18 definiții pentru imprecație imprecațiune

imprecație sf [At: NEGRUZZI, S. I, 346 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr imprecation, it imprecazione] 1 (Liv) Blestem. 2 Figură de stil care conține un blestem.

IMPRECÁȚIE, imprecații, s. f. Blestem; ocară. ♦ Figură de stil care conține un blestem. – Din fr. imprécation, lat. imprecatio.

IMPRECÁȚIE, imprecații, s. f. (Livr.) Blestem; ocară. ♦ Figură de stil care conține un blestem. – Din fr. imprécation, lat. imprecatio.

IMPRECÁȚIE, imprecații, s. f. Blestem; injurie, ocară. Profesorul mai rosti cîteva imprecații... și plecă furtunos. PAS, Z. IV 168. Dincolo, un grup... care izbucnea în imprecații și deznădăjduite strigăte. CAMIL PETRESCU, P. V. 16. Începe a pierde răbdarea și a rosti un șir de imprecații. ALECSANDRI, O. P. 93.

imprecáție (-ți-e) s. f., art. imprecáția (-ți-a), g.-d. art. imprecáției; pl. imprecáții, art. imprecáțiile (-ți-i-)

IMPRECÁȚIE s. v. înjurătură.

IMPRECÁȚIE s. v. blestem.

IMPRECÁȚIE s.f. Blestem; injurie, ocară. ♦ Figură de stil care conține un blestem. [Gen. -iei. / cf. fr. imprécation, lat. imprecatio].

IMPRECÁȚIE s. f. 1. blestem; injurie, ocară. 2. figură de stil care conține un blestem. (< fr. imprécation, lat. imprecatio)

IMPRECÁȚIE ~i f. 1) Invocare a urgiei divine asupra cuiva; blestem. 2) Cuvânt sau expresie prin care cuiva i se dorește răul; blestem. 3) Figură de stil care conține astfel de cuvinte sau expresii. [G.-D. imprecației; Sil. im-pre-ca-ți-e] /<lat. imprecatio, ~onis, fr. imprecation

imprecațiune sf vz imprecație

imprecați(un)e f. 1. invocarea răsbunării divine în contra cuiva; 2. figură de retorică prin care se invoacă nenorociri asupra cuiva.

*imprecațiúne f. (lat. imprecatio, -ónis). Blestem, maledicțiune. Ret. O figură pin care ĭnvocĭ nenorocire asupra cuĭ-va, cu alte cuvinte, tot blestem, ca: bată-l Dumnezeŭ! – Și -áție.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

imprecáție s. f. (sil. -ți-e), art. imprecáția (sil. -ți-a), g.-d. art. imprecáției; pl. imprecáții, art. imprecáțiile (sil. -ți-i)

imprecație s. v. ÎNJURĂTURĂ.

IMPRECAȚIE s. blestem, ocară, (livr.) maledicție. (Poeziile conțineau multe ~.)

imprecație (execrație) sau blestem (lat. imprecatio „rugăciune împotriva cuiva”), figură de stil în care se enunță, la modul imperativ, dorința pedepsirii unei persoane sau a unei colectivități, vinovată fie față de cel ce formulează rugăciunea, fie față de societate ori de patrie. Este o figură cu o evoluție istorică, ajunsă astăzi, ca și alte figuri în desuetitudine (I). Sin. execrație.

Intrare: imprecație
imprecație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • imprecație
  • imprecația
plural
  • imprecații
  • imprecațiile
genitiv-dativ singular
  • imprecații
  • imprecației
plural
  • imprecații
  • imprecațiilor
vocativ singular
plural
imprecațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • imprecațiune
  • imprecațiunea
plural
  • imprecațiuni
  • imprecațiunile
genitiv-dativ singular
  • imprecațiuni
  • imprecațiunii
plural
  • imprecațiuni
  • imprecațiunilor
vocativ singular
plural

imprecație imprecațiune

  • exemple
    • Profesorul mai rosti cîteva imprecații... și plecă furtunos. PAS, Z. IV 168.
      surse: DLRLC
    • Dincolo, un grup... care izbucnea în imprecații și deznădăjduite strigăte. CAMIL PETRESCU, P. V. 16.
      surse: DLRLC
    • Începe a pierde răbdarea și a rosti un șir de imprecații. ALECSANDRI, O. P. 93.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Figură de stil care conține un blestem.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: