inclinat, ~ă a vz înclinat

inclinație sf vz înclinație

înclinat, ~ă a [At: IOANOVICI, TEHN. 303 / V: in~ / Pl: ~ați, ~e / E: înclina²] Cu partea superioară deplasată în jos sau lateral Si: aplecat² (1), (pop) plecat², încovoiat (1). 2 (D. soare) Coborât spre asfințit. 3 Care are vocație, atracție spre ceva.

înclinație sf [At: ENC. TEHN. 214 / V: in~, ~iune / Pl: ~ii / E: fr inclination] 1 Înclinare (1). 2 (Gmt) Unghi format de o dreaptă sau de un plan cu o dreaptă sau cu un plan de referință Si: înclinare (2). 3 Predispoziție.

înclinațiune sf vz înclinație

* INCLINAT adj. 1 p. INCLINA ¶ 2 Plecat, aplecat; într’o poziție oblică în raport cu orizontul: plan ~, suprafață plană care face un unghiu ascuțit cu orizontul și cu ajutorul căreia se ușurează ridicarea și coborîrea greutăților mari.

ÎNCLINAT, -Ă, înclinați, -te, adj. 1. Ușor îndoit în jos; aplecat, încovoiat. De ce bătrîna-ți frunte stă astfel înclinată? Ce ți-am greșit noi, oare, de nu ne mai vorbești? NEGRUZZI, S. II 63. 2. Fig. (Despre ființe) Care are o tendință, o aplecare, o dispoziție, o atracție (spre ceva). Înclinat spre literatură. 3. (Geom.) Care are o poziție oblică față de un plan sau de o direcție dată (de obicei verticală sau orizontală). Plan înclinat. ▭ Casele stau înclinate, prinse de o molimă grea. BARANGA, V. A. 13. ◊ (Tehn.) Plan înclinat = plan care formează un unghi ascuțit cu planul orizontal și cu ajutorul căruia se ușurează ridicarea și coborîrea greutăților mari.

ÎNCLINAȚIE, înclinații, s. f. 1. Tendință, aplecare, dispoziție, atracție (spre ceva); înclinare (2). Înclinația aceasta excesivă spre un anumit gen de tarafuri... face ca emisiunile de cîntece populare să fie lipsite de cele mai frumoase doine. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/2. Această înclinație de arheolog își avea explicația și folosul ei imediat. GALACTION, O. I 115. 2. (Geom.) Unghi format de o dreaptă (sau de un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referință; înclinare (3). ◊ (Astron.) Înclinație astronomică = unghiul dintre planul orbitei unui astru și planul orbitei pămîntului. (Fiz.) Înclinație magnetică = unghiul format de direcția cîmpului magnetic al pămîntului cu planul orizontal.

INCLINAȚIE s.f. v. înclinație.

ÎNCLINAȚIE s.f. 1. Înclinare. 2. (Fig.) Vocație. 3. (Geom.) Unghi format de o dreaptă (sau de un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referință. ◊ Înclinație astronomică = unghiul format de planul orbitei unui astru cu planul orbitei Pămîntului; înclinație magnetică = unghiul format de direcția cîmpului magnetic al Pămîntului cu planul orizontal. [Gen. -iei, var. inclinație s.f. / cf. fr. inclination, lat. inclinatio].

ÎNCLINAȚIE s. f. 1. înclinare. 2. (fig.) vocație. 3. (mat.) unghi format de o dreaptă (sau de un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referință. ♦ ~ astronomică = unghiul format de planul orbitei unui astru cu planul orbitei Pământului; ~ magnetică = unghiul format de direcția câmpului magnetic terestru cu planul orizontal. (< fr. inclination, lat. inclinatio)

ÎNCLINAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNCLINA și A SE ÎNCLINA. Coasta ~tă a dealului. 2) Care are o poziție oblică. Orientare ~tă a unui teren. /v. a înclina

ÎNCLINAȚIE ~i f. 1) Unghi format de o dreaptă (sau un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referință. 2) Dispoziție naturală; atracție înnăscută; vocație; predispoziție; atitudine. ~ către muzică. [G.-D. înclinației] /<fr. inclination, lat. inclinatio, ~onis

inclinați(un)e f. 1. acțiunea de a (se) înclina: inclinațiunea capului; 2. fig. tendență naturală, dispozițiune: are inclinațiune la pictură; 3. iubire, simpatie: căsătorie de inclinațiune; 4. starea lucrului inclinat: inclinațiunea acoperișului; 5. Geom. relațiune de oblicitate; 6. Fiz. unghiu ce face acul busolei cu orizontul.

înclinat a. într’o situațiune oblică în raport cu orizontul: plan inclinat.

*inclinat, -ă adj. Oblic pe orizont: plan inclinat.

*inclinațiúne f. (lat. inclinátio, -ónis. V. închinăcĭune). Acțiunea de a saŭ de a te inclina: inclinațiunea capuluĭ, corpuluĭ. Povîrniș, pantă: inclinațiunea acoperemîntuluĭ. Fig. Dispozițiune, aplicațiune, tendență din natură: a avea inclinațiune spre muzică. Afecțiune, amor: căsătorie de inclinațiune. Fam. Persoană, lucru ĭubit. Geom. Oblicitate pe orizont saŭ a uneĭ liniĭ față de alta. Fiz. Unghĭu format de acu magnetic cu orizontu. Astron. Unghiu format de planu orbiteĭ uneĭ planete cu planu eclipticiĭ. – Și -áție și -áre.

înclinație (desp. -ți-e) s. f., art. înclinația (desp. -ți-a), g.-d. art. înclinației; pl. înclinații, art. înclinațiile (desp. -ți-i-)

înclinație (-ți-e) s. f., art. înclinația (-ți-a), g.-d. art. înclinației; pl. înclinații, art. înclinațiile (-ți-i-)

înclinație s. f. (sil. -ți-e), art. înclinația (sil. -ți-a), g.-d. art. înclinației; pl. înclinații, art. înclinațiile (sil. -ți-i-)

înclinație

ÎNCLINÁȚIE (< fr., lat.) s. f. 1. Aptitudine pentru o anumită activitate sau un anumit scop; aplicație, vocație, talent. 2. (MAT.) Unghiul (diedru) pe care-l face o dreaptă sau un plan cu un plan de referință. 3. (FIZ.) Î. magnetică = unghiul format de direcția câmpului magnetic terestru cu planul orizontal într-un anumit loc de pe suprafața Pământului. Are valoarea de 0- pe ecuatorul magnetic al Pământului și de 90- deasupra polilor magnetici N și S. A fost măsurată pentru prima oară în 1576 de R. Norman. 4. (EC. Pol.) Î. medie către consum = raportul dintre consumul final și venitul total. Î. marginală către consum = raportul dintre variația consumului final și variația consumului total. Î. medie spre economii = raportul dintre suma economisită și venitul total. Î. marginală spre economii = raportul dintre variația sumei economisite și variația venitului total.

ÎNCLINAT adj., adv. 1. adj. v. aplecat. 2. adj. v. povârnit. 3. adj. aplecat, oblic, pieziș, plecat, povârnit, (rar) teșos, (reg.) ponciș, prăvălat, prăvălatic. (Coasta ~ a dealului.) 4. adj. coborâtor. (Orientare ~ a unui teren.) 5. adj. v. adus. 6. adj., adv. v. diagonal.

ÎNCLINAȚIE s. 1. (MAT.) înclinare. 2. v. înclinare. 3. v. aptitudine. 4. v. simț. 5. v. tendință.

ÎNCLINAT adj., adv. 1. adj. aplecat, curbat, încovoiat, îndoit, lăsat, plecat, (reg.) polignit. (Cu crengile ~.) 2. adj. aplecat, lăsat, plecat, povîrnit, prăvălit, strîmb, (pop. și fam.) hîit, (reg.) șoldit, șoldiu, (Ban.) șovîi. (O casă ~.) 3. adj. aplecat, oblic, pieziș, plecat, povîrnit, (rar) teșos, (reg.) ponciș, prăvălat, prăvălatic. (Coasta ~ a dealului.) 4. adj. coborîtor. (Orientare ~ a unui teren.) 5. adj. adus, aplecat, cocîrjat, cocoșat, curbat, gîrbov, gîrbovit, încovoiat, îndoit, plecat, strîmb, strîmbat, sucit. (Cu spatele ~.) 6. adj., adv. diagonal, oblic, pieziș, (înv.) piezișat. (Linie ~.)

ÎNCLINAȚIE s. 1. (MAT.) înclinare. 2. (ASTRON., GEOGR.) înclinare, (înv.) plecare. (~ acului magnetic.) 3. aplecare, aplicație, aptitudine, atracție, chemare, dar, har, înclinare, înzestrare, pornire, predilecție, predispoziție, preferință, talent, vocație, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Și-a demonstrat din plin ~ pentru...) 4. acuitate, aplecare, aptitudine, înclinare, simț. (Are o profundă ~ pentru nuanțe.) 5. aplecare, dispoziție, înclinare, pornire, tendință. (~ de a exagera.)