incendiu sn [At: MACEDONSKI, O. I, 246 / Pl: ~ii / E: lat incendium] Foc mare care cuprinde o clădire, o pădure etc. producând pagube mari Si: (pop) pârjol, pojar.

* INCENDIU (pl. -dii) sn. 1 Foc mare care mistue o clădire, o pădure, etc. ¶ 2 Turburări mari într’un Stat, răsoale, războaie, etc. [fr.].

INCENDIU, incendii, s. n. Foc mare, producător de pagube, care cuprinde și mistuie clădiri, păduri etc. V. pîrjol. Pericol de incendiu. Pompă de incendiu. ▭ Incendiul crescuse și se înălța spre cer ca un stîlp de flacără. DUMITRIU, N. 49. Într-o noapte izbucni un incendiu la casa lui Stamati. BART, E. 268. Așa lasă toate incendiile mari, după ce se sting, o provizie de căldură ascunsă, de care multă vreme mai fumegă zidurile arse. VLAHUȚĂ, O. AL. II 60.

INCENDIU s.n. Foc mare; pîrjol. [Pron. -diu. / < lat. incendium, cf. it. incendio, fr. incendie].

INCENDIU s. n. foc mare; pârjol. (< lat. incendium, it. incendio, fr. incendie)

INCENDIU ~i n. Foc mare care se propagă cauzând mari pierderi materiale. [Sil. -diu] /<lat. incendium, fr. incendie

incendiu n. 1. foc mare; 2. turburări revoluționare.

*incéndiŭ n. (lat. in-cendium, d. in-céndere, a aprinde. V. încing, incandescent). Aprinderea unuĭ edificiŭ, uneĭ pădurĭ, uneĭ recolte ș. a. Fig. Sedițiune, răscoală.

incendiu [diu pron. dĭu] s. n., art. incendiul; pl. incendii, art. incendiile (desp. -di-i-)

incendiu [diu pron. dĭu] s. n., art. incendiul; pl. incendii, art. incendiile (-di-i-)

incendiu s. n. [-diu pron. -diu], art. incendiul; pl. incendii, art. incendiile (sil. -di-i-)

incendiu

INCENDIU s. foc, pârjol, (înv. și reg.) pojar, (reg.) pârlitură. (Un ~ a distrus clădirea.)

INCENDIU s. foc, pîrjol, (înv. și reg.) pojar, (reg.) pîrlitură. (Un ~ a distrus clădirea.)