încoronat, ~ă a [At: N. COSTIN, ap. GÂDEI / V: (înv) ~run~ / Pl: ~ați, ~e / E: încorona] 1 (Înv, d. domnitori români) Învestit de sultan cu însemnele domniei Si: coronat², înscăunat². 2 (D. cap) Pe care s-a pus o coroană Si: încununat¹ (1). 3 (D. om) Căruia i s-a pus pe cap o coroană Si: încununat¹ (2). 4 (Îs) Cap ~ Suveran. 5 Împodobit cu o coroană sau cu ceva în formă de coroană. 6 (D. cal) Cu pete albe pe picioare.

ÎNCORONAT, -Ă, încoronați, -te, adj. Învestit cu semnele domniei. Acest prinț are, între alte însușiri, o chibzuință strategică puțin obișnuită frunților încoronate. SADOVEANU, F. J. 729. Fost-am domn încoronat Ș-acum iată-mă argat. ALECSANDRI, T. I 440. ◊ Cap încoronat = suveran.

ÎNCORONAT ~tă (~ți, ~te) v. A ÎNCORONA. ◊ Cap ~ suveran; monarh. /v. a încorona

încoronat a. care poartă o coroană: cap încoronat.

încoronát, -ă adj. Care poartă o coroană. Cap încoronat, suveran.

încorona [At: URECHE, ap. LET. I, 156/33 / V: (înv; cscj) ~ni, (înv) ~runa / Pzi: ~nez / E: în- + coroană cdp lat incoronare] 1-2 vtr A(-și) pune coroană de monarh Si: a (se) corona (1-2), a se încununa (1-2). 3-4 vtr (Pex) (A învesti pe cineva sau) a deveni monarh. 5 vi A împodobi cu ceva în formă de coroană. 6 vt (Fig) A încununa (11) o operă, o activitate etc. 7 vt (Fig) A încununa (13).

încoroni v vz încorona

încoruna v vz încorona

încorunat, ~ă a vz încoronat

CORONAT, -Ă adj. v. încoronat.

ÎNCORONA, încoronez, vb. I. 1. Refl. (Despre monarhi) A pune pe cap coroana ca simbol al demnității de monarh; p. ext. a deveni monarh, a se urca pe tron. În anul 1301, dinastia lui Arpad se stinge și, după lupte, se încoronează un rege din dinastia de Anjou. IST. R.P.R. 106. Și-n aceste clipe se vor face războaie, se vor încorona regi. EMINESCU, N. 61. Se încoronară și se proclamară rege și regină Poloniei. NEGRUZZI, S. I 178. ◊ Tranz. El, Volos, doar-a-ncoronat Pe Decebal cel luminat. COȘBUC, P. II 303. 2. Tranz. Fig. A împodobi cu ceva în chip de coroană; a încununa. Niște sprincene... încoronau ochii ei negri. NEGRUZZI, S. I 44. Aci plopii cu frunza o vale-ncoronează, Acolo se văd dealuri, ș-aici sălbatici vii. ALEXANDRESCU, P. 28. 3. Tranz. Fig. A încheia, a desăvîrși o activitate printr-o ultimă realizare valoroasă.

A ÎNCORONA ~ez tranz. 1) (monarhi) A urca pe tron, punând coroana pe cap (ca simbol al puterii). 2) (persoane) A împodobi cu ceva în formă de coroană; a încununa. ~ cu lauri. 3) fig. (activități, opere etc.) A încheia printr-o realizare de prestigiu; a încununa. /<lat. incoronare

încoronà v. 1. a pune o coroană pe cap; 2. fig. a recompensa, a premia: a încorona munca; 3. a împodobi: flori încoronau fruntea-i; 4. a desăvârși: sfârșitul încoronează lucrarea.

încoronéz v. tr. (d. coroană; lat. coróno, -áre; fr. couronner). Pun o coroană în cap (cum li se face suveranilor cînd se suĭe pe tron). Încununez. Înconjor dominînd: forturile care încoronează orașu. Fig. Onorez, recompensez: a încorona virtutea, o operă. Termin bine ceĭa ce a fost început bine: sfîrșitu încoronează opera. V. refl. Îmĭ pun coroana în cap: Napoleon s’a încoronat singur. V. coronesc.

încorona (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încoronez, 3 încoronează; conj. prez. 1 sg. să încoronez, 3 să încoroneze

încorona (a ~) vb., ind. prez. 3 încoronează

încorona vb., ind. prez. 1 sg. încoronez, 3 sg. și pl. încoronează

ÎNCORONA vb. 1. v. încununa. *2. (fig.) a încununa. (Și-a ~ activitatea cu o capodoperă.)

ÎNCORONA vb. 1. a încununa, (înv.) a cununa. (L-a ~ cu flori.) 2.* (fig.) a încununa. (Și-a ~ activitatea cu o capodoperă.)

A încorona ≠ a detrona