20 de definiții pentru imprecație imprecațiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IMPRECÁȚIE, imprecații, s. f. Blestem; ocară. ♦ Figură de stil care conține un blestem. – Din fr. imprécation, lat. imprecatio.

imprecație sf [At: NEGRUZZI, S. I, 346 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr imprecation, it imprecazione] 1 (Liv) Blestem. 2 Figură de stil care conține un blestem.

IMPRECÁȚIE, imprecații, s. f. (Livr.) Blestem; ocară. ♦ Figură de stil care conține un blestem. – Din fr. imprécation, lat. imprecatio.

IMPRECÁȚIE, imprecații, s. f. Blestem; injurie, ocară. Profesorul mai rosti cîteva imprecații... și plecă furtunos. PAS, Z. IV 168. Dincolo, un grup... care izbucnea în imprecații și deznădăjduite strigăte. CAMIL PETRESCU, P. V. 16. Începe a pierde răbdarea și a rosti un șir de imprecații. ALECSANDRI, O. P. 93.

IMPRECÁȚIE s.f. Blestem; injurie, ocară. ♦ Figură de stil care conține un blestem. [Gen. -iei. / cf. fr. imprécation, lat. imprecatio].

IMPRECÁȚIE s. f. 1. blestem; injurie, ocară. 2. figură de stil care conține un blestem. (< fr. imprécation, lat. imprecatio)

IMPRECÁȚIE ~i f. 1) Invocare a urgiei divine asupra cuiva; blestem. 2) Cuvânt sau expresie prin care cuiva i se dorește răul; blestem. 3) Figură de stil care conține astfel de cuvinte sau expresii. [G.-D. imprecației; Sil. im-pre-ca-ți-e] /<lat. imprecatio, ~onis, fr. imprecation

imprecați(un)e f. 1. invocarea răsbunării divine în contra cuiva; 2. figură de retorică prin care se invoacă nenorociri asupra cuiva.

*imprecațiúne f. (lat. imprecatio, -ónis). Blestem, maledicțiune. Ret. O figură pin care ĭnvocĭ nenorocire asupra cuĭ-va, cu alte cuvinte, tot blestem, ca: bată-l Dumnezeŭ! – Și -áție.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

imprecáție (-ți-e) s. f., art. imprecáția (-ți-a), g.-d. art. imprecáției; pl. imprecáții, art. imprecáțiile (-ți-i-)

imprecáție s. f. (sil. -ți-e), art. imprecáția (sil. -ți-a), g.-d. art. imprecáției; pl. imprecáții, art. imprecáțiile (sil. -ți-i)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IMPRECÁȚIE s. v. înjurătură.

IMPRECAȚIE s. blestem, ocară, (livr.) maledicție. (Poeziile conțineau multe ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

imprecație (execrație) sau blestem (lat. imprecatio „rugăciune împotriva cuiva”), figură de stil în care se enunță, la modul imperativ, dorința pedepsirii unei persoane sau a unei colectivități, vinovată fie față de cel ce formulează rugăciunea, fie față de societate ori de patrie. Este o figură cu o evoluție istorică, ajunsă astăzi, ca și alte figuri în desuetitudine (I). Sin. execrație.

IMPRECAȚIE (< fr. imprécation < lat. imprecatio, blestem) Imprecația, execrația sau blestemul, este un procedeu stilistic ce constă în exprimarea dorinței pedepsirii unei persoane. Ex. „O bătrînă boțită la obraz, cu nasul coroiat, cu ochii arzători, ieși c-o vargă-n drum, după ei, cu mlădieri răstite în glas. - Hardă-vă focul, să vă hardă! Da' ce sînteți voi, mă, de ieșiți la drumul mare?” (M. SADOVEANU, Oameni și locuri) „Afurisit să fie cînerul de vornic și cum au ars el inima unei mame, să-i ardă inima sfîntul Foca de astăzi, cum și tuturor părtașilor săi.” (I. CREANGĂ, Amintiri din copilărie) În evoluția sa istorică, imprecația apare, în trecut, în lucrările teologice, în testamente sub formă de „afurisenii”. În lumea elină și romană era folosită imprecația publică, împotriva trădătorilor și a celor vinovați de crime sau sacrilegii, a dușmanilor libertății etc. În creația literară, o întâlnim în Eneida lui Vergilius (blestemul Didonei), în Oedip rege de Sofocle (blestemele lui Oedip împotriva ucigașilor lui Laios), în Hyppolit a lui Euripide (blestemul lui Tescu), în tragediile lui Corneille, Racine etc. În poezia noastră, cunoscute sunt imprecațiile din Mihnea și baba de D. Bolintineanu, Rugăciunea unui dac de M. Eminescu, Blestemele lui T. Arghezi. Ex. Oriunde vei merge să calci, o, tirane, Să calci pe-un cadavru, în visu-ți să-l visezi, Să strîngi tu în mînă tot mîini diafane Și orice ți-o spune tu toate să crezi. (D. BOLINTINEANU, Mihnea și baba) În împărăție de lut și de beznă să se facă Grădina bogată și-ograda săracă. Cetatea să cadă-n nămol, Păzită de spini și de gol. Usca-s-ar izvoarele toate și marea Și stinge-s-ar soarele ca lumînarea. Topească jalea ca scrumul Funingini, cenușă, s-acopere drumul... (T. ARGHEZI, Blesteme) Imprecații se întîlnesc și în vorbirea de toate zilele (bată-te dumnezeu, luate-ar dracu')

Intrare: imprecație
imprecație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • imprecație
  • imprecația
plural
  • imprecații
  • imprecațiile
genitiv-dativ singular
  • imprecații
  • imprecației
plural
  • imprecații
  • imprecațiilor
vocativ singular
plural
imprecațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • imprecațiune
  • imprecațiunea
plural
  • imprecațiuni
  • imprecațiunile
genitiv-dativ singular
  • imprecațiuni
  • imprecațiunii
plural
  • imprecațiuni
  • imprecațiunilor
vocativ singular
plural

imprecație imprecațiune

  • exemple
    • Profesorul mai rosti cîteva imprecații... și plecă furtunos. PAS, Z. IV 168.
      surse: DLRLC
    • Dincolo, un grup... care izbucnea în imprecații și deznădăjduite strigăte. CAMIL PETRESCU, P. V. 16.
      surse: DLRLC
    • Începe a pierde răbdarea și a rosti un șir de imprecații. ALECSANDRI, O. P. 93.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Figură de stil care conține un blestem.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: