13 definiții pentru impostor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

impostor, ~oare smf [At: SEBASTIAN, T. 58 / Pl: ~i, ~oare / E: fr imposteur, it impostore, lat impostor] 1 Persoană care urmărește să profite în mod nemeritat prin minciună sau prefăcătorie Si: mincinos, șarlatan. 2-3 Persoană care se substituie altcuiva (pentru a profita de avantajele cuvenite acestuia).

IMPOSTÓR, -OÁRE, impostori, -oare, s. m. și f. Persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan, mincinos. ♦ Persoană care, prin minciuni și prefăcătorie, își arogă o falsă identitate (și competență), vrând să pară ceea ce nu este; farsor. – Din fr. imposteur, lat. impostor.

IMPOSTÓR, -OÁRE, impostori, -oare, s. m. și f. Persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan, mincinos. ♦ Persoană care caută să se substituie altcuiva (pentru a lucra, a profita în numele lui); farsor. – Din fr. imposteur, lat. impostor.

IMPOSTÓR, -OÁRE, impostori, -oare, s. m. și f. Persoană care caută prin minciuni și prefăcătorie să treacă drept altcineva; șarlatan. Un nume atît de profanat de impostorii contemporani. GHICA, A. 725.

IMPOSTÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor; șarlatan. ♦ Cel care încearcă să se substituie cuiva (pentru a lucra în numele lui). [< fr. imposteur, cf. lat. impostor].

IMPOSTÓR, -OÁRE s. m. f. cel care caută prin minciuni și prefăcătorie să treacă drept altcineva; șarlatan, escroc. (< fr. imposteur, lat. impostor)

IMPOSTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) Persoană care înșală pe alții, profitând de naivitatea sau de încrederea lor; șarlatan; potlogar; coțcar; escroc. 2) Persoană care încearcă să se substituie cuiva pentru a lucra în numele lui (în scopul obținerii anumitor avantaje). /<fr. imposteur, lat. impostor, ~onis

impostor m. înșelător, amăgitor.

*impostór, -oáre adj. și s. (lat. impostor, d. impónere, impós[i]tum, a înșela). Înșelător, șarlatan.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

impostór s. m., pl. impostóri

impostór s. m., pl. impostóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IMPOSTÓR s. 1. v. escroc. 2. farsor, șarlatan, șnapan. (Nu e decât un ~.)

IMPOSTOR s. 1. escroc, hoț, înșelător, pungaș, șarlatan, șnapan, (rar) pîrlea (art.), (pop. și fam.) pezevenchi, potlogar, (înv. și reg.) mafler, pîrlaci, (reg.) pasmarghiol, potcaș, (Mold., Bucov. și Dobr.) șalvir, (inv.) calpuzan, (înv., în Mold.) șuler, (fam.) coțcar, pehlivan, pișicher, (fig.) panglicar, papugiu, scamator. (Mare ~ mai e și ăsta!) 2. farsor, șarlatan, șnapan. (Nu e decît un ~.)

Intrare: impostor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • impostor
  • impostorul
  • impostoru‑
plural
  • impostori
  • impostorii
genitiv-dativ singular
  • impostor
  • impostorului
plural
  • impostori
  • impostorilor
vocativ singular
  • impostorule
plural
  • impostorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

impostor, -oare impostoare impostor

  • 1. Persoană care caută să înșele, profitând de necunoștința sau de buna-credință a oamenilor.
    exemple
    • Un nume atît de profanat de impostorii contemporani. GHICA, A. 725.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Persoană care, prin minciuni și prefăcătorie, își arogă o falsă identitate (și competență), vrând să pară ceea ce nu este.
      surse: DEX '09 DN sinonime: farsor

etimologie: