  • incriminați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • incrimin
(să)
  • incrimin
  • incriminam
  • incriminai
  • incriminasem
a II-a (tu)
  • incrimini
(să)
  • incrimini
  • incriminai
  • incriminași
  • incriminaseși
a III-a (el, ea)
  • incrimină
(să)
  • incrimine
  • incrimina
  • incrimină
  • incriminase
plural I (noi)
  • incriminăm
(să)
  • incriminăm
  • incriminam
  • incriminarăm
  • incriminaserăm
  • incriminasem
a II-a (voi)
  • incriminați
(să)
  • incriminați
  • incriminați
  • incriminarăți
  • incriminaserăți
  • incriminaseți
a III-a (ei, ele)
  • incrimină
(să)
  • incrimine
  • incriminau
  • incrimina
  • incriminaseră
Intrare: încrimina
încrimina
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

incrimina incriminat încrimina încriminat

etimologie: